HOTĂRÂREA CURȚII (Camera a cincea)
6 martie 2025(*)
„ Trimitere preliminară – Stat de drept – Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE – Principiul inamovibilității și al independenței judecătorilor – Rezoluție a colegiului unei instanțe de înlăturare a unui judecător de la examinarea tuturor cauzele sale – Lipsa unor criterii obiective pentru luarea unei decizii de înlăturare – Lipsa obligației de motivare a unei asemenea decizii – Supremația dreptului Uniunii – Obligația de a lăsa neaplicată o astfel de decizie de înlăturare ”
În cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21,
având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul articolului 267 TFUE de Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia), prin deciziile din 20 octombrie 2021, primite de Curte la 25 octombrie 2021, în procedurile penale împotriva lui K.(C‑647/21), C., F.(C‑648/21),
cu participarea:
Prokuratura Rejonowa w Bytowie,
Prokuratura Okręgowa w Łomży,
CURTEA (Camera a cincea),
compusă din domnul I. Jarukaitis (raportor), președintele Camerei a patra, îndeplinind funcția de președinte al Camerei a cincea, și domnii D. Gratsias și E. Regan, judecători,
avocat general: domnul A. M. Collins,
grefier: doamna M. Siekierzyńska, administratoare,
având în vedere procedura scrisă și în urma ședinței din 24 ianuarie 2024,
luând în considerare observațiile prezentate:
– pentru Prokuratura Rejonowa w Bytowie, de T. Rutkowska‑Szmydyńska, Prokurator Regionalny w Gdańsku;
– pentru Prokuratura Okręgowa w Łomży, de A. Bałazy, Zastępca Prokuratora Okręgowego w Łomży;
– pentru guvernul polonez, de B. Majczyna și S. Żyrek, în calitate de agenți;
– pentru guvernul danez, de D. Elkan, V. Pasternak Jørgensen și M. Søndahl Wolff, în calitate de agenți;
– pentru guvernul neerlandez, de M. K. Bulterman și J. Langer, în calitate de agenți;
– pentru guvernul suedez, de A. M. Runeskjöld și H. Shev, în calitate de agenți;
– pentru Comisia Europeană, de K. Herrmann, P. Stancanelli și P. J. O. Van Nuffel, în calitate de agenți,
după ascultarea concluziilor avocatului general în ședința din 11 aprilie 2024,
pronunță prezenta
Hotărâre
1 Cererile de decizie preliminară privesc interpretarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și a articolului 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene (denumită în continuare „carta”).
2 Aceste cereri au fost formulate în cadrul unor proceduri penale inițiate împotriva lui D. K. (cauza C‑647/21), precum și împotriva lui M. C. și a lui M. F. (cauza C‑648/21).
Cadrul juridic
Constituția Republicii Polone
3 Articolul 178 alineatul 1 din Konstytucja Rzeczypospolitej Polskiej (Constituția Republicii Polone) prevede:
„Judecătorii sunt independenți în exercitarea funcțiilor lor și se supun numai Constituției și legilor.”
4 Articolul 179 din această Constituție prevede:
„Judecătorii sunt numiți de președintele Republicii, la propunerea Krajowa Rada Sądownictwa [(Consiliul Național al Magistraturii, Polonia) (denumit în continuare «KRS»)], pentru o perioadă nedeterminată.”
5 Articolul 180 din Constituția menționată prevede:
„1. Judecătorii sunt inamovibili.
- Un judecător nu poate fi eliberat din funcție, suspendat din funcție, transferat la o altă instanță sau într‑o altă funcție împotriva voinței sale decât în temeiul unei hotărâri judecătorești și numai în cazurile prevăzute de lege.”
Legea privind instanțele de drept comun
6 Articolul 11 alineatul 3 din ustawa Prawo o ustroju sądów powszechnych (Legea privind organizarea instanțelor de drept comun) din 27 iulie 2001 (Dz. U. nr. 98, poziția 1070), în versiunea aplicabilă litigiilor principale (denumită în continuare „Legea privind instanțele de drept comun”), prevede:
„Președintele unei secții este numit de președintele instanței. […] Înainte de numirea președintelui unei secții în cadrul unui sąd okręgowy [(tribunal regional)] sau al unui sąd rejonowy [(tribunal districtual)], președintele instanței consultă colegiul sąd okręgowy [(tribunal regional)].”
7 În temeiul articolului 21 alineatul 1 punctul 2) din această lege, organele unui sąd okręgowy (tribunal regional) sunt președintele instanței, colegiul instanței și directorul instanței.
8 Articolul 22a din legea menționată prevede:
„1. […] președintele sąd okręgowy [(tribunal regional)] din cadrul sąd okręgowy [(tribunal regional)], după consultarea colegiului sąd okręgowy [(tribunal regional)], stabilește modul de repartizare a sarcinilor, care determină:
1) repartizarea judecătorilor […] în cadrul secțiilor instanței;
2) întinderea atribuțiilor judecătorilor […], precum și modalitățile participării acestora la repartizarea cauzelor;
3) programul de serviciu și programul de înlocuire a judecătorilor, […]
– luând în considerare specializarea judecătorilor […] pentru a judeca diferite tipuri de cauze, necesitatea asigurării unei repartizări adecvate a judecătorilor […] între secțiile instanței și a unei repartizări echitabile a atribuțiilor lor, precum și necesitatea asigurării bunei desfășurări a procedurilor judiciare.
[…]
- Președintele instanței poate stabili în orice moment un nou mod de repartizare a sarcinilor, în totalitate sau în parte, în cazul în care acest lucru este justificat de motivele menționate la alineatul 1. […]
4a. Transferul unui judecător la o altă secție necesită acordul judecătorului respectiv.
4b. Acordul judecătorului cu privire la transferul său la o altă secție nu este necesar dacă:
1) transferul se face la o secție care judecă cauze din același domeniu;
2) niciun alt judecător din cadrul secției de la care are loc transferul nu și‑a dat acordul pentru transferul său;
3) judecătorul transferat este repartizat la secția [competentă în materia cărților funciare sau la secția comercială competentă în materia registrului garanțiilor].
4c. Dispozițiile alineatului 4b punctele 1) și 2) nu sunt aplicabile unui judecător care, într‑o perioadă de trei ani, a fost transferat la o altă secție fără acordul său. În cazul transferului unui judecător la o altă secție fără acordul său în cazul prevăzut la alineatul 4b punctul 2), se ține seama în special de vechimea judecătorilor în secția de la care sunt transferați.
- Judecătorul sau asesorul ale cărui sarcini i‑au fost repartizate astfel încât a fost modificată întinderea atribuțiilor sale, în special din cauza transferului la o altă secție a instanței respective, poate introduce o contestație la [KRS] în termen de șapte zile de la atribuirea noilor atribuții. Nu este posibilă formularea unei căi de atac în cazul:
1) transferului la o secție care judecă cauze din același domeniu;
2) atribuirii unor atribuții în cadrul aceleiași secții, în temeiul normelor aplicabile celorlalți judecători și în special în cazul revocării unei repartizări la o secție specializată sau la o altă formă de specializare.
- Calea de atac menționată la alineatul 5 se depune prin intermediul președintelui instanței care a efectuat repartizarea sarcinilor care face obiectul căii de atac. Președintele instanței înaintează calea de atac la [KRS] în termen de 14 zile de la data primirii, împreună cu poziția sa privind cauza. [KRS] adoptă o decizie prin care admite sau respinge calea de atac formulată de judecător, ținând seama de aspectele prevăzute la alineatul 1. Decizia [KRS] privind calea de atac menționată la alineatul 5 nu trebuie să fie motivată. Decizia [KRS] nu este supusă niciunei căi de atac. Până la adoptarea deciziei, judecătorul sau asesorul își îndeplinește sarcinile existente.”
