Forumul Judecătorilor din România: Anularea, din cauza reducerii bugetului Institutului Național al Magistraturii, a numeroase activități de formare profesională continuă a magistraților poate afecta calitatea actului de justiție în viitor

Forumul Judecătorilor din România atrage atenția opiniei publice asupra consecințelor produse de O.U.G. nr. 63/2017 cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, prin care bugetul Institutului Național al Magistraturii (INM), aprobat pentru anul 2017, a fost diminuat cu suma de 757.000 lei la capitolul „cheltuieli cu bunuri și servicii”, fapt ce a pus Institutul în imposibilitatea de a mai organiza activitățile de formare profesională planificate începând cu data de 1 octombrie 2017.

În concret, au fost anulate 25 de seminarii planificate la nivel centralizat, în aproape toate domeniile, inclusiv pentru unificarea jurisprudenței, dar și cursurile dedicate magistraților recrutați în condițiile art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în cadrul examenului de admitere în magistratură sesiunea februarie-mai 2017 (dintre juriştii cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani), care urmau să parcurgă în această perioadă modulul II din programul de formare profesională, pregătire la care sunt obligaţi potrivit art. 33 alin. 13 din aceeaşi lege.

Totodată, mare parte din cele 40 de activități de formare obligatorii programate să se desfășoare la nivel descentralizat cu sprijinul financiar al Institutului Național al Magistraturii au fost anulate, instanțele și parchetele neavând posibilitatea de a prelua finanțarea acestora.

Potrivit legii, Institutul Național al Magistraturii realizează formarea inițială a judecătorilor și procurorilor, formarea profesională continuă a judecătorilor și procurorilor în funcție, precum și formarea formatorilor, iar conform art. 35 alin. 1 din Legea nr. 303/2004: „Formarea profesională continuă a judecătorilor şi procurorilor constituie garanţia independenţei şi imparţialităţii în exercitarea funcţiei”.

Conform Avizului nr. 4 (2003) al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (CCJE) privind formarea inițială și continuă specifice judecătorilor la nivel național și european, formarea profesională reprezintă o garanție a independenței și imparțialității magistraților în exercitarea funcţiei, fiind esențială pentru îndeplinirea obiectivă, imparțială și competentă a atribuțiilor și pentru protejarea judecătorilor de influențe necorespunzătoare. Textul a fost preluat întocmai de art. 35 din Legea nr.303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

În același Aviz se arată că statul are datoria de a pune la dispoziția autorității judecătorești mijloacele necesare și de a suporta costurile respective. De altfel, activitatea de formare profesională este indispensabilă din cauza evoluțiilor din domeniul legislativ, reprezentând o chestiune de interes public. Încrederea în justiţie este strâns legată de pregătirea profesională solidă a corpului magistraţilor, de natură a preîntâmpina erori judiciare.

Rapoartele succesive din cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare rețin importanța creșterii finanțării pentru formarea profesională inițială și continuă și consolidarea capacității Institutului Național al Magistraturii în acest sens. Totodată, între altele, s-a constatat că mai mulți factori contribuie la consecvența jurisprudenței instanțelor judecătorești din România, inclusiv sensibilizarea judecătorilor și procurorilor cu privire la nevoia de consecvență și formarea lor profesională în acest sens.

O justiție independentă este alcătuită din judecători și procurori foarte bine pregătiți profesional, Institutul Național al Magistraturii având misiunea organizării unei pregătiri de un înalt nivel profesional, în vederea sporirii eficienței în justiție, aspecte care presupun o finanțare corespunzătoare din bugetul statului.

În consecință, Forumul Judecătorilor din România constată că anularea a numeroase activități de formare profesională continuă a magistraților și punerea Institutului Național al Magistraturii în imposibilitatea de a mai organiza activitățile de formare profesională planificate începând cu data de 1 octombrie 2017 ar fi de natură să afecteze independența și imparțialitatea acestora în viitor.

De asemenea, aceste măsuri arbitrare apar în contextul numeroaselor propuneri recente ale puterilor executivă şi legislativă de a creşte calitatea actului de justiție prin impunerea unor condiţii de vârstă minimă de 30 de ani şi de cel puțin 5 ani de activitate efectivă, desfășurată în una dintre profesiile juridice reglementate de lege, pentru a susţine concursul de admitere în magistratură, care par a fi demagogice în coordonatele prezentate.

Ironic sau nu, tocmai cursurile dedicate magistraților recrutați în magistratură în sesiunea februarie-mai 2017 dintre juriştii cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani, au fost amânate pentru anul 2018 din lipsa resurselor bugetare.

 

judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte

judecător Ionuț Militaru, Curtea de Apel București, co-președinte

București, 1 noiembrie 2017

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală și apolitică, asociație profesională a judecătorilor, își propune să contribuie la progresul societății prin acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și prin inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției.

No related posts.

Lasă un comentariu


eight − 4 =