La data de 4 septembrie 2020, Forumul Judecătorilor din România a făcut public proiectul JurisDictio, având ca obiectiv general „Promovarea statului de drept şi a independenţei justiţiei”. Pe paginile noastre de Facebook (@jurisdictio.fjr), YouTube (@jurisdictio.fjr) și Instagram (@jurisdictio.fjr), precum și pe site-ul http://www.forumuljudecatorilor.ro avem publicate colecții de videoclipuri prezentate de magistrați, însoțite de animații, sunete, imagini şi text, care ajută la înțelegerea eficientă și transmiterea succintă a ideilor, conținutul vizual fiind adaptat mesajului prezentat, care este transmis într-o manieră atractivă vizual. Scopul proiectului este acela de a informa şi educa, precum şi de a promova nevoia unui stat de drept puternic, în interesul şi protecţia cetăţenilor.

Proiectul JurisDictio are o nouă secțiune dedicată studenților, respectiv „JurisDictio Student”. Ce presupune acest proiect pentru studenţi?

  1. studenții vor putea efectua un stagiu de practică în cadrul instanțelor sau parchetelor sub coordonarea unor judecători / procurori, pe o perioadă stabilită între student și coordonator sau pe o perioadă stabilită de conducerea facultăților. Stagiile de practică se vor putea desfășura în localitățile de reședință ale instanțelor și parchetelor, în funcție de opțiunile studenților și de disponibilitatea magistraților care se vor implica.
  2. studenţii vor avea posibilitatea să cunoască activitatea desfăşurată de instanţe de judecată şi parchete, vor lua contact direct cu judecători şi procurori, grefieri, personalul auxiliar al instanţelor şi parchetelor. Vor avea posibilitatea să primească explicaţii despre circuitul unui dosar, de la deschiderea dosarului (cereri / sesizări), până la închiderea sa, prin pronunţarea unei soluţii finale.
  3. implicarea studenților în diseminarea către public a unor informații, pe înțelesul tuturor, luând în considerare nevoile pe care studenții le constată că există în societate. Această implicare este posibilă în toată perioada anilor de studii, până la promovarea unui examen de admitere într-o profesie juridică. Studenții vor discuta pe un grup dedicat acestora, unde vor propune subiectele pe care le vor aborda. Studentul va fi provocat în cadrul acestui proiect să își pună în valoare cunoștințele specifice anului de studiu, implicându-se, împreună cu alţi colegi, în sintetizarea unor noțiuni ori subiecte care sunt necesar fi cunoscute de către persoanele care nu au cunoștințe juridice. Studenții se vor axa asupra celor mai relevante subiecte pe teme de interes general valabile sau pe teme de actualitate dezbătute pe agenda publică într-un anumit moment. Subiectele sunt alese împreună cu magistraţii coordonatori, în funcție de interesul public al lămuririi unor aspecte relevante care interesează justiția sau în funcţie de ideile care se dezbat în spaţiul public şi au legătură cu justiția. Ce presupune în concret, pentru studenţi, această implicare?
    • vor prezenta noțiuni de drept constituțional, civil, administrativ, penal sau dreptul muncii.
    • vor putea crea “Story-uri” sau “Poll-uri” interactive, unde vor pune întrebări care să implice publicul interesat.
    • vor prezenta informații relevante în legătură cu un eveniment istoric sau o zi specială privind rolul și importanța justiției într-un stat de drept, cum ar fi Ziua Justiției.
    • vor putea da explicații și exemple practice pentru unele articole de lege referitoare la minori, familie, moștenire etc.
    • vor prezenta modul de funcționare al instituțiilor și autorităților statului.
    • vor prezenta specificul fiecărei profesii juridice.
    • vor fi prezentate drepturi, libertăți și obligații ale persoanelor.
    • vor împărtăși experiența specifică fiecărui an de studiu la facultatea de drept.
    • vor crea imagini și videoclipuri cu activitățile pe care le vor desfășura și cunoștințele pe care le vor dobândi în cadrul stagiilor de practică.

 

Prin acest proiect, studenții sunt încurajați să își dezvolte abilitățile de comunicare, să ia contact direct cu magistrații, să fie prezenți inclusiv in sălile de judecată şi să cunoască specificul profesiei de magistrat.

Încurajăm studenţii să ne contacteze, personal sau prin intermediul asociaţiilor de studenţi. Suntem deschiși la colaborări cu organizații ale studenţilor.

Studenţii care doresc să se implice în acest proiect sunt rugaţi să trimită un e-mail la adresa contact@forumuljudecatorilor.ro, în care să precizeze: numele şi prenumele, anul de studiu, universitatea şi motivele pentru care se înscriu în acest proiect (o scurtă prezentare personală, orice aspecte relevante din CV).

No related posts.

Lasă un comentariu


9 − = three