Comisia de la Veneția referitor la modificările aduse începerii urmăririi penale (Codul de procedură penală)

 

Forumul Judecătorilor din România a publicat traducerea în limba română a Avizului emis la 20 octombrie 2018 de Comisia de la Veneția privind modificările aduse codurilor penale.

 

În ceea ce privește modificările aduse începerii urmăririi penale, Comisia de la Veneția a reținut următoarele aspecte:

”129. Noul articol  305(11) introduce o perioadă maximă de un an de la începutul unei anchete penale in rem în cursul căreia trebuie să înceapă urmărirea penală  in  personam sau să se claseze cauza.

130. Pentru a justifica termenul propus, autorii proiectului fac referire la necesitatea de a pune capăt unei practici pretinse a fi comună la nivelul parchetelor, care se presupune că încalcă dreptul suspectului la apărare și la prezumția de nevinovăție și principiul egalități de arme: ancheta se desfășoară prin colectarea tuturor probelor aferente infracțiunii, pentru a dovedi vinovăția suspectului, fără a iniția ancheta penală in personam, acest lucru având loc cu toate că persoana suspectată de săvârșirea infracțiunii este cunoscută.

131. Este posibil ca procedurile penale să includă termene limită pe durata unei urmăriri penale (articolul 6 din CEDO prevede „o audiere corectă și publică într-un interval de timp rezonabil […]”). Cu toate acestea, aceste termene limită nu ar trebui să fie rigide, deoarece orice anchetă penală se va confrunta cu dificultăți sau evoluții neașteptate care necesită timp suplimentar. Este normal ca termenele legate de urmărirea penală să poată fi prelungite prin aprobarea procurorului ierarhic superior sau a unei instanțe judecătorești.

132. Un termen de un an pentru anchetarea infracțiunilor presupuse, indiferent de natura infracțiunii și gradul de complexitate a cauzei, pare a fi o perioadă prea scurtă de timp, în special în ceea ce privește cazurile mari și complexe care implică infracțiuni grave.[1] În epoca modernă, atunci când infractorii din întreaga lume pot profita de realizările progresului tehnologic în domeniul comunicațiilor, de transparența frontierelor de stat și de circulația fără viză de la o țară la alta, ar fi naiv să credem că un an este mai mult sau mai puțin un interval rezonabil și adecvat pentru identificarea infractorilor, în special în cazurile de crimă organizată și cu ramificații internaționale. Pentru organele de urmărire penală va fi deosebit de dificil să se respecte noul termen, deoarece vor trebui să respecte standardele mai înalte ale probatoriului, introduse prin modificările actuale și să se confrunte cu lipsa de resurse umane și a altor resurse.[2]

133. În absența oricărei opțiuni de rezervă (spr exemplu, prin acordarea unei prelungiri a termenului de către un procuror iararhic superioară sau de o instanță judecătorească) o consecință perversă a amendamentului ar putea fi faptul că urmărirea penală a celor mai grave forme de infracționalitate devine cel mai puțin eficientă. Ar putea apărea chiar și situația în care procurorii nu mai efectuează anchete în aceste cazuri complicate și se concentrează în primul rând pe anchete de care sunt siguri că le pot finaliza într-un an. O astfel de situație ar fi complet nedorită din perspectiva societății.

134. În concluzie, acest nou interval de timp poate duce la clasarea unui număr mare de cauze penale, inclusiv a celor care implică infracțiuni extrem de grave (asasinate, crime organizate, atacuri, violuri, acte de terorism și alte crime violente),dar și infracțiuni de corupție.[3] Acest lucru  pare a fi incompatibil cu obligația statului de a se asigura că sistemul său penal este eficient în lupta împotriva formelor grave de criminalitate, că legislația penală constituie un puternic obstacol în calea săvârșirii acestor infracțiuni și că acei infractori nu se bucură de impunitate.

135. Termenul introdus de noul alineat 305(11) pare să fie prea scurt și prea rigid și ar trebui revizuit în vederea stabilirii unui termen-limită mai realist, combinat cu un mecanism care să permită extinderea acestuia, în funcție de natura și complexitatea cauzei.”

Notă: Această traducere reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România, fiind realizată la cererea sa. Orice preluare a textului se va efectua sub condiţia următoarei mențiuni: „Traducerea acestui aviz reprezintă un demers al Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România”. Textul integral al traducerii poate fi accesat la pagina web http://www.forumuljudecatorilor.ro/wp-content/uploads/Avizul-din-20-octombrie-2018-al-Comisiei-de-la-Venetia-cu-privire-la-codurile-penale-traducere-RO.pdf .

[1] Potrivit cifrelor furnizate de DIICOT și DNA, 4700 și, respectiv, 2300 dosare ar fi clasate ca urmare a acestui amendament.

[2] A se vedea CDL-PI(2018)007.

[3] A se vedea în acest sens articolul 29 din Convenția UNCAC; a se vedea Recomandarea Rec (2000)19 privind rolul procuraturii în sistemul justiției penale adoptat de Comitetul de Miniștri la 6 octombrie 2000, esp. pp. 14 și 26, care stipulează că procurorii ar trebui să fie „în măsură să acționeze fără a obstrucționa funcționarii publici pentru infracțiunile săvârșite de acestea, în special corupția, utilizarea ilegală a puterii, încălcările grave ale drepturilor omului și alte infracțiuni recunoscute de dreptul internațional”.  Obstrucția înseamnă orice obstacol în calea urmăririi penale. Această recomandare provine din rațiunea fundamentală a documentului, și anume că procurorii sunt „responsabili în primul rând pentru eficacitatea generală a sistemului de justiție penală”.

No related posts.

Lasă un comentariu


nine − 7 =