CRIZA DIN JUSTIŢIA ROMÂNĂ A ANULUI 2009.
DEMNITATEA MAGISTRAŢILOR
judecător Roxana Maria Lăcătuşu,
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti
În contextul unor dezechilibre economice, financiare şi politice, acutizate pe parcursul anului 2009, în toate domeniile de activitate, magistraţii români au dorit în acelaşi an să realizeze o abordare diferită a problemelor în care se zbat. Discuţiile din interiorul sistemului au fost demarate ca urmare a presiunilor realizate de asociaţiile profesionale ale magistraţilor, care au evidenţiat de câţiva ani problemele sistemului şi stagnarea în rezolvarea acestora. Pe lângă această presiune deloc neglijabilă, magistraţii au fost determinaţi să realizeze o abordare diferită ca urmare a decimării constante a aparenţei de încredere de care are nevoie justiţia, de către mass-media şi de către mediul politic, dar şi ca urmare a reglementărilor propuse privind remunerarea, prin care statutul magistratului era redus la cel de funcţionar public.
În pofida semnalelor tot mai numeroase venite din partea magistraţilor şi adresate factorilor decidenţi în sensul aducerii la îndeplinire a unor măsuri cu rezultate efective care să schimbe tarele sistemului, nicio măsură nu a fost adusă la îndeplinire. Prinsă în imposibilitatea de a participa făţiş la discuţii privind însăşi reformarea ei, de a determina voinţa politicului, justiţia şi-a văzut zădărcinite eforturile de a atrage atenţia asupra situaţiei inacceptabile în care se află.
Sistemul judiciar a rămas de-a lungul a 20 de ani în proceduri ce nu mai permit respectarea standardelor minime privind administrarea probelor, termenul rezonabil de soluţionare a cauzelor şi calitatea actului de justiţie. Refuzul identificării soluţiilor pentru o organizare administrativă eficientă a instanţelor şi a parchetelor a condus la imposibilitatea desfăşurării unui act de justiţie previzibil şi la un standard ridicat.
Justiţia nu poate şi nu trebuie confundată cu un serviciu public comun. Răspunzând nevoilor unei societăţi în permanentă schimbare, imobilizarea justiţiei în linii caracteristice funcţiei publice lipseşte statul de liantul necesar dezvoltării societăţii, raporturile juridice trebuind să beneficieze de o soluţionare flexibilă, actuală, modernă şi rapidă.
Departe de realizarea acestui deziderat, justiţia română s-a aflat în anul 2009 într-o criză fără precedent. Atacată de opinia publică prin mesaje dezaprobatoare privind practica judiciară şi de politicieni prin acuzaţii de corupţie, aceasta s-a văzut totodată lipsită de un organism reprezentativ puternic. Consiliul Superior al Magistraturii s-a arătat incapabil să iniţieze măsuri concrete de organizare a instanţelor şi parchetelor, preocupat mai degrabă de stabilirea unui cadru al răspunderii magistraţilor pentru abateri de la codul deontologic şi pentru stocarea acestor date în dosarele profesionale. În lipsa codurilor de procedură care să producă drept consecinţă degrevarea magistraţilor de volumul excesiv de muncă, prin proceduri alternative, în lipsa unei politici de promovare a medierii, ca una din aceste modalităţi de soluţionare a conflictelor dintre cetăţeni, Consiliul Superior al Magistraturii a avansat ideea normării muncii, proces desfăşurat greoi şi fără rezultat, asemenea propunerilor de dimensionare a schemelor de personal.
Iniţierea în final a adoptării unor noi coduri de procedură ca urmare a rapoartelor continue ale Comisiei Europene, a dat semnalul părut al unei schimbări mult dorite în sistemul peticit de modificări legislative haotice. Deşi mult aşteptată, reforma prin adoptarea de noi coduri nu s-a dovedit a fi cea preconizată. Incapacitatea legislatorilor de a adapta într-o modalitate flexibilă legislaţia existentă la schimbările cerute, neefectuarea unor studii prealabile de impact şi de organizare a instanţelor şi parchetelor pentru a susţine logistic schimbările profunde procedurale şi neluarea unor măsuri corespunzătoare pentru a asigura punerea în practică a noilor coduri vor constitui tot atâtea cauze de menţinere a situaţiei din justiţie.
