Asociația Forumul Judecătorilor din România și Asociația Inițiativa pentru Justiție au luat act de decizia de oportunitate juridică a Ministerului Afacerilor Externe de a nu solicita retrimiterea la Marea Cameră a Curții Europene a Drepturilor Omului, a cauzei Kövesi c. României. Sunt necesare identificarea și propunerea imediată, în scopul executării hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, a unor măsuri generale indispensabile evoluției pozitive a statului de drept în România

Preliminar, arătăm că executarea măsurilor cu caracter general are drept scop prevenirea viitoarelor încălcări ale Convenției și înlăturarea oricăror probleme sistemice identificate prin hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului, care impun adoptarea sau modificarea actelor normative, documentelor de politici, instituirea sau schimbarea practicilor, instruiri și alte măsuri relevante.

Măsurile cu caracter general ce necesită a fi întreprinse, în principal, dar nu exclusiv, sunt modificări ale legislației adoptarea legislației subsidiare, a actelor normative,  celor secundare, instrucțiunilor, ghidurilor, directivelor executivului privind modul de implementare a legislației, schimbarea practicilor judiciare și/sau administrative, prin schimbări ale jurisprudenței instanțelor naționale, introducerea remediilor naționale generale, în caz de necesitate, prin acordarea unei atenții deosebite hotărârilor care revelă probleme structurale complexe etc.

Decizia Curții Constituționale a României nr.358/2018 l-a obligat pe Președintele României să demită procurorul-șef al Direcției Naționale Anticorupție de la acea vreme, d-na Laura Codruța Kövesi.

S-a reținut că textul constituțional al art.132 alin.(1) este unul cu caracter special, care stabilește competența ministrului justiției în privința activității procurorilor, astfel încât, în măsura în care legiuitorul organic a optat ca actul de numire în funcție să fie emis de Președinte, în temeiul prevederilor art.94 lit.c) din Constituție, acestuia din urmă nu i se poate recunoaște o putere discreționară, ci o putere de verificare a regularității procedurii. Prin urmare, chiar dacă în ședința publică a Curții Constituționale din 10 mai 2018 s-a susținut că autoritățile publice care au o legitimitate politică mai largă dispun și de o competență discreționară mai mare, în schimb, autoritățile publice care au o legitimitate politică mai mică, cele tehnice sau cele rezultate dintr-un act de numire dispun de o competență discreționară mai limitată, Curtea constată că o atare susținere nu poate fi acceptată, pentru că, în mod primar, Constituția și, în dezvoltarea acesteia, legea sunt cele care stabilesc atribuțiile/competențele autorităților publice, legitimitatea politică diferită a unei autorități publice în raport cu alta neputând justifica o încălcare a atribuțiilor/competențelor celeilalte autorități publice, prin deplasarea și preluarea acestora de către o altă autoritate publică aleasă prin vot. Exemplificativ, Curtea reține că o putere discreționară a Președintelui României există în privința atribuțiilor de acordare/conferire prevăzute de art.94 lit.a), b) și d) din Constituție, putere care, de asemenea, trebuie exercitată în condițiile legii, în timp ce în privința literei c), care stabilește că numirile în funcții publice se realizează „în condițiile legii”, Președintele României verifică doar regularitatea procedurii, neavând, așadar, în temeiul acestui text constituțional, nicio putere discreționară. De aceea, atribuția Președintelui României, în cazul revocării/eliberării din funcție dispuse în temeiul art.94 lit.c) din Constituție, se subsumează numai unor condiții de regularitate strict stabilite de lege, și nu unei puteri discreționare proprii de apreciere.” (par.100)

Comentând această decizie, profesorul Vlad Perju a apreciat că ”judecătorii Curții sunt deciși a dezechilibra balanța și așa fragilă a sistemului nostru instituțional și a interveni decisiv în problema politică cea mai importantă din România, și anume lupta împotriva corupției și situația procurorului-șef DNA (…) Decizia radicală a Curții introduce noi dezechilibre în sistemul instituțional românesc, cu efecte majore asupra statului de drept. Procurorii sunt agenți ai Guvernului (p. 50), Ministrul Justiției având plenitudine de competență (cu alte cuvinte, nu doar competențe administrative) sub aspectul autorității asupra procurorilor. Procurorii sunt independenți ca magistrați (deși conceptul e acum golit de conținut), însă procurorii în funcții de conducere pot fi revocați la propunerea Ministrului Justiției, ale cărui competente, deși strict delimitate de lege, pot fi exercitate fără ca nici o alta autoritate sa nu aibă putere de control. In opinia majorității, atât timp cât Ministrul Justiției pune titlul corect cererii de revocare a unui procuror dintr-o funcție de conducere și menționează textul de lege corect, indiferent de motivele acelei cereri și indiferent de abuzurile pe care analiza CSM le-ar identifica în cuprinsul cererii, Președintele are obligația constituțională de a se conforma și dispune revocarea. Unica răspundere a Ministrului Justiției este politică și se subsumează răspunderii Guvernului în Parlament”.[1]

