La data de 4 aprilie 2019, reprezentanți ai Asociației “Forumul Judecătorilor din România”, Asociației ”Mișcarea pentru Apărarea Statutului Procurorilor” și Asociației ”Inițiativa pentru Justiție” s-au întâlnit la Bruxelles cu oficiali de prim rang ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European, inclusiv cu Prim-Vicepreședintele Comisiei Europene, dl. Frans Timmermans, într-un demers care a vizat starea justiției din România și care a cuprins și un flashmob organizat de magistrații români în colaborare cu colegii lor din Belgia în fața Palatului de Justiție din Bruxelles.
Întâlnirea cu dl. Frans Timmermans a fost una tehnică, în care s-au discutat aspecte privind efectele modificările legilor justiției, criticate amplu de entitățile internaționale relevante. Comisia Europeana și-a asumat rolul său de apărare a statului de drept, conform articolului 2 din Tratatul privind Uniunea Europeană, iar dialogul cu magistrații români este esențial în această notă pentru o apreciere tehnică a întregului context, magistrații fiind exclusiv experți tehnici, în limitele statutului lor. În cazul unor derapaje ulterioare de la statul de drept și al nesocotirii recomandărilor MCV, Comisia are la îndemână mijloace coercitive împotriva statului român, pe care nu va ezita să le pună în practică.
Prin reformele legislative adoptate în ultimii doi ani, ignorând avizele Comisiei de la Veneția și rapoartele Comisiei Europene, coroborate cu incapacitatea Consiliului Superior al Magistraturii de a garanta în mod real independența justiției, judecătorii și procurorii fiind supuși unor asalturi continue, România se îndepărtează vizibil de la cerințele statului de drept. O astfel de situație tinde să se răspândească în toată Europa, punând sub carantină zeci de ani de dialog și progrese democratice ce păreau ireversibile. În atare condiții, instituțiile europene nu pot rămâne în pasivitate, soarta statului de drept în România fiind și obligația acestora.
Dreptul la informare al entităților europene presupune posibilitatea acestora de a dialoga în mod liber și fără presiuni cu magistrații români. De altfel, lipsa unui dialog real al autorităților române cu judecătorii și procurorii a determinat mii de magistrați români să protesteze sub diverse forme, de la suspendarea ședințelor de judecată și până la ieșirea pe treptele instanțelor și parchetelor, solicitând, între altele, eliminarea limitărilor adoptate cu privire la libertatea de exprimare a judecătorilor și procurorilor, abrogarea dispozițiilor referitoare la înființarea Secției speciale pentru investigarea infracțiunilor comise de magistrați, renunțarea la dispozițiile care prevăd dublarea perioadei de pregătire în cadrul Institutului Național al Magistraturii și la cele care elimină meritocrația în magistratură.
Protestul de la Palatul de Justiție din Bruxelles (Rond-point piétonnier de la Place Poelaert) a durat aproximativ o oră, au participat în jur de 30 de magistrați români, care au fost aplaudați la scenă deschisă și încurajați de zeci de colegi judecători din Belgia și Germania, dar și de avocați belgieni. Pentru prima dată în istorie, magistrații altui stat membru al Uniunii Europene decât Belgia au protestat la Bruxelles pentru statul de drept.
Pentru alte amănunte, a se vedea pagina web:
No related posts.