Problema remunerării magistraţilor a constituit o altă sursă de nemulţumire atât din partea magistraţilor, cât şi din partea politicienilor şi cetăţenilor. Justificate de demararea unor acţiuni în justiţie ale unei părţi a magistraţilor, prin care aceştia solicitau aplicarea unor sporuri, nemulţumirile exprimate de politicieni şi de cetăţeni au fost conduse spre negarea statutului de independenţă a magistraţilor. Au fost emise idei de subordonare a justiţiei faţă de celelalte puteri prin discursuri ale politicienilor şi mass-mediei. Magistraţii au fost acuzaţi de acţiuni meschine, în dispreţul situaţiei cetăţenilor, remuneraţiile magistraţilor fiind considerate la nivel exorbitant. Deşi răspunsul marii mase a magistraţilor a fost de negare a acuzaţiilor aduse prin prezentare de date reale şi concrete a decalajului major existent între remuneraţiile magistraţilor din instanţe şi parchete şi cele ale magistraţilor din structurile ierarhice cele mai înalte, mesajul nu a fost perceput drept credibil. A fost menţinută opinia întreţinută de politicieni, în ce priveşte dorinţa exclusivă a magistraţilor de a-şi asigura remuneraţii cât mai ridicate apelând la unicul mijloc ce nu trebuia utilizat în acest scop, acela al acţiunilor în justiţie, opinie care a fost folosită ca mijloc de promovare a scopurilor vădit politicianiste.
Fără a lua în seamă prevederile din majoritatea constituţiilor statelor europene prin care se interzice scăderea remuneraţiilor magistraţilor cu excepţia unei situaţii extraordinare, magistraţii au fost incluşi în proiectul legii unice a salarizării, prin ale cărui prevederi remuneraţiile magistraţilor au înregistrat scăderi majore. Declicul nemulţumirilor magistraţilor a fost astfel declanşat.
Aceştia au purces la discuţii ample în interiorul sistemului, iniţiate de asociaţiile profesionale şi au fost materializate acţiuni în cadrul cărora propuneri concrete de schimbare au fost supuse Consiliului Superior al Magistraturii, în vederea adoptării. Parte din magistraţii membri ai asociaţiilor profesionale au înaintat Consiliului Superior al Magistraturii textul unei rezoluţii adoptate în adunările generale ale judecătorilor, rezoluţie care se axa pe măsuri de finanţare şi autonomie. Determinarea convocărilor adunărilor generale a avut ca punct de declanşare eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante şi refuzul plăţii sporului de 50% de către Ministerul Justiţiei, în condiţiile în care ceilalţi doi ordonatori principali de credite (CSM şi ÎCCJ) au anunţat asigurarea plăţii acestui spor din bugetul propriu. Deşi tendinţa dominantă a textului propus spre adoptare de adunările generale era aceea de promovare a autonomiei, textul a fost adoptat sensibil modificat, constituind o declaraţie de principii dorite a fi aduse la îndeplinire.
Ulterior, plata sporului de 50% a fost asigurată printr-un ordin al ministrului justiţiei, ce emitea mesaje oscilante fie de avertisment în ce priveşte lipsa resurselor bugetare şi limitare a posibilităţii de plată a sporului chiar a salariilor, fie de garanţie plăţii acestora, în funcţie de semnalele şi discuţiile cu omologul său de la Ministerul Finanţelor.
Sistarea după trei luni de plată a sporului de 50% a redeclanşat discuţiile din sistem, neepuizate. Problemele supuse discuţiei au variat de această dată pe o paletă largă, începând de la modalităţile de finanţare, descentralizarea organizării, resursele umane, condiţiile materiale, volumul de muncă, procedurile ce trebuie schimbate. Documentul amplu redactat, pe baza propunerilor din partea unui mare număr de magistraţi a primit titlul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor şi a făcut obiectul negocierilor prealabile unui protest total al magistraţilor.