Prin, Avizul nr.924/20 octombrie 2018, CDL-AD(2018)017-e, Comisia de la Veneția a atras atenția asupra faptului că decizia Curții Constituționale „conferă ministrului justiției puterea decisivă în eliberarea din funcție a procurorilor de rang înalt, mărginind, totodată, președintele la un rol ceremonial, care se limitează la atestarea legalității procedurii. Ponderea CSM […] este și ea diminuată considerabil, având în vedere puterea sporită a ministrului justiției și sfera limitată a influenței pe care o poate exercita asupra deciziei președintelui (numai cu privire la aspecte de legalitate)” Comisia de la Veneția a concluzionat că este necesară schimbarea acestei situații, chiar dacă aceasta necesită o modificare a Constituției: „Decizia duce la o întărire evidentă a competențelor ministrului justiției în raport cu parchetele, în vreme ce, din contră, ar fi important, mai ales în contextul actual, să fie întărită independența procurorilor și menținut sau sporit rolul instituțiilor, precum președintele sau CSM, susceptibile să contrabalanseze influența ministrului. […] Prin urmare, o măsură principală pentru a întări independența parchetelor și a procurorilor ar consta în revizuirea, în contextul unei viitoare revizuiri a Constituției României, prevederilor articolului 132 (1) al Constituției României. La nivel legislativ s-ar putea avea în vedere, în privința chestiunii revocării, modificarea Legii nr. 303, astfel încât avizul CSM să capete caracter obligatoriu.”[2]

Prin hotărârea pronunțată la 5 mai 2020, în cauza Kövesi c. României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a constatat încălcarea art.6 par.1 (dreptul la un proces echitabil), precum și încălcarea art.10 (libertatea de exprimare) din Convenție.

Curtea a concluzionat că statul pârât a afectat esența dreptului de acces al reclamantei la o instanță, din cauza limitărilor specifice pentru o analiză judiciară a cauzei (contestarea motivelor pentru care a fost revocată din funcția de procuror-șef al Direcției Naționale Anticorupție), impuse prin Decizia Curții Constituționale nr.358 din 30 mai 2018 asupra cererii de soluționare a conflictului juridic de natură constituțională dintre ministrul justiției, pe de o parte, și Președintele României, pe de altă parte. De asemenea, Curtea a apreciat în sensul încălcării dreptului la libertatea de exprimare al reclamantei, revocarea reprezentând o ingerință în exercitarea acestui drept, procedura fiind derulată după ce doamna procuror a criticat propunerile legislative de modificare a ”legilor justiției”, din perspectiva consecințelor asupra sistemului judiciar și independenței acestuia, precum și, în special, asupra luptei împotriva corupției. Curtea a constatat că revocarea reclamantei și motivele invocate pentru a o justifica erau cu greu compatibile cu importanța deosebită ce trebuie acordată menținerii independenței sistemului judiciar. Dată fiind gravitatea sa, măsura a avut un „efect de descurajare” față de participarea procurorilor și a judecătorilor la dezbaterile publice privind reformele legislative care afectează sistemul judiciar și, în general, privind toate aspectele referitoare la independența justiției.

Neîndoielnic, pronunțarea acestei hotărâri istorice este de natură să întărească independența sistemului judiciar, independența procurorilor, dar și să încurajeze participarea magistraților la dezbaterile privind independența și modernizarea justiției în România.