9 Articolul 24 alineatul 1 din Legea privind instanțele de drept comun prevede:
„Președintele unui sąd okręgowy [(tribunal regional)] este numit de ministrul justiției dintre judecătorii sąd apelacyjny [(curtea de apel)], ai sąd okręgowy [(tribunal regional)] sau ai sąd rejonowy [(tribunal districtual)]. După numirea președintelui unui sąd okręgowy [(tribunal regional)], ministrul justiției îl prezintă adunării generale a judecătorilor sąd okręgowy [(tribunal regional)].”
10 Conform articolului 30 alineatul 1 din această lege, colegiul sąd okręgowy (tribunal regional) este compus din președintele sąd okręgowy (tribunal regional), precum și din președinții sądy rejonowe (tribunale districtuale) din circumscripția acestui sąd okręgowy (tribunal regional).
11 Articolul 42a din legea menționată prevede:
„1. În cadrul activităților instanțelor sau ale organelor instanțelor, nu este permisă repunerea în discuție a legitimității instanțelor judecătorești, a organelor constituționale ale statului sau a organelor de control și de protecție a dreptului.
- O instanță de drept comun sau un alt organ al puterii nu poate să constate și nici să aprecieze legalitatea numirii unui judecător sau a competenței de a exercita funcțiile jurisdicționale care decurge din această numire.”
12 Articolul 47a din Legea privind instanțele de drept comun prevede:
„1. Cauzele sunt repartizate aleatoriu judecătorilor și asesorilor, în funcție de categorii specifice de cauze, cu excepția repartizării cauzelor unui judecător de serviciu.
- Cauzele sunt repartizate în mod egal între categoriile specifice de cauze, cu excepția cazului în care ponderea a fost redusă în considerarea funcției deținute, a participării la repartizarea cauzelor din altă categorie sau din alte motive prevăzute de lege.”
13 Potrivit articolului 47b din această lege:
„1. Modificarea compunerii instanței poate avea loc numai în cazul în care este imposibil ca instanța să examineze cauza în compunerea sa actuală sau în cazul în care există un obstacol de durată care împiedică instanța să examineze cauza în compunerea sa actuală. Dispozițiile articolului 47a se aplică mutatis mutandis.
[…]
- Deciziile în cauzele menționate [la alineatul 1] se iau de președintele instanței sau de un judecător împuternicit de acesta.
- Schimbarea locului în care un judecător își desfășoară activitatea sau detașarea sa la o altă instanță, precum și încetarea unei detașări nu constituie un obstacol în calea efectuării actelor [de procedură] în cauzele repartizate la locul în care își desfășoară în prezent activitatea sau la locul în care își exercită în prezent atribuțiile, până la soluționarea cauzelor respective.
- Colegiul instanței în a cărei circumscripție se află noul loc în care judecătorul își desfășoară activitatea sau locul detașării sale poate, la cererea judecătorului sau din oficiu, să înlăture judecătorul respectiv de la examinarea tuturor cauzelor sale sau a unei părți dintre acestea, în special în cazul unei distanțe importante între această instanță și noul loc în care judecătorul își desfășoară activitatea sau locul detașării și în funcție de starea litigiului în cauzele aflate în curs de judecată. Înainte de a adopta o rezoluție, colegiul instanței consultă președinții instanțelor competente.
- Dispozițiile alineatelor 4 și 5 se aplică mutatis mutandisîn cazul transferului la o altă secție a aceleiași instanțe.”
14 Articolul 17 alineatul 1 din ustawa o zmianie ustawy – Prawo o ustroju sądów powszechnych oraz niektórych innych ustaw (Legea de modificare a Legii privind instanțele de drept comun și a altor legi) din 12 iulie 2017 (Dz. U. din 2017, poziția 1452), prevede:
„Președinții și vicepreședinții de instanțe numiți în temeiul dispozițiilor legii modificate la articolul 1, în versiunea în vigoare până în prezent, pot fi revocați de ministrul justiției într‑un termen de cel mult șase luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, fără respectarea cerințelor prevăzute la articolul 27 din legea modificată la articolul 1, astfel cum a fost modificată prin prezenta lege.”
Litigiile principale și întrebările preliminare
15 Cererile de decizie preliminară au fost formulate de aceeași judecătoare cu ocazia examinării a două cauze penale distincte.
16 În ceea ce privește cauza C‑647/21, litigiul principal își are originea într‑o procedură penală inițiată împotriva lui D. K. Printr‑o decizie a instanței de prim grad, D. K. a fost condamnat la o pedeapsă cu închisoarea. El a declarat apel împotriva acestei decizii la Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk, Polonia), care este instanța de trimitere. În această cauză cu un complet de judecător unic, judecătoarea care a transmis prezentele două cereri de decizie preliminară este în același timp judecătoare raportoare și președintă a completului.
17 În ceea ce privește cauza C‑648/21, litigiul principal își are originea într‑o procedură penală inițiată împotriva lui M. C. și a lui M. F. Printr‑o decizie a unei instanțe de prim grad, M. C. și M. F. au fost condamnați. Instanța de al doilea grad în fața căreia aceștia din urmă au declarat apel l‑a achitat pe M. C. și a confirmat condamnarea lui M. F. Prokurator Generalny (Procurorul General, Polonia) a formulat recurs împotriva hotărârii instanței de al doilea grad cu privire la M. C. la Sąd Najwyższy (Curtea Supremă, Polonia). Aceasta din urmă a anulat hotărârea menționată și a trimis cauza spre rejudecare la Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), care este instanța de trimitere. În această cauză, completul de judecată de trei judecători este format din președinta completului, președintele instanței de trimitere și un al treilea judecător. Cererea de decizie preliminară a fost formulată doar de președinta completului, care este aceeași judecătoare ca în cauza C‑647/21.
18 În luna septembrie 2021, într‑o procedură fără legătură cu cauzele principale, judecătoarea care a transmis aceste două cereri de decizie preliminară a pronunțat o decizie prin care a solicitat președintelui secției de apel a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) să reatribuie o cauză unui alt judecător sau să îl înlocuiască în completul de judecată din respectiva procedură pe președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) cu un alt judecător. Ea a motivat această cerere prin faptul că președintele instanței de trimitere a fost numit în funcție în temeiul unei rezoluții a KRS în noua sa compunere. Astfel, prezența unui asemenea judecător în cadrul completului de judecată ar încălca dreptul la o instanță judecătorească constituită în prealabil prin lege, în sensul articolului 19 alineatul (1) TUE, al articolului 47 din cartă, precum și al articolului 6 din Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, semnată la Roma la 4 noiembrie 1950 (denumită în continuare „CEDO”). Vicepreședintele instanței de trimitere, numit de asemenea la propunerea KRS în noua sa compunere, a anulat decizia care conținea cererea menționată a acestei judecătoare.
19 În luna octombrie 2021, într‑o altă cauză, judecătoarea menționată a anulat o hotărâre a unei instanțe de prim grad pronunțată de o persoană care fusese numită în funcția de judecător pe baza unei rezoluții a KRS în noua sa compunere. Ea și‑a întemeiat decizia de anulare printre altele pe articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și pe articolul 47 din cartă.
