Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită Guvernului și Parlamentului să propună și, respectiv, să dispună urgent măsuri legislative prin care concursul de promovare la Înalta Curte de Casație și Justiție să devină unul meritocratic

Asociația Forumul Judecătorilor din România a dat publicității, în toamna anului 2019, un White Paper cu privire la promovarea judecătorilor în funcțiile de vârf din sistemul judiciar http://www.forumuljudecatorilor.ro/index.php/archives/3893, în care atrăgea atenția asupra necesității garanțiilor privind meritocrația și șansele egale pentru fiecare concurent înscris la concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Cu acea ocazie, s-a arătat că ”modificările aduse în anul 2018 legilor justiției, afectând inclusiv modalitatea de derulare a concursurilor din perioada recentă, îndepărtează interesul judecătorilor de accesul la funcțiile de elită, organizarea și desfășurarea concursurilor fiind apanajul Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii și al unui număr extrem de redus de examinatori numiți de aceasta, aproape mereu aceiași, în lipsa oricăror interdicții de desemnare în comisii în cadrul unor examene/concursuri consecutive”.

Ultimul concurs de promovare, încheiat în luna decembrie 2019, confirmă toate aceste îngrijorări, în mare parte existând aceiași examinatori (inclusiv soț și soție în comisii, cărora li s-a adăugat inexplicabil și fostul ministru al justiției, Tudorel Toader, ocupant al unei funcții politice de prim rang și artizan al unor propuneri și modificări legislative care au determinat reacțiile imediate ale miilor de magistrați români, precum și ale tuturor organizațiilor internaționale relevante –  a se vedea http://old.csm1909.ro/csm/linkuri/08_01_2020__97024_ro.pdf).

O reformă reală este absolut necesară și nu mai poate întârzia, cadrul legislativ actual ignorând recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, ca materializare a obligației pe care România și-a asumat-o, la momentul aderării la Uniunea Europeană, de a crea un corp al magistraților recrutat exclusiv pe criterii de performanță.

În scopul înlăturării oricăror discuții legate de lipsa caracterului meritocratic, dar și al îmbunătățirii procedurilor pentru numirea în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, ţinând seama şi de recomandările Comisiei Europene formulate de-a lungul timpului în cadrul rapoartelor MCV, Asociația Forumul Judecătorilor din România solicită Guvernului și Parlamentului să propună și, respectiv, să reglementeze urgent următoarele aspecte:

  • instituirea unor examene meritocratice de promovare în funcția de judecător la Înalta Curte de Casație și Justiție, susținute exclusiv prin intermediul Institutului Național al Magistraturii;
  • înlăturarea oricărei forme de implicare directă a Consiliului Superior al Magistraturii în concursul de promovare a judecătorilor la Înalta Curte de Casație și Justiție, prin abrogarea dispozițiilor care îi conferă rolul de a desemna comisii de concurs;
  • selecția comisiilor de concurs trebuie să fie realizată exclusiv prin tragere la sorți, transparent, la nivelul Institutului Național al Magistraturii;
  • interdicția de numire ca membru în orice altă comisie constituită pentru selecția judecătorilor vreme de trei ani de la data la care acel judecător a fost desemnat membru al unei comisii de concurs privind funcțiile rezervate judecătorilor în sistemul judiciar;
  • interdicția de numire ca membru în aceste comisii a persoanelor din afara corpului magistraților care au desfășurat activitate politică sau cel puțin aparență de activitate politică cel puțin trei ani anterior numirii;
  • reglementarea unor criterii clare pentru evitarea conflictelor de interese între membrii comisiilor de concurs.

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

No related posts.

Lasă un comentariu


3 + = ten