Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse dispozițiilor referitoare la semnarea hotărârilor judecătorești (Codul de procedură penală)

 

Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale.

 

În ceea ce privește modificările aduse dispozițiilor referitoare la semnarea hotărârilor judecătorești, Comisia de la Veneția a reținut următoarele aspecte:

”169. Modificarea din articolul 406 (2) din CPP prevede: „Hotărârea se redactează de unul dintre judecătorii care au participat la soluţionarea cauzei şi se semnează de membrii completului care au participat la administrarea probelor şi judecata în fond, precum şi de grefier.”

  1. Deși acest lucru poate părea formalist, este, într-adevăr, necesar ca orice sistem penal să aibă dispoziții care să acopere împrejurările în care se desfășoară judecata, deliberarea și se pronunță o hotărâre, dar unii dintre membrii completului de judecată sau judecătorul unic nu sunt disponibili să semneze hotărârea. Expunerea de motive a Proiectelor de lege în acest sens se referă la o recentă decizie a Curții Constituționale,[1] referindu-se, printre altele, la jurisprudența Curții Europene de Justiție.[2] Curtea Europeană a constatat, într-adevăr, că dreptul la un proces echitabil a fost încălcat din cauza faptului că judecătorul (într-un singur complet de judecată) care a judecat procesul nu motivat hotărârea și din cauza lipsei măsurilor adecvate pentru a remedia această deficiență, fie prin implicarea altui judecător în faza incipientă a procedurii, fie prin emiterea unei motivări orale. Ceea ce pare esențial pentru Curte este ca hotărârea să nu fie semnată de persoane care nu au participat la deliberări.

  1. Din punct de vedere practic, orice dificultate care ar putea rezulta din acest nou alineat este, în principiu, rezolvată de articolul 406 alineatul (4), care nu a fost modificat, oferind o soluție pentru cazurile de absență a unuia dintre judecătorii participanți la judecarea cauzei: „(4) În caz de împiedicare a vreunuia dintre membrii completului de judecată de a semna, hotărârea se semnează în locul acestuia de preşedintele completului. Dacă şi preşedintele completului este împiedicat a semna, hotărârea se semnează de preşedintele instanţei. Când împiedicarea îl priveşte pe grefier, hotărârea se semnează de grefierul-şef. În toate cazurile se face menţiune pe hotărâre despre cauza care a determinat împiedicarea.”

  1. Totuși, trebuie remarcat faptul că această soluție nu pare conformă cu amendamentul introdus la art.453 alin.(1), noua literă (g), prin care „neredactarea și / sau nesemnarea hotărârii de condamnare de judecătorul care a participat la judecarea cauzei” este introdus ca nou motiv pentru revizuirea hotărârilor judecătorești definitive. În decursul întâlnirilor cu raportorii din România, au fost exprimate îngrijorări cu privire la faptul că această modificare, împreună cu prevederile articolului II din Dispozițiile finale și tranzitorii, ar presupune un risc real de probabilă favorizare a cererilor de rejudecare cu privire la hotărâri deja rămase definitive, fără a aduce atingere articolului 406 alineatul (4).

  1. Se recomandă revizuirea amendamentului la art. 453 pentru a oferi o soluție legislativă care respectă principiul coerenței și securității raporturilor juridice, în conformitate cu principiile care rezultă din jurisprudența CEDO. (A se vedea, de asemenea, comentariile din „Dispoziții finale și tranzitorii”).”

Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Avizul-din-20-octombrie-2018-al-Comisiei-de-la-Venetia-cu-privire-la-codurile-penale-traducere-RO.pdf .

[1] CCR, Decizia nr. 33/2018, a se vedea alineatele 175-179.

[2] Cerovšek și Božičnik contra Sloveniei, cererile nr. 68939/12 și 68949/12, 7 martie 2017; a se vedea și Cutean

împotriva României, cererea nr.53150/12, 2 decembrie 2014.

No related posts.

Lasă un comentariu


− 2 = six