Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție” au solicitat Președintelui României să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la legea de modificare a Codului penal

Asociația “Forumul Judecătorilor din România”, Asociația ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociația ”Inițiativa pentru Justiție”, în temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţia României, republicată, ale art. 15 şi următoarele din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, au solicitat Președintelui României, domnul Klaus Werner Iohannis, să formuleze o cerere de sesizare a Curții Constituţionale cu privire la exercitarea controlului de constituționalitate, înainte de promulgare, în legătură cu legea de modificare și completare a Legii pentru modificarea și completarea Legii nr.286/2009 privind Codul penal, precum și a Legii nr.78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pentru mai multe motive de neconstituționalitate intrinsecă.

 

Textul intergal poate fi lecturat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Cerere-catre-ICCJ-sesizare-Curtea-Constitutionala-Codul-penal-2019.pdf .

No related posts.

Lasă un comentariu


+ 8 = seventeen