 

Ca atare, se impune luarea urgentă a unor măsuri generale, de natură a permite executarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului, pronunțată în cauza Kövesi c. României, care implică revizuiri legislative sau, după caz, constituționale, respectiv:

 

  • Eliminarea limitărilor reglementate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor (art. 9 alin. 3 din Legea nr.303/2004, introdus prin Legea nr. 242/2018 – „Judecătorii și procurorii sunt obligați ca, în exercitarea atribuțiilor, să se abțină de la manifestarea sau exprimarea defăimătoare, în orice mod, la adresa celorlalte puteri ale statului – legislativă și executivă”). Prin Avizul nr.934 din 13 iulie 2018, Comisia de la Veneția, cu privire la libertatea de exprimare a magistraților, a reținut că ”(…) noua obligație impusă judecătorilor și procurorilor români pare nenecesară în cel mai bun caz și periculoasă în cel mai rău caz. Este evident că judecătorii nu ar trebui să facă afirmații defăimătoare cu privire la nicio persoană, nu numai cu privire la puterile statului. A face această precizare prin lege pare inutil. 129. Dimpotrivă, o astfel de precizare pare periculoasă, mai ales că noțiunea de defăimare nu este definită clar, iar această obligație incumbă tocmai celorlalte puteri ale statului. Se deschide astfel calea interpretărilor subiective: ce se înțelege prin „manifestare sau exprimare defăimătoare” aparținând unui magistrat „în exercitarea atribuțiilor”? Care sunt criteriile de evaluare a unei asemenea conduite? Ce înseamnă, în sensul acestei interdicții, noțiunea de „putere”? Se referă aceasta la persoane sau la instituții publice? Care este impactul noii obligații asupra sarcinii CSM de apărare a judecătorilor și procurorilor, prin declarații publice, împotriva presiunile necuvenite provenite din partea altor instituții ale statutului?”, De asemenea, trebuie interzisă prin lege posibilitatea de revocare a procurorilor sau judecătorilor din funcțiile deținute în magistratură pentru exprimarea unor opinii critice referitoare la aspecte de politici publice de interes pentru sistemul judiciar.

  • Reglementarea principiului independenței între principiile care guvernează activitatea procurorilor. Potrivit par.208 al hotărârii CEDO în cauza Kövesi c. României, necesitatea asigurării independenței procurorului este un element cheie pentru menținerea independenței sistemului judiciar. Este necesară cel puțin explicitarea sintagmei „sub autoritatea ministrului justiției”, cu reglementarea unor garanții, inclusiv posibilitatea contestării în fața unei instanțe independente a măsurilor luate de ministrul justiției în legătură cu cariera procurorilor, în condiții de contradictorialitate și de asigurare a dreptului la apărare.[3] De asemenea, Comisia de la Veneția a sugerat ca, în contextul unei reforme mai ample, principiul independenței să fie adăugat listei principiilor care guvernează activitatea procurorilor.[4]

  • Regândirea sistemului de numire/revocare a procurorilor în funcții de conducere la nivel înalt, inclusiv prin revizuirea dispozițiilor corespunzătoare din Constituție, în vederea asigurării condițiilor pentru un proces de numire/revocare neutru și obiectiv, prin menținerea rolului unor autorități, cum sunt Președintele și Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), în măsură să contrabalanseze influența Ministrului Justiției (spre exemplu, cel puțin reglementarea avizului conform al CSM). Cât timp un procuror șef poate fi revocat la aprecierea discreționară a unui om politic, fie el și ministru al justiției, nu mai poate fi vorba de vreo independență, fiind creată o influență politică excesivă. Potrivit Anexei IX la Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeană, România s-a obligat să asigure independența efectivă a Direcției Naționale Anticorupție, fapt care este negat prin revocarea procurorilor șefi ai acestei unități de parchet aflată la discreția Ministrului Justiției.[5]

  • Realizarea unor modificări legislative și/sau revizuiri constituționale cu privire la Curtea Constituțională.

Prin Avizul nr.954/2019 emis de Comisia de la Veneția cu privire la situația constituțională din Republica Moldova, s-a subliniat că un rol esențial al Curții Constituționale este acela de a menține o distanța egală față de cele trei puteri și de a acționa ca un arbitru imparțial în caz de conflict între acestea. O instanță constituțională, ca orice altă autoritate statală, trebuie să își respecte propriile proceduri (par.52). În scopul stabilității constituționale și al securității juridice, Curtea Constituțională ar trebui să fie concordantă cu propria sa jurisprudență; aceasta ar trebui să-și înlocuiască jurisprudența numai atunci când este justificată din punct de vedere legal, în cazuri excepționale, când apar împrejurări noi sau atunci când interpretarea motivată a legii a evoluat. Comisia de la Veneția a reiterat că, într-un stat de drept, este esențial ca organele constituționale să decidă în parametrii autorității și responsabilității lor legale, pentru ca robustețea instituțiilor statale, în conformitate cu Constituția, să nu fie serios subminată și funcționarea democratică a instituțiilor statului să fie compromisă iremediabil. ”Curtea Constituțională nu ar trebui să aibă în competența sa interpretarea dreptului comun; ar trebui să se limiteze la interpretarea Constituției. De obicei, interpretările legilor obișnuite sunt date în competența unei Curți Supreme.” – Comisia de la Veneția, CDL-AD(2009)014, Aviz cu privire la Legea Curții Constituționale din Autoritatea Națională Palestiniană, par.25.