20 La 11 octombrie 2021, colegiul Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), compus din președintele acestei instanțe și din președinții celor cinci sądy rejonowe (tribunale districtuale) din circumscripția Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), a adoptat o rezoluție privind înlăturarea judecătoarei care a transmis prezentele două cereri de decizie preliminară de la examinarea a aproximativ 70 de cauze care îi fuseseră atribuite în cadrul Secției a șasea penale de apel, inclusiv cauzele principale (denumită în continuare „rezoluția colegiului”). Potrivit acestei judecătoare, rezoluția respectivă nu îi fusese notificată, iar motivele acesteia nu îi fuseseră aduse la cunoștință. Ea arată că președintele instanței de trimitere a informat‑o pur și simplu cu privire la înlăturarea sa. Ea adaugă că acesta din urmă a refuzat de două ori să admită cererile sale de acces la conținutul rezoluției amintite.
21 La 13 octombrie 2021, președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a dat o ordonanță privind transferul judecătoarei menționate de la secția de apel a acestei instanțe, în fața căreia sunt pendinte cauzele principale, la secția care examinează cauze în primă instanță a instanței menționate (denumită în continuare „ordonanța de transfer”). Un alt judecător a fost transferat în locul său pentru a face parte din secția de apel.
22 Potrivit instanței de trimitere, motivele ordonanței de transfer se limitează în mod laconic la a menționa necesitatea de a asigura buna funcționare a celor două secții. Această ordonanță ar face de asemenea referire la o corespondență neprecizată între președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) și președintele uneia dintre aceste secții.
23 La 18 octombrie 2021, ordonanța de transfer a intrat în vigoare. Această ordonanță nu conține nicio informație cu privire la eventualele căi de atac.
24 În aceste împrejurări, instanța de trimitere urmărește să afle în esență dacă judecătoarea care a transmis aceste două cereri de decizie preliminară poate continua să facă parte din completul de judecată ce examinează cauza principală corespunzătoare cauzei C‑647/21 în calitate de judecător unic și cauza principală corespunzătoare cauzei C‑648/21 în calitate de președintă a completului de judecată.
25 Potrivit acestei instanțe, având în vedere împrejurările, astfel cum au fost prezentate la punctele 18-23 din prezenta hotărâre, care au condus la înlăturarea sa de la examinarea cauzelor pentru care această judecătoare era raportoare, inclusiv a cauzelor principale, ea se confruntă cu necesitatea de a soluționa problema dacă astfel de acte încalcă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din cartă. Dacă aceasta ar fi situația, instanța de trimitere solicită să se stabilească dacă este obligată să ignore rezoluția colegiului și celelalte acte subsecvente, precum decizia de reatribuire către un alt judecător a cauzelor de la examinarea cărora a fost înlăturată judecătoarea menționată, inclusiv a cauzelor principale.
26 Instanța de trimitere consideră că faptul că judecătoarea care a transmis aceste două cereri de decizie preliminară a fost înlăturată de la examinarea cauzelor care i‑au fost încredințate, precum și transferul său încalcă cerințele de independență și de inamovibilitate. În plus, măsurile luate în privința acestei judecătoare ar constitui o reacție la încercările sale care urmăreau să verifice dacă instanța de prim grad îndeplinea cerința de a fi o instanță judecătorească constituită prin lege și ar avea ca obiect prevenirea unor viitoare încercări în acest sens.
27 În aceste împrejurări, Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a hotărât să suspende executarea rezoluției colegiului, să suspende judecarea cauzelor și să adreseze Curții, în fiecare dintre cauzele principale, următoarele întrebări preliminare:
„1) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE coroborat cu articolul 47 din [cartă] trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale precum articolul 47b alineatele 5 și 6 coroborat cu articolul 30 alineatul 1 și articolul 24 alineatul 1 din [Legea privind organizarea instanțelor de drept comun], potrivit căreia un organ al unei instanțe naționale precum colegiul instanței are competența de a dispune înlăturarea unui judecător de la respectiva instanță de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea, în condițiile în care:
- a) în compunerea colegiului instanței intră, de drept, președinții de instanțe, numiți în aceste funcții de o autoritate executivă, precum ministrul justiției, care este și procuror general;
- b) judecătorul este înlăturat fără acordul său de la examinarea cauzelor care i‑au fost atribuite;
- c) dreptul intern nu prevede criteriile care trebuie să orienteze colegiul instanței atunci când înlătură un judecător de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, nici obligația de motivare și controlul judiciar ale unei astfel de decizii de înlăturare;
- d) unii membri ai colegiului instanței au fost numiți judecători în împrejurări similare celor menționate în Hotărârea Curții din 15 iulie 2021, Comisia/Polonia (Regimul disciplinar al judecătorilor) (C‑791/19, EU:C:2021:596)?
2) Dispozițiile menționate la prima întrebare, precum și principiul supremației [dreptului Uniunii] trebuie interpretate în sensul că abilitează (sau obligă) o instanță națională, sesizată cu o cauză în cadrul unei proceduri penale care intră în domeniul de aplicare al Directivei [(UE) 2016/343 a Parlamentului European și a Consiliului din 9 martie 2016 privind consolidarea anumitor aspecte ale prezumției de nevinovăție și a dreptului de a fi prezent la proces în cadrul procedurilor penale (JO 2016, L 65, p. 1)], în cadrul căreia un judecător a fost înlăturat de la examinarea unor cauze în modul descris în prima întrebare, precum și orice autoritate de stat să lase neaplicate actul colegiului instanței și alte acte subsecvente, cum ar fi ordonanțele de reatribuire a cauzelor, inclusiv a [cauzelor] principale, cu excluderea judecătorului înlăturat, astfel încât acesta să poată continua să facă parte din completul care examinează cauza respectivă?
3) Dispozițiile menționate la prima întrebare și principiul supremației [dreptului Uniunii] trebuie interpretate în sensul că impun ca în ordinea juridică națională să se prevadă, în cadrul unor proceduri penale care intră în domeniul de aplicare al Directivei 2016/343, măsuri care să garanteze că părțile din procedură, precum inculpații din cauza principală, au posibilitatea de a controla și a contesta deciziile menționate [la prima întrebare], care urmăresc să conducă la modificarea compunerii completului de judecată al instanței sesizate cu soluționarea cauzei și, pe cale de consecință, să înlăture judecătorul desemnat anterior de la examinarea cauzei în modul descris la prima întrebare?”
Procedura în fața Curții
Cu privire la conexarea cauzelor
28 Prin decizia președintelui Curții din 29 noiembrie 2021, cauzele C‑647/21 și C‑648/21 au fost conexate pentru buna desfășurare a procedurii scrise și orale, precum și în vederea pronunțării hotărârii.
Cu privire la cererile de aplicare a procedurii preliminare accelerate
29 Instanța de trimitere a solicitat ca prezentele trimiteri preliminare să fie judecate potrivit procedurii accelerate, în temeiul articolului 105 din Regulamentul de procedură al Curții. În susținerea acestor cereri, ea a arătat în esență că aplicarea respectivei proceduri se justifica, având în vedere faptul că întrebările preliminare privesc chestiuni fundamentale de drept polonez, în special de drept constituțional, și anume principiul inamovibilității judecătorilor și dreptul părților din procedură la o instanță judecătorească constituită prin lege, imparțială și independentă. Ea a adăugat că existau motive întemeiate să se creadă că adoptarea altor acte în procedurile principale ar conduce la dispariția motivelor pentru care a fost necesar să se adreseze întrebări Curții și că punerea în aplicare a răspunsurilor date de Curte ar putea fi blocată, împiedicând astfel garantarea efectivității dreptului Uniunii și a unei protecții jurisdicționale efective.
30 Articolul 105 alineatul (1) din Regulamentul de procedură prevede că, la cererea instanței de trimitere sau, cu titlu excepțional, din oficiu, președintele Curții poate să decidă, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, judecarea trimiterii preliminare potrivit procedurii accelerate în cazul în care natura cauzei impune examinarea acesteia în termen scurt.
