Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită noului Parlament al României reglementări urgente privind examenele de admitere în magistratură şi amânarea completurilor de trei judecători în apeluri

Apel către Parlamentul României

 

 

Ținând seama de împrejurările dificile cu care sistemul judiciar din România se confruntă, Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție solicită Parlamentului României următoarele:

1. Înscrierea pe ordinea de zi a celei mai apropiate ședințe a Senatului a Proiectului de Lege privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Naţional al Magistraturii, stagiul şi examenul de capacitate al judecătorilor şi procurorilor stagiari, precum şi la concursul de admitere în magistratură, înregistrat la Camera Deputaților ca PL-x nr. 567/2020, pentru a se putea organiza cât mai urgent examenele de admitere în magistratură. De asemenea, este necesară modificarea perioadei de aplicare a Legii pentru anii 2021-2022, pentru a asigura suficient timp pentru dezbaterea în Parlament a proiectului de modificare a Legii nr.303/2004.

În susținerea acestei solicitări, vă aducem la cunoștință faptul că, prin Decizia  nr. 121 din 10 martie 2020, Curtea Constituțională a României a constatat că dispozițiile art. 106 lit. d) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor sunt neconstituționale, astfel încât examenul de admitere în magistratură nu mai poate fi organizat până nu este reglementat printr-o lege.

În acest context, anul 2020 este primul an de după 1989 în care nu s-au mai organizat concursuri de admitere în magistratură, întrucât lipsește cadrul legislativ necesar organizării acestora.

La data de 28.09.2020, a fost declanșantă dezbaterea Proiectului de lege menţionat,  fiind desfăşurată procedura de urgență pentru adoptare, dar în zilele de şedinţă a Senatului când dezbaterea proiectului a fost pe ordinea de zi, nu s-a întrunit cvorumul necesar desfăşurării şedinţelor.

În prezent, la nivelul judecătoriilor din România sunt vacante un număr de 309 de posturi de judecător dintr-un total de 2320 de locuri conform listelor de locuri vacante publicate la 01.12.2020 pe site-ul CSM (13%), însă situația reală este și mai gravă, întrucât în aceste liste nu este inclus numărul de posturi care figurează în schemă ca ocupate, dar în realitate sunt neocupate, judecătorii respectivi fiind în concedii pentru creșterea copiilor, delegați la instanțele superioare, detașați la diverse instituții sau suspendați temporar din funcție. Raportat la aceste date, în concret, situația posturilor efectiv neocupate la nivelul judecătoriilor se apropie de 20%, aspect care afectează desfășurarea activității magistraților și care poate avea consecințe asupra calității actului de justiție.

2. Un demers de o urgență deosebită cel puțin pentru amânarea intrării în vigoare a dispozițiilor art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privitoare la judecarea apelurilor în complet format din 3 judecători, la 01.01.2021.

În susținerea acestei solicitări, vă aducem la cunoștință faptul că, potrivit art. 54 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările și completările ulterioare, astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 207/2018, apelurile și recursurile se judecă în complet format din 3 judecători, cu excepția cazurilor în care legea prevede altfel, iar aceste dispoziții sunt aplicabile cauzelor înregistrate pe rolul instanțelor după data de 01.01.2021, conform art. VI din OUG nr. 92/2018.

Or, ținând cont de faptul că schemele de personal ale instanțelor judecătorești sunt subdimensionate, aspect care nu s-a modificat de la momentul la care a fost emisă OUG nr. 92/2018, ci din contră, s-a agravat raportat și la faptul că în anul 2020 nu s-a desfășurat un examen de admitere în magistratură, iar deficitul de judecători de la nivelul judecătoriilor a afectat și situația instanțelor superioare (fiecare instanță de nivel inferior fiind bazinul de recrutare pentru instanța de nivel superior) și luând în considerare faptul că aplicarea dispozițiilor privind judecarea apelurilor în completuri formate din 3 judecători, impune un număr mai mare de judecători la nivelul instanțelor superioare, vă solicităm să aveți în vedere faptul că intrarea în vigoare a acestor dispoziții la 01.01.2021 este de natură să pună în dificultate funcționarea sistemului judiciar în ansamblu, să afecteze funcționarea normală a instanțelor judecătorești și să conducă la prelungirea duratei proceselor, cu consecințe grave asupra respectării principiului judecării cauzelor într-un termen rezonabil, așa cum a constatat și Comisia de la Veneția.

Se cunoaşte că subdimensionarea schemelor instanțelor superioare este cauzată și de faptul că ulterior pronunțării de către Curtea Constituțională a României a Deciziei nr. 454/2020, prin care s-a constatat că soluția legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, și în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condițiile transferării judecătorilor, precum și art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituționale, Parlamentul României nu a procedat la completarea legislației privind transferul judecătorilor în acord cu Decizia Curții Constituționale. Or, în lipsa unor dispoziții legale, judecătorii cu grad de tribunal sau curte de apel care activează la judecătorii nu se pot transfera în acest moment la instanțele superioare, pentru a suplini deficitul de judecători.

În acest context şi în condițiile în care nu funcționează în acest moment un Guvern al României care să poată adopta o ordonanță de urgență, singura soluție pentru a evita intrarea în colaps a sistemului judiciar este o lege care să intre în vigoare anterior datei de 31.12.2020.

Asociația Forumul Judecătorilor din România

  

Asociația Inițiativa pentru Justiție 

No related posts.

Lasă un comentariu


7 − = three