În România, procedura conflictului juridic de natură constituțională nu este destinată să pună în discuție drepturi cu caracter civil, respectiv drepturi civile proprii unei anume persoane și nici să permită intervenția terților în proces, cu precizarea că recursul individual în fața instanței constituționale nu este prevăzut legislativ.

Prin urmare, trebuie reglementată o interdicție pentru ca procedura conflictului juridic de natură constituțională să nu poată fi transformată într-una de drept comun, interferând competenței unei instanțe obișnuite de contencios administrativ. De asemenea, trebuie reglementată posibilitatea revizuirii unei decizii pronunțate de Curtea Constituțională, dacă s-a constatat de Curtea Europeană a Drepturilor Omului o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale datorată acestei decizii, iar consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă, precum și ca urmare a încălcării principiului priorității dreptului Uniunii Europene, reglementat de art.148 alin.(2) din Constituția României, republicată, în cazul în care consecințele grave ale acestei încălcări continuă să se producă.

 

  • În subsidiar, revizuirea legislației constituționale și infraconstituționale privind desemnarea judecătorilor Curții Constituționale a României și procedurile aflate în competența Curții. Reglementarea unor interdicții de desemnare ca judecători a persoanelor care au fost membri ai unor partide politice, cu cel puțin 5 ani înainte de desemnare. De asemenea, considerăm că este necesară desemnarea și de puterea judecătorească a unei părți a judecătorilor membri ai Curții Constituționale, dar și reglementarea unor condiții privind candidații la selecție în vederea numirii ca judecători ai Curții Constituționale, care ar trebui să fie profesori universitari, cu o carieră prodigioasă, ori magistrați de carieră, cu o înaltă pregătire profesională. Se poate mări numărul judecătorilor Curții Constituționale de la 9 la 15, pentru a permite reprezentarea puterii judecătorești, situație în care, anumite tipuri de cauze ar putea fi soluționate în completuri de 7 judecători, ceea ce ar accelera judecata, dat fiind că există întârzieri remarcabile, determinate de supraîncărcarea Curții Constituționale. Plenul Curții Constituționale ar urma să decidă pentru uniformizarea practicii completurilor de 7 judecători, dar și în cauze de tipul conflictului juridic de natură constituțională. Totodată, se impune o interdicție pentru foștii judecători ai Curții Constituționale de a ocupa funcții politice, cel puțin vreme de 3 ani de la data încetării mandatelor.

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România

judecător Dragoș Călin, co-președinte

judecător Lucia Zaharia, co-președinte

Asociația Inițiativa pentru Justiție

procuror Bogdan Pîrlog, co-președinte

procuror Sorin Lia, co-președinte

[1] A se vedea Vlad Perju, Analiza constituțională a Deciziei CCR nr.358/2018, studiu disponibil la pagina web http://www.contributors.ro/reactie-rapida/analiza-constitutionala-a-deciziei-ccr-3582018/ [accesată ultima dată la 5 august 2020].

[2] A se vedea pagina web https://www.venice.coe.int/webforms/documents/?pdf=CDL-AD(2018)017-e [accesată ultima dată la 5 august 2020].

[3] A se vedea, pentru comentarii, Gabriel Caian, Comentarii pe marginea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului pronunțată în cauza Kövesi c. României, https://www.juridice.ro/682521/comentarii-pe-marginea-hotararii-curtii-europene-a-drepturilor-omului-pronuntata-in-cauza-kovesi-c-romaniei.html [pagină web accesată ultima dată la 5 august 2020].

[4] CDL-AD(2014)010, paragraful 185

[5] A se vedea, pentru comentarii, Dragoș Călin, The Recent ECtHR Judgment Kövesi v. Romania. Reactions of Romanian Authorities and Implications regarding the Rule of Law, https://strasbourgobservers.com/2020/06/16/the-recent-ecthr-judgment-kovesi-v-romania-reactions-of-romanian-authorities-and-implications-regarding-the-rule-of-law/ [pagină web accesată ultima dată la 5 august 2020].

No related posts.

Lasă un comentariu


+ six = 10