31 Trebuie amintit că o astfel de procedură accelerată constituie un instrument procedural destinat să răspundă unei situații de urgență extraordinară (Hotărârea din 21 decembrie 2021, Randstad Italia, C‑497/20, EU:C:2021:1037, punctul 37 și jurisprudența citată).
32 În speță, președintele Curții a decis la 29 noiembrie 2021, după ascultarea judecătorului raportor și a avocatului general, că nu era necesar să admită cererile de judecare a prezentelor trimiteri preliminare potrivit procedurii accelerate. Astfel, argumentele invocate de instanța de trimitere pentru a justifica aceste cereri sunt de ordin general și nu precizează motivele specifice care să justifice examinarea respectivelor trimiteri preliminare în termen scurt. În special, împrejurarea că întrebările adresate se referă la chestiuni fundamentale de drept polonez, în special de drept constituțional, nu caracterizează o situație de urgență extraordinară, condiție necesară pentru a justifica o examinare pe cale accelerată. În sfârșit, faptul că respectivele cauze principale țin de dreptul penal nu justifică, în sine, examinarea accelerată a acestora.
Cu privire la suspendarea cauzelor și la cererile de lămuriri
33 La 18 octombrie 2022, Curtea a suspendat judecata în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21 până la pronunțarea hotărârii în cauzele conexate C‑615/20 și C‑671/20. La 20 iulie 2023, Curtea a notificat instanței de trimitere Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție) (C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562), și i‑a solicitat să precizeze dacă dorește să își mențină cererile de decizie preliminară în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21.
34 La instrucțiunile președintelui Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk), judecătoarea care a transmis cele două cereri de decizie preliminară a răspuns, la 25 septembrie 2023, că instanța de trimitere dorește să își mențină cererile de decizie preliminară.
35 Din cauza anumitor ambiguități care afectează acest răspuns, Curtea a adresat acestei instanțe o a doua cerere de lămuriri în temeiul articolului 101 alineatul (1) din Regulamentul său de procedură. Curtea a întrebat în special dacă judecătoarea care a transmis cele două cereri de decizie preliminară încă făcea parte din completele de judecată sesizate cu procedurile principale care au condus la trimiterile preliminare în cauzele conexate C‑647/21 și C‑648/21 și, în cazul unui răspuns afirmativ, în ce calitate. Instanța de trimitere a răspuns la această cerere prin intermediul judecătoarei care a efectuat trimiterea prezentelor cereri, la 17 octombrie 2023.
Cu privire la competența Curții
36 Pe de o parte, guvernul danez și Comisia Europeană susțin în esență că articolul 47 din cartă nu se aplică în cauzele principale. În special, Comisia arată că, deși cererile de decizie preliminară, mai precis modul de redactare a întrebărilor adresate de instanța de trimitere, se referă la Directiva 2016/343, nu se solicită o interpretare a acestei directive.
37 În această privință, trebuie amintit că, în cadrul unei trimiteri preliminare în temeiul articolului 267 TFUE, Curtea poate să interpreteze dreptul Uniunii numai în limitele competențelor care îi sunt atribuite (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 30, precum și jurisprudența citată).
38 Domeniul de aplicare al cartei, în ceea ce privește acțiunea statelor membre, este definit la articolul 51 alineatul (1) din aceasta, conform căruia dispozițiile cartei se adresează statelor membre în cazul în care acestea pun în aplicare dreptul Uniunii, dispoziția amintită confirmând jurisprudența constantă potrivit căreia drepturile fundamentale garantate de ordinea juridică a Uniunii au vocația de a fi aplicate în toate situațiile reglementate de dreptul Uniunii, însă nu în afara unor asemenea situații (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 31, precum și jurisprudența citată).
39 În speță, în ceea ce privește cererea de interpretare a articolului 47 din cartă, instanța de trimitere nu a furnizat nicio indicație potrivit căreia cauzele principale ar privi interpretarea sau aplicarea unei norme de drept al Uniunii care ar fi pusă în aplicare la nivel național. Astfel, chiar dacă a doua întrebare preliminară în ambele cauze se referă la Directiva 2016/343, aceste întrebări nu sunt adresate în raport cu dispozițiile directivei respective, iar instanța de trimitere nu furnizează nicio explicație cu privire la legătura care ar exista între directiva menționată și aceste cauze.
40 Prin urmare, Curtea nu este competentă să interpreteze articolul 47 din cartă ca atare.
41 Pe de altă parte, Prokuratura Rejonowa w Bytowie (Parchetul Districtual din Bytów, Polonia) și Prokuratura Okręgowa w Łomży (Parchetul Regional din Łomża, Polonia) susțin în esență că problematicile referitoare la organizarea judiciară a statelor membre, cum sunt cele ridicate prin întrebările adresate, în special în ceea ce privește înlăturarea unui judecător de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, intră în competența exclusivă a acestora din urmă, iar nu în domeniul de aplicare material al dreptului Uniunii. În schimb, guvernul polonez a declarat în ședință că, în opinia sa, Curtea este competentă să răspundă la întrebările preliminare.
42 În această privință, dintr‑o jurisprudență constantă rezultă că, deși organizarea justiției în statele membre intră, desigur, în competența acestora din urmă, totuși, în exercitarea acestei competențe, statele membre sunt ținute să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii și că situația poate fi aceasta în special în ceea ce privește normele naționale referitoare la adoptarea deciziilor de numire a judecătorilor și, dacă este cazul, normele privind controlul jurisdicțional aplicabil în contextul unor asemenea proceduri de numire [Hotărârea din 9 ianuarie 2024, G. ș.a. (Numirea judecătorilor de drept comun în Polonia), C‑181/21 și C‑269/21, EU:C:2024:1, punctul 57, precum și jurisprudența citată].
43 În plus, reiese cu claritate din termenii întrebărilor adresate că acestea privesc interpretarea nu a dreptului polonez, ci în special a articolului 19 alineatul (1) TUE.
44 În consecință, Curtea este competentă să se pronunțe cu privire la cererile de decizie preliminară, dar nu să interpreteze articolul 47 din cartă ca atare.
Cu privire la admisibilitatea cererilor de decizie preliminară
45 Parchetul Districtual din Bytów și Parchetul Regional din Łomża contestă admisibilitatea cererilor de decizie preliminară. Ele susțin, în primul rând, că judecătoarea de trimitere a formulat aceste cereri după adoptarea rezoluției colegiului, și anume la o dată la care această judecătoare, înlăturată de la examinarea cauzelor principale, nu mai era abilitată să adopte deciziile menționate. În al doilea rând, ele arată că întrebările preliminare privesc situația individuală a judecătoarei de trimitere și că aceste întrebări sunt, prin urmare, de ordin personal. În al treilea rând, ele susțin că cererile de decizie preliminară nu îndeplinesc cerințele prevăzute la articolul 94 literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură. La rândul său, în ședință, guvernul polonez a declarat că aceste cereri sunt admisibile.
46 Comisia susține, pe de altă parte, că a treia întrebare preliminară în ambele cauze este inadmisibilă, pentru motivul că aspectul dacă există o eventuală cale de atac efectivă pentru persoana acuzată în cauzele principale nu este nici o chestiune preliminară care se ridică in limine litis, nici o întrebare necesară pentru soluționarea acestor cauze.
47 În această privință, trebuie amintit că, potrivit unei jurisprudențe constante a Curții, în cadrul cooperării dintre aceasta din urmă și instanțele naționale, instituită prin articolul 267 TFUE, numai instanța națională care este sesizată cu soluționarea litigiului și care trebuie să își asume răspunderea pentru hotărârea judecătorească ce urmează a fi pronunțată are competența să aprecieze, luând în considerare particularitățile cauzei, atât necesitatea unei decizii preliminare pentru a fi în măsură să pronunțe propria hotărâre, cât și pertinența întrebărilor pe care le adresează Curții. În consecință, în cazul în care întrebările adresate privesc interpretarea dreptului Uniunii, Curtea este în principiu obligată să se pronunțe [Hotărârea din 24 noiembrie 2020, Openbaar Ministerie (Fals în înscrisuri), C‑510/19, EU:C:2020:953, punctul 25 și jurisprudența citată].
48 Astfel cum reiese din însuși modul de redactare a articolului 267 TFUE, decizia preliminară solicitată trebuie să fie „necesară” pentru a permite instanței de trimitere să „pronunț[e] o hotărâre” în cauza cu care este sesizată (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 40, precum și jurisprudența citată).
49 În această privință, Curtea a subliniat deja că un răspuns la întrebările preliminare poate fi necesar pentru a putea furniza instanțelor de trimitere o interpretare a dreptului Uniunii care să le permită să soluționeze chestiuni procedurale de drept național înainte de a se putea pronunța pe fondul litigiilor cu care sunt sesizate (Hotărârea din 16 noiembrie 2021, Prokuratura Rejonowa w Mińsku Mazowieckim ș.a., C‑748/19-C‑754/19, EU:C:2021:931, punctul 48 și jurisprudența citată).
50 În ceea ce privește primul motiv de inadmisibilitate, întemeiat pe faptul că judecătoarea în cauză a introdus cererile de decizie preliminară după ce a fost înlăturată de la examinarea cauzelor principale, trebuie să se constate, pe de o parte, că din dosarul de care dispune Curtea reiese că, la data la care această judecătoare a introdus respectivele cereri de decizie preliminară, și anume la 20 octombrie 2021, ea era sesizată cu cauzele principale și, pe de altă parte, că, ulterior înlăturării sale, instanța de trimitere nu a retras respectivele cereri de decizie preliminară.
51 Astfel, în răspunsul său la a doua cerere de lămuriri a Curții, instanța de trimitere a confirmat că judecătoarea în cauză era judecătoarea raportoare și, respectiv, președinta completului de judecată din cele două proceduri principale la data la care au fost adoptate deciziile de trimitere, și anume 20 octombrie 2021. Aceasta a arătat de asemenea că, printr‑o ordonanță din 21 octombrie 2021, intervenită după adoptarea acestor decizii de trimitere, procedura aflată la originea trimiterii preliminare în cauza C‑648/21 a fost reatribuită unui alt judecător raportor, care făcea parte anterior din completul de trei judecători învestit să soluționeze această procedură, și că tot la 21 octombrie 2021 a fost modificată compunerea completului de judecător unic în procedura aflată la originea trimiterii preliminare în cauza C‑647/21. În plus, respectiva instanță a confirmat că aceste două proceduri au fost suspendate prin efectul prezentelor cereri de decizie preliminară și au rămas suspendate de atunci.
52 În ceea ce privește al doilea motiv de inadmisibilitate, întemeiat pe faptul că întrebările preliminare ar privi în esență situația individuală a judecătoarei care a transmis cele două cereri de decizie preliminară și nu ar avea, așadar, legătură cu cauzele principale, trebuie arătat că instanța de trimitere se confruntă, în contextul cauzelor principale, cu probleme de natură procedurală pe care trebuie să le soluționeze in limine litis și a căror soluționare depinde de o interpretare a dispozițiilor și a principiilor dreptului Uniunii la care se referă aceste întrebări preliminare. Astfel, întrebările preliminare menționate urmăresc în esență să se stabilească dacă, având în vedere aceste dispoziții și aceste principii ale dreptului Uniunii, judecătoarea menționată rămâne îndreptățită să continue examinarea cauzelor principale în pofida rezoluției colegiului care a înlăturat‑o de la examinarea acestora.
53 Or, după cum rezultă din jurisprudența Curții, întrebările preliminare care urmăresc în acest mod să permită unei instanțe de trimitere să soluționeze in limine litis dificultăți de ordin procedural precum cele aferente propriei competențe de a soluționa o cauză pendinte în fața sa ori cele aferente efectelor juridice care trebuie sau nu recunoscute unei hotărâri judecătorești care ar putea împiedica examinarea în continuare a unei astfel de cauze de către instanța menționată sunt admisibile în temeiul articolului 267 TFUE [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 47, precum și jurisprudența citată].
54 În ceea ce privește al treilea motiv de inadmisibilitate, potrivit căruia cererile de decizie preliminară nu ar îndeplini cerințele articolului 94 literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură, este suficient să se arate că, după cum reiese din cuprinsul punctelor 6-14 și, respectiv, 15-26 din prezenta hotărâre, aceste cereri de decizie preliminară, cu precizările aduse de instanța de trimitere în răspunsul său la cele două cereri de lămuriri ale Curții, cuprind, în ceea ce privește o parte a primei întrebări și a celei de a doua întrebări în ambele cauze, toate informațiile impuse de acest articol 94 literele (a) și (b), în special conținutul dispozițiilor naționale care ar putea fi aplicate în speță, o expunere a motivelor care au determinat instanța de trimitere să aibă îndoieli cu privire la interpretarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, precum și legătura pe care această instanță o stabilește între dispoziția menționată și normele naționale invocate, astfel încât Curtea este, în aceste limite, în măsură să se pronunțe cu privire la întrebările preliminare.
55 În ceea ce privește partea din prima întrebare din ambele cauze referitoare la compunerea colegiului unei instanțe, și anume faptul că, pe de o parte, ministrul justiției, care este de asemenea procurorul general, dispune de competența de a numi președinții sądy rejonowe (tribunale districtuale) care compun colegiul unui sąd okręgowy (tribunal regional) și, pe de altă parte, faptul că unii dintre membrii colegiului au fost numiți pe posturi de judecător la propunerea KRS în noua sa compunere, care nu prezintă garanții de independență suficiente, trebuie amintit că, întrucât decizia de trimitere servește drept fundament pentru procedura prevăzută la articolul 267 TFUE, instanța națională este obligată să clarifice, chiar în această decizie de trimitere, cadrul factual și normativ în care se înscrie litigiul principal și să furnizeze explicațiile necesare cu privire la motivele care au stat la baza alegerii dispozițiilor dreptului Uniunii a căror interpretare o solicită, precum și cu privire la legătura pe care instanța de trimitere o stabilește între aceste dispoziții și legislația națională aplicabilă litigiului cu care este sesizată [a se vedea în acest sens Hotărârea din 4 iunie 2020, C. F. (Inspecție fiscală), C‑430/19, EU:C:2020:429, punctul 23 și jurisprudența citată].
56 Or, în speță, în afară de câteva explicații limitate cu privire la compunerea colegiului unei instanțe, deciziile de trimitere nu precizează suficient cadrul juridic național referitor la numirea membrilor acestui colegiu. Acestea nu explică nici de ce ar fi necesar ca Curtea să răspundă la partea din prima întrebare din ambele cauze care privește compunerea colegiului unei instanțe. În aceste condiții, Curtea nu dispune de elemente suficiente care să îi permită să răspundă în mod util la această parte a primei întrebări din ambele cauze, astfel încât cererile de decizie preliminară nu îndeplinesc, în această măsură, condițiile prevăzute la articolul 94 literele (a) și (b) din Regulamentul de procedură.
57 În ceea ce privește a treia întrebare preliminară din ambele cauze, prin care instanța de trimitere ridică problema existenței unei eventuale căi de atac efective pentru persoanele acuzate în cauzele principale, trebuie să se constate că acestea nu sunt întrebări preliminare care se ridică in limine litis și nici nu sunt necesare în vederea soluționării cauzelor principale. În special, din dosarul de care dispune Curtea nu reiese că în litigiile principale s‑ar ridica problema dacă este posibil ca persoanele acuzate să conteste legalitatea completului de judecată care trebuie să soluționeze cauzele în care acestea sunt implicate.
58 Având în vedere considerațiile care precedă, este necesar să se constate că cererile de decizie preliminară sunt admisibile, cu excepția părții din prima întrebare din ambele cauze care privește compunerea colegiului unei instanțe, precum și a celei de a treia întrebări preliminare din ambele cauze.
Cu privire la întrebările preliminare
Cu privire la prima întrebare adresată în cele două cauze
59 Cu titlu introductiv, trebuie să se observe mai întâi că, deși, prin intermediul primei întrebări preliminare din ambele cauze, instanța de trimitere ridică în mod formal problema dacă este compatibil cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE faptul că un organ al unei instanțe naționale, precum colegiul acesteia, este competent să înlăture un judecător al acestei instanțe de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea, din dosarul de care dispune Curtea reiese că această primă întrebare din ambele cauze privește în esență reglementarea națională care guvernează procedura în temeiul căreia un judecător poate fi înlăturat de la examinarea cauzelor sale.
60 În schimb, chiar dacă transferul judecătoarei care a transmis cele două cereri de decizie preliminară de la secția de apel a instanței de trimitere, în fața căreia cauzele principale sunt pendinte, la secția de prim grad a instanței menționate constituie un element important care trebuie luat în considerare pentru a înțelege situația avută în vedere de instanța de trimitere în întrebările sale, același dosar nu permite să se considere că prima întrebare din ambele cauze ar trebui interpretată în sensul că privește de asemenea compatibilitatea cu articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE a unei decizii de transfer sau, mai general, a unei reglementări care guvernează procedura de transfer, precum cele în discuție în litigiile principale.
61 Având în vedere aceste constatări, trebuie să se considere că, prin intermediul primei întrebări din ambele cauze, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un organ al unei instanțe naționale, precum colegiul acesteia, poate înlătura un judecător al acestei instanțe de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea fără ca această reglementare să stabilească criteriile care trebuie să orienteze organul respectiv atunci când ia o asemenea decizie de înlăturare, să impună obligația de motivare a acestei decizii și să prevadă posibilitatea unui control jurisdicțional al deciziei menționate.
62 În această privință, trebuie amintit că, deși organizarea justiției în statele membre, cu precădere instituirea, compunerea, competențele și funcționarea instanțelor naționale, intră în competența acestor state, ele sunt totuși ținute, în exercitarea acestei competențe, să respecte obligațiile care decurg pentru ele din dreptul Uniunii, în special din articolul 19 TUE (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 44, precum și jurisprudența citată).
63 Principiul protecției jurisdicționale efective la care se referă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE constituie un principiu general al dreptului Uniunii care a fost consacrat printre altele la articolul 6 alineatul (1) din CEDO, căruia îi corespunde articolul 47 al doilea paragraf din cartă. Această din urmă dispoziție trebuie, prin urmare, să fie luată în considerare în mod corespunzător în vederea interpretării acestui articol 19 alineatul (1) al doilea paragraf (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 45, precum și jurisprudența citată).
64 Pe de altă parte, în măsura în care carta prevede drepturi care corespund celor garantate de CEDO, articolul 52 alineatul (3) din cartă urmărește să asigure coerența necesară între drepturile cuprinse în aceasta și drepturile corespunzătoare garantate de CEDO, fără ca aceasta să aducă atingere autonomiei dreptului Uniunii. Potrivit Explicațiilor cu privire la Carta drepturilor fundamentale (JO 2007, C 303, p. 17), articolul 47 al doilea paragraf din cartă corespunde articolului 6 paragraful 1 din CEDO. În consecință, Curtea trebuie să se asigure că interpretarea pe care o realizează în prezentele cauze oferă un nivel de protecție care nu îl încalcă pe cel garantat la articolul 6 paragraful 1 din CEDO, astfel cum a fost interpretat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 46, precum și jurisprudența citată).
65 Acestea fiind precizate, este necesar să se amintească, în primul rând, că orice stat membru trebuie, în temeiul articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, să se asigure că autoritățile care, în calitate de „instanță” în sensul dreptului Uniunii, sunt chemate să se pronunțe în chestiuni legate de aplicarea sau de interpretarea acestui drept și care fac parte astfel din sistemul său de căi de atac în domeniile reglementate de dreptul Uniunii îndeplinesc cerințele unei protecții jurisdicționale efective, printre care cea de independență (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 47, precum și jurisprudența citată).
66 Această cerință de independență a instanțelor, care este inerentă activității de judecată, ține de conținutul esențial al dreptului la protecție jurisdicțională efectivă și al dreptului fundamental la un proces echitabil, care au o importanță esențială în calitate de garanții ale protecției ansamblului drepturilor conferite justițiabililor de dreptul Uniunii și ale menținerii valorilor comune ale statelor membre prevăzute la articolul 2 TUE, în special a valorii statului de drept (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 49, precum și jurisprudența citată).
67 Cerința de independență menționată cuprinde două aspecte. Primul aspect, de ordin extern, impune ca autoritatea respectivă să își exercite funcțiile în deplină autonomie, fără a fi supusă niciunei legături ierarhice sau de subordonare față de nimeni și fără să primească dispoziții sau instrucțiuni, indiferent de originea lor, fiind astfel protejată de intervenții sau de presiuni exterioare susceptibile să aducă atingere independenței de judecată a membrilor săi și să le influențeze deciziile. Al doilea aspect, de ordin intern, este legat de noțiunea de „imparțialitate” și vizează echidistanța față de părțile în litigiu și de interesele fiecăreia dintre ele din perspectiva obiectului acestuia. Acest din urmă aspect impune respectarea obiectivității și lipsa oricărui interes în soluționarea litigiului în afară de stricta aplicare a normei de drept (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctele 50 și 51, precum și jurisprudența citată).
68 Deși componenta „externă” a independenței urmărește în principal prezervarea independenței instanțelor în raport cu puterea legislativă și cea executivă conform principiului separării puterilor care caracterizează funcționarea unui stat de drept, ea urmărește de asemenea să protejeze judecătorii împotriva influențelor nejustificate care provin din interiorul instanței în cauză (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 54, precum și jurisprudența citată).
69 Trebuie subliniat de asemenea că exercitarea funcției de judecată trebuie să fie protejată nu numai de orice influență directă, sub formă de instrucțiuni, ci și de formele de influență mai indirectă susceptibile să orienteze hotărârile judecătorești [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 53 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 14 noiembrie 2024, S. (Modificarea completului de judecată), C‑197/23, EU:C:2024:956, punctul 62 și jurisprudența citată].
70 Aceste garanții de independență și de imparțialitate postulează existența unor norme referitoare printre altele la compunerea autorității în discuție, care să permită înlăturarea din percepția justițiabililor a oricărei îndoieli legitime referitoare la impenetrabilitatea instanței respective față de elemente exterioare și la neutralitatea sa în raport cu interesele care se înfruntă (Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 52).
71 De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat de asemenea că importanța primordială în special a independenței judiciare și a securității juridice pentru statul de drept impune o claritate deosebită a normelor aplicate în fiecare caz și garanții clare pentru a asigura obiectivitatea și transparența, precum și, mai ales, pentru a evita orice aparență de arbitrar în atribuirea anumitor cauze unor judecători (Curtea EDO, 5 octombrie 2010, DMD GROUP, a.s. împotriva Slovaciei, CE:ECHR:2010:1005JUD001933403, § 66).
72 În al doilea rând, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune de asemenea existența unei instanțe judecătorești „constituite în prealabil prin lege”, având în vedere legăturile indisociabile care există între accesul la o asemenea instanță judecătorească și garanțiile de independență și de imparțialitate ale judecătorilor [a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 55 și jurisprudența citată, precum și Hotărârea din 14 noiembrie 2024, S. (Modificarea completului de judecată), C‑197/23, EU:C:2024:956, punctul 63 și jurisprudența citată].
73 Or, referirea la o „instanță judecătorească constituită prin lege”, care figurează și la articolul 47 al doilea paragraf din cartă, reflectă în special principiul statului de drept și privește nu doar temeiul juridic al existenței instanței judecătorești înseși, ci și compunerea completului de judecată în fiecare cauză, precum și orice altă dispoziție de drept intern a cărei nerespectare face nelegală participarea unuia sau mai multor judecători la examinarea cauzei (a se vedea prin analogie Hotărârea din 29 martie 2022, Getin Noble Bank, C‑132/20, EU:C:2022:235, punctul 121 și jurisprudența citată).
74 Astfel, normele de atribuire și de reatribuire a cauzelor fac parte din noțiunea de instanță judecătorească „constituită în prealabil prin lege”, aceasta impunând nu numai un temei juridic al existenței înseși a instanței judecătorești, ci și respectarea compunerii completului de judecată în fiecare cauză, precum și existența oricărei alte dispoziții de drept intern a cărei nerespectare face nelegală participarea unuia sau mai multor judecători la examinarea cauzei.
75 În consecință, articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE impune în acest sens și ca normele care reglementează compunerea completelor de judecată să fie de natură să excludă orice ingerință nejustificată, în procesul decizional aferent unei anumite cauze, a unor persoane din afara completului de judecată învestit cu această cauză și în fața cărora părțile nu au putut să își susțină argumentele (a se vedea în acest sens Hotărârea din 11 iulie 2024, Hann‑Invest ș.a., C‑554/21, C‑622/21 și C‑727/21, EU:C:2024:594, punctul 59).
76 În speță, rezultă, sub rezerva verificărilor care trebuie efectuate de instanța de trimitere, că articolul 47b alineatul 1 din Legea privind instanțele de drept comun prevede că modificarea compunerii unei instanțe poate avea loc în cazul în care există un „obstacol de durată care împiedică instanța să examineze cauza în compunerea sa actuală”, fără altă precizare. Or, deși alineatul 4 al acestui articol 47b prevede în esență că un judecător continuă să fie sesizat cu cauzele care i‑au fost atribuite în pofida schimbării locului în care acesta își desfășoară activitatea sau a detașării sale la o altă instanță, până la soluționarea acestor cauze, alineatul 5 al articolului 47b enunță că acestuia îi pot fi retrase cauzele prin decizia colegiului instanței în discuție fără a prevedea criterii în acest scop. În sfârșit, în conformitate cu alineatul 6 al aceluiași articol 47b, colegiul instanței dispune de asemenea de posibilitatea de a înlătura un judecător de la examinarea unor cauze în cazul transferului acestuia din urmă la o altă secție, această posibilitate nefiind totuși însoțită, nici în acest caz, de niciun criteriu precis.
77 Prin urmare, este necesar să se constate că o reglementare națională precum cea descrisă la punctul precedent nu numai că nu prevede criterii obiective care să încadreze posibilitatea de a înlătura un judecător de la examinarea uneia sau a mai multe dintre cauzele sale, ci permite de asemenea colegiului instanței în cauză să înlăture un judecător de la examinarea cauzelor sale fără ca o asemenea decizie să fie motivată. Astfel, referirea la existența unui „obstacol de durată care împiedică instanța să examineze cauza în compunerea sa actuală” este prea vagă pentru a se putea considera că poate evita orice arbitrar în decizia de modificare a compunerii unui complet de judecată. În plus, guvernul polonez a confirmat în ședința în fața Curții că dreptul polonez nu impune nicio obligație de motivare a înlăturării unui judecător în temeiul articolului 47b alineatele 5 și 6 din Legea privind instanțele de drept comun.
78 De altfel, în ceea ce privește înlăturările în discuție în litigiile principale, din dosarul de care dispune Curtea reiese că rezoluția colegiului prin care judecătoarea în discuție a fost înlăturată de la examinarea cauzelor principale este lipsită de orice motivare.
79 În plus, această rezoluție a colegiului nu poate fi justificată prin ordonanța de transfer, prin care președintele Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk) a decis, la 13 octombrie 2021, în temeiul articolului 22a alineatul 4 din Legea privind instanțele de drept comun, transferul la o altă secție a aceleiași instanțe a judecătoarei care a efectuat trimiterea prezentelor cereri.
80 Astfel, pe de o parte, această ordonanță a fost justificată în mod laconic prin necesitatea de a „asigura buna funcționare a Secției a șasea penale de apel și a Secției a doua penale” a Sąd Okręgowy w Słupsku (Tribunalul Regional din Słupsk).
81 Pe de altă parte, rezoluția colegiului a fost adoptată cu două zile înainte de ordonanța de transfer.
82 De altfel, în ceea ce privește transferul unui judecător fără acordul acestuia la o altă instanță sau transferul unui judecător fără acordul acestuia între două secții ale aceleiași instanțe, Curtea a statuat deja că asemenea transferuri pot constitui un mijloc de exercitare a unui control asupra conținutului deciziilor judiciare, întrucât pot nu doar să afecteze întinderea atribuțiilor magistraților în cauză și examinarea dosarelor care le‑au fost încredințate, ci și să aibă consecințe notabile asupra vieții și carierei acestora și, astfel, să producă efecte analoge celor ale unei sancțiuni disciplinare [Hotărârea din 6 octombrie 2021, W.Ż. (Camera de control extraordinar și cauze publice a Curții Supreme – Numire), C‑487/19, EU:C:2021:798, punctul 115].
83 Or, în mod similar, înlăturarea unui judecător de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, fără ca reglementarea națională în cauză să stabilească criterii obiective care să permită încadrarea unei astfel de posibilități de înlăturare și, în plus, fără chiar ca o decizie de a proceda la o asemenea înlăturare să trebuiască să fie motivată, nu permite să se excludă că respectiva înlăturare este arbitrară sau constituie o sancțiune disciplinară deghizată. Această situație se regăsește cu atât mai mult atunci când o atare înlăturare este urmată de transferul judecătorului în cauză la o altă secție a aceleiași instanțe.
84 Prin urmare, măsurile organizatorice de înlăturare precum cele în discuție în litigiile principale, a căror punere în aplicare nu este încadrată de criterii suficient de precise și nu este supusă unei obligații de motivare suficiente, pot genera întrebări cu privire la eventualitatea ca înlăturarea de la examinarea unor cauze, urmată de un transfer, să fi intervenit ca răspuns la acte anterioare ale judecătorului în cauză.
85 Așadar, pentru a evita să se lase loc arbitrarului care ar putea decurge dintr‑o procedură netransparentă, care poate aduce atingere principiilor independenței și inamovibilității judecătorilor, trebuie ca normele naționale care reglementează înlăturarea de la examinarea unor cauze să prevadă criterii obiective clar enunțate pe baza cărora un judecător poate fi înlăturat de la examinarea cauzelor sale, precum și obligația de motivare a deciziilor de înlăturare, în special în cazul unor înlăturări efectuate fără acordul judecătorului în cauză, pentru a se garanta că independența judecătorilor nu este compromisă de influențe externe nejustificate.
86 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la prima întrebare adresată în ambele cauze că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE trebuie interpretat în sensul că se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un organ al unei instanțe naționale, precum colegiul acesteia, poate înlătura un judecător al acestei instanțe de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea fără ca această reglementare să prevadă criteriile care trebuie să orienteze organul respectiv atunci când ia o astfel de decizie de înlăturare și să impună motivarea deciziei amintite.
Cu privire la a doua întrebare adresată în cele două cauze
87 Prin intermediul celei de a doua întrebări din ambele cauze, instanța de trimitere solicită în esență să se stabilească dacă articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că impun unei instanțe naționale și oricărei alte autorități a statului membru în cauză să lase neaplicate, pe de o parte, o rezoluție a colegiului acestei instanțe de înlăturare a unui judecător al instanței menționate de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, precum și, pe de altă parte, alte acte subsecvente, precum deciziile referitoare la reatribuirea acestor cauze, atunci când respectiva rezoluție a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE.
88 În această privință trebuie să se amintească astfel că, în temeiul unei jurisprudențe constante, principiul supremației dreptului Uniunii consacră prevalența acestui drept asupra dreptului statelor membre. Principiul amintit impune, prin urmare, tuturor instanțelor statelor membre să confere efect deplin diferitelor norme ale Uniunii, întrucât dreptul statelor membre nu poate aduce atingere efectului recunoscut acestor norme pe teritoriul statelor menționate [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 61, precum și jurisprudența citată].
89 Principiul amintit impune astfel între altele oricărei instanțe naționale însărcinate cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului Uniunii obligația de a asigura efectul deplin al cerințelor acestui drept în litigiul cu care este sesizată, lăsând dacă este necesar neaplicată, din oficiu, orice reglementare sau practică națională care este contrară unei dispoziții de drept al Uniunii care are efect direct, fără a trebui să solicite sau să aștepte eliminarea prealabilă a acestei reglementări sau practici naționale pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 62, precum și jurisprudența citată].
90 Or, Curtea a statuat deja că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, interpretat în lumina articolului 47 din cartă, care stabilește în sarcina statelor membre o obligație de rezultat clară și precisă și care nu este însoțită de nicio condiție, în special în ceea ce privește independența și imparțialitatea instanțelor chemate să interpreteze și să aplice dreptul Uniunii și cerința ca acestea să fie stabilite în prealabil prin lege, beneficiază de un asemenea efect direct care implică să se lase neaplicată orice dispoziție națională, jurisprudență sau practică națională contrară acestor dispoziții ale dreptului Uniunii, astfel cum au fost interpretate de Curte [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 63, precum și jurisprudența citată].
91 Reiese de asemenea dintr‑o jurisprudență constantă că, chiar și în lipsa unor măsuri legislative naționale prin care s‑a pus capăt unei neîndepliniri a obligațiilor constatate de Curte, este de competența instanțelor naționale să ia toate măsurile pentru a facilita realizarea efectului deplin al dreptului Uniunii în conformitate cu concluziile cuprinse în hotărârea de constatare a acestei neîndepliniri a obligațiilor. Pe de altă parte, instanțele menționate sunt ținute, în temeiul principiului cooperării loiale prevăzut la articolul 4 alineatul (3) TUE, să elimine consecințele ilicite ale unei încălcări a dreptului Uniunii [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 64, precum și jurisprudența citată].
92 În vederea îndeplinirii obligațiilor amintite la punctele 88-91 din prezenta hotărâre, o instanță națională trebuie, prin urmare, să înlăture aplicarea unui act precum o rezoluție a colegiului acestei instanțe prin care s‑a dispus, cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE, înlăturarea unui judecător al acestei instanțe de la examinarea cauzelor sale, atunci când acest lucru este indispensabil având în vedere situația procedurală în cauză, pentru a garanta supremația dreptului Uniunii [a se vedea par analogie Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 65, precum și jurisprudența citată].
93 Întrucât aprecierea finală a faptelor, precum și aplicarea și interpretarea dreptului național revin, în cadrul unei proceduri prevăzute la articolul 267 TFUE, exclusiv instanței de trimitere, este în sarcina acesteia să determine în mod definitiv consecințele concrete care decurg în procedurile principale din principiul amintit la punctul anterior. Totuși, conform unei jurisprudențe constante, Curtea, plecând de la elementele dosarului, poate furniza acestei instanțe elementele de interpretare a dreptului Uniunii care i‑ar putea fi utile în acest scop [Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 66, precum și jurisprudența citată].
94 În această privință, din răspunsul la prima întrebare din ambele cauze rezultă că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE se opune unei legislații naționale care reglementează înlăturarea de la examinarea cauzelor, precum cea descrisă de instanța de trimitere.
95 Or, într‑o asemenea situație, un complet de judecată trebuie să fie îndreptățit să înlăture aplicarea oricărei rezoluții adoptate în temeiul acestei reglementări și, prin urmare, să examineze în continuare, în aceeași compunere, procedurile principale, fără ca organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii completelor de judecată ale instanței naționale să poată împiedica acest lucru [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 72, precum și jurisprudența citată].
96 În aceeași situație, organele competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii acestui complet de judecată trebuie să înlăture aplicarea unei astfel de rezoluții [a se vedea în acest sens Hotărârea din 13 iulie 2023, YP ș.a. (Ridicarea imunității unui judecător și suspendarea sa din funcție), C‑615/20 și C‑671/20, EU:C:2023:562, punctul 80].
97 Având în vedere ceea ce precedă, este necesar să se răspundă la a doua întrebare din ambele cauze că articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii trebuie interpretate în sensul că impun unei instanțe naționale să lase neaplicate o rezoluție a colegiului acestei instanțe de înlăturare a unui judecător al instanței menționate de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, precum și alte acte subsecvente, cum sunt deciziile referitoare la reatribuirea acestor cauze, atunci când rezoluția respectivă a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii acestui complet de judecată trebuie să înlăture aplicarea unei astfel de rezoluții.
Cu privire la cheltuielile de judecată
98 Întrucât, în privința părților din litigiile principale, procedura are caracterul unui incident survenit la instanța de trimitere, este de competența acesteia să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată. Cheltuielile efectuate pentru a prezenta observații Curții, altele decât cele ale părților menționate, nu pot face obiectul unei rambursări.
Pentru aceste motive, Curtea (Camera a cincea) declară:
1) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE
trebuie interpretat în sensul că
se opune unei reglementări naționale în temeiul căreia un organ al unei instanțe naționale, precum colegiul acesteia, poate înlătura un judecător al acestei instanțe de la examinarea tuturor cauzelor care îi sunt atribuite sau a unei părți dintre acestea fără ca această reglementare să prevadă criteriile care trebuie să orienteze organul respectiv atunci când ia o astfel de decizie de înlăturare și să impună motivarea deciziei amintite.
2) Articolul 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE și principiul supremației dreptului Uniunii
trebuie interpretate în sensul că
impun unei instanțe naționale să lase neaplicate o rezoluție a colegiului acestei instanțe de înlăturare a unui judecător al instanței menționate de la examinarea cauzelor care îi sunt atribuite, precum și alte acte subsecvente, cum sunt deciziile referitoare la reatribuirea acestor cauze, atunci când rezoluția respectivă a fost adoptată cu încălcarea articolului 19 alineatul (1) al doilea paragraf TUE. Organele judiciare competente în materie de stabilire și de modificare a compunerii acestui complet de judecată trebuie să înlăture aplicarea unei astfel de rezoluții.
No related posts.