Asociaţia Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție: Simplele declarații formale ale Primului-ministru și ministrului justiției cu privire la supremația dreptului Uniunii Europene nu țin loc de fapte (reforme) și nici nu îndepărtează spectrul unor proceduri de infringement, însoțite de sancțiuni financiare severe, pentru România

Ultimul Raport MCV, publicat la 8 iunie 2021, confirma faptul că „Hotărârea Curții de Justiție din 18 mai 2021 oferă un cadru clar și o direcție clară în ceea ce privește reformele în curs în vederea îndeplinirii în mod satisfăcător a obiectivelor de referință ale MCV, cu respectarea deplină a statului de drept și a dreptului UE în general”. Comisia Europeană a sugerat că ”este esențial ca hotărârea să se reflecte în mod corespunzător în noua legislație care urmează să fie adoptată”.
În cadrul deschis de Hotărârea CJUE din 18 mai 2021, Guvernul României și Parlamentul României trebuiau să promoveze, respectiv să adopte imediat toate modificările legislative ce rezultau din rapoartele MCV.
Ulterior, Raportul din 2021 privind statul de drept (Capitolul consacrat situației statului de drept din România), publicat de Comisia Europeană, a dovedit încă o dată că lipsa reformelor reale în justiție reprezintă una dintre cauzele serioase ale degradării accentuate a regulilor statului de drept în România.
Reformele esențiale pentru magistratură sunt promise zilnic în mass-media, dar totul rămâne în sertare, din pricina lipsei voinței politice reale în acest sens și în ciuda presiunii externe unanime (practic, toate organismele internaționale și europene relevante), dar și a cererilor repetate ale miilor de magistrați români și ale asociațiilor profesionale care îi reprezintă.
În acest context, Asociația Forumul Judecătorilor din România, Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită din nou reforme rapide în justiție, pentru alinierea legislației naționale cerințelor minimale ale dreptului Uniunii Europene privind statul de drept, rapoartelor entităților internaționale relevante și doleanțelor majorității covârșitoare a magistraților români. De altfel, niciuna dintre modificările de esență dăunătoare aduse legilor justiției, realizate în perioada 2018-2019 și intrate în vigoare, încă nu a fost abrogată.
Simplele declarații formale ale Primului-ministru și ministrului justiției cu privire la supremația dreptului Uniunii Europene nu țin loc de reforme și nici nu îndepărtează spectrul unor proceduri de infringement, însoțite de sancțiuni financiare severe, pentru România. Dimpotrivă, Europa nu mai poate fi păcălită într-o asemenea manieră.
 
Asociaţia Forumul Judecătorilor din România
Asociația Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor
Asociația Inițiativa pentru Justiție

No related posts.

Lasă un comentariu


2 + = nine