RECRUTAREA MAGISTRAŢILOR – GARANŢIE PRINCIPALĂ A INDEPENDENŢEI ACESTORA
judecător Roxana Maria Lăcătuşu, judecător Angelica Cruceanu,
Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti Judecătoria Focşani
The training of a body of magistrates responding to the actual and optimum profil of the magistrate is a desideratum and its achievement is necessary in order to fulfill the actual needs of the system.
The valuation of the professional knowledges and of the competence can only be done through the competition which is a transparent and undiscriminating method. The lack itself of the valuation of knowledges, together with the lack of a professional initial training, create and sustain in a major part the unfavourable perception of the litigants about the professional competence of the magistrates and about the quality ot the act of justice.
The admission at the I.N.M. gathers the conditions of the limpid procedure and of its impartiality, also that of the existence of some admission criteria precisely regulated. The system of the selection of the magistrates has to put the accent on the capacity of interpreting and applying the law and on the existence of a logic, structured thinking and the initial training is imperatively necessary, irrespective of the chosen admission method in magistracy and of the existence or no-existence of the former professional experience.
I. Principii
Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite, luând în considerare necesitatea de a se acorda o deosebită atenţie rolului judecătorilor