Deşi Ministerul Justiţiei nu a declinat discuţiile, au fost începute acţiuni de protest constând în suspendarea pe timp de două-trei ore a şedinţelor de judecată, în luna iulie 2009. Refuzul continuării negocierilor şi lipsa unor semnale certe şi hotărâte în sensul rezolvării problemelor evidenţiate de magistraţi, fără concursul Consiliului Superior al Magistraturii, au grăbit declanşarea totală a protestului. La aceasta s-a adăugat agitarea masei magistraţilor de către membri din interiorul corpului profesional, astfel că în perioada 31.08.2009 – 14.09.2009 marea majoritate a instanţelor şi parchetelor au luat decizia încetării activităţii.
Reacţiile ce au urmat începerii protestului au fost caracterizate prin acuzaţii aduse magistraţilor în sensul urmăririi în mod imoral a unui statut privilegiat prin şantajarea autorităţilor executive şi în detrimentul cetăţenilor. Deşi documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor fusese supus discuţiei şi dat publicităţii, mass-media a formulat opinii separate faţă de protestul declanşat, în funcţie de interesele politice pe care le susţinea.
Magistraţii s-au văzut astfel prinşi în jocul meschin al politicii specifice româneşti. Deşi mesajul dorit a fi transmis a fost acela al imposibilităţii de continuare a activităţii, în situaţia actuală, marcată de subfinanţare, volum de muncă peste limitele umane, lipsă de resurse umane, condiţii mizere de muncă şi proceduri ce nu asigurau un act de justiţie de calitate, singurul semnal, în cele din urmă promovat şi evidenţiat, a fost acela al protestului declanşat de refuzul autorităţii executive de a asigura salarii exorbitante magistraţilor.
Prelungirea protestului dincolo de cadrul unui avertisment, respectiv peste o perioadă rezonabilă ce ar fi fost necesară reînceperii negocierilor, opoziţiile exprimate de membri ai corpului profesional ale căror tendinţe se îndreptau spre solicitări adresate parlamentarilor, au condus la alunecarea protestului spre panta decredibilizării.
În pofida acestui aspect, magistraţii au avut prilejul prezentării în mod hotărât a doleanţelor lor şi determinării unei angajări a executivului în realizarea unor linii minime directoare pentru schimbările solicitate. Prilejul l-a constituit participarea preşedintelui ţării şi a ministrului justiţiei la şedinţa Consiliului Superior al Magistraturii din 10 septembrie 2009, şedinţă la care problemele relevate au ţinut de acelaşi aspect al scăderii remuneraţiilor şi nerespectării pe această cale a independenţei magistraţilor.
Interesat în menţinerea protestului ca urmare a refuzului eliberării sumelor de bani corespunzătoare sporului de 50% de către Ministerul Economiei şi Finanţelor, Consiliul Superior al Magistraturii a manifestat o poziţie de sprijin a protestului în forma de încetare a activităţii. Agitaţiile întreţinute în corpul magistraţilor de membrii care militau pentru discuţii cu legislativul au dus la propunerea edictării unui pact pe marginea căruia au fost propuse întâlniri cu parlamentarii, ca ultimă soluţie la criza din justiţie.
Pactul privind justiţia propus a prilejuit manifestarea unor interese ale membrilor din corpul profesional, intervenţia unor reprezentanţi ai ONG-urilor care şi-au asumat rolul de mediatori între puterea judiciară şi puterea legislativă şi executivă. Rezumarea problemelor magistraţilor la patru puncte esenţiale: un procent fix din PIB alocat justiţiei, rezervarea sumelor obţinute din taxele de timbru doar finanţării justiţiei, plata restanţelor salariale şi acordarea sporului de 50% au condus la transformarea protestului magistraţilor în monedă de schimb între grupurile de interese formate: magistraţii din structurile ierarhice înalte ce refuzau colaborarea cu executivul (C.S.M.) ori constituirea Biroului Electoral Central (Î.C.C.J.) şi magistraţii ce doreau adoptarea în forma impusă de ei a unei strategii vizând cele patru măsuri şi instituirea unei direcţii controlate de acţiune.
Spargerea blocului de rezistenţă astfel format a fost realizată prin anunţarea de către Î.C.C.J. a constituirii BEC, ulterior informaţia privind alocarea sumelor necesare plăţii sporului de 50% către magistraţii Înaltei Curţii fiind confirmată. Greva astfel începută s-a stins, fără a fi obţinut un program pe termene, deşi Ministerul Justiţiei elaborase şi trimisese către instanţe un program pe acelaşi model cu documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor, prevăzând inclusiv termene de realizare. Ulterior începerii discuţiilor cu reprezentanţi ai partidelor politice constituiţi într-o Comisie parlamentară formată în scopul analizei cauzelor crizei din justiţie, membrii marcanţi ai iniţierii acestui demers s-au înscris la numiri prin delegare în funcţii de conducere ale instanţelor.
Protestul a rămas astfel ca un semnal al unei crize majore a societăţii româneşti, percepută în final ca o problemă a cărei soluţionare depinde de voinţa arbitrară a politicului, iar nu de voinţa magistraţilor în liniile stabilite de aceştia şi în favoarea lor. În pofida problemelor acute ale sistemului evidenţiate în documentul Demnitate prin reformă în sistemul judiciar, în beneficiul cetăţenilor, probleme ce trenează de 20 ani, acesta a rămas la stadiul de document programatic. Abordarea diferită caracterizată de participarea unui mare număr de magistraţi la elaborarea acestuia prin expunerea dorinţelor lor şi a modalităţii în care ar trebui să îşi desfăşoare activitatea, a marcat însă posibilitatea corpului de magistraţi de a participa la rezolvarea problemelor sistemului şi identificarea soluţiilor. Determinarea organismelor reprezentative legale de a se implica în demararea unor schimbări concrete, constituie însă problema perpetuă a justiţiei române.
Related posts:
- Conferinţa ”Libertatea de exprimare a magistraţilor. Limite şi vulnerabilităţi”. Scurtă relatare
- Editorial „Magistratura română. Quo vadis?”
- Интервью Ольга Кудешкина – свобода выражения мнений
- Editorial „Deznădejdea ca excepţie procesuală – peremptorie sau dilatorie?”
- Nelegalităţi ale autorităţilor publice. Răspunsurile instituţionale în experienţa italiană
1 Comentează
Bojidar
Adevarul ne face liberi.” spunea in Jurnalul fericirii, Nicolae Steinhardt.
Dragi romani, stiti cati MAGISTRATI/JUSTITIARI au fost numiti/promovati/sustinuti de T. Basescu pe meritul “Mapei profesionale” avizata de Nuty Udrea, Monica Macovei – Alcool si cativa limbrici P.D.-Lasi?
Voi ce credeti magistratii, numiti sau impusi de T. Basescu, au fost si sunt obiectivi sau ar trebui sa plece din sistem?
T. Basescu a reuşit să aservească propriilor interese politice o mare parte a sistemului judiciar al statului. Preşedintele suspendat T. Băsescu nu a pierdut nicio ocazie de a demonstra acest lucru, divulgând în avanpremieră declanşări de urmăriri penale, anchete si arestari, dar mai ales fabricarea de dosare la comanda sa pentru liderii opoziţiei şi urmăririle penale selective.
De ce nu s-a sesizat C.S.M. – inspectia judiciara ca urmare a numeroaselor imixtiuni facute de cuplul Alcool, T. Basescu-Monica Macovei?
T. Basescu a hahait dispretuitor, in repetate randuri, la adresa poprului roman si asta nu se iarta.
Daca ipocrizia, hotia, minciuna si fatarnicia lui T. Basescu inseamna ca este bun politician, inseamna ca si Satana e bun politician.
T. Basescu si camarila, ati ajuns mai imorali ca “Foamea Neagra”, vestita prostituata din perioada interbelica.
P.S. Blejnar, regina hoata a lui Basescu, va beneficia de impunitate din partea “moralilor” Daniel Morar sau Danilet,slugile lui Monica Alcool-Macovei, care vor sarja pe vicii de procedură sau din cauză că anumite probe au fost viciate? Se vor bucura majoritari din C.S.M. sau C.C.R.in frunte cu Zegrean, Cojocaru Aspazia sau Iulia Motoc? Cand vom striga: “Capul lui Motoc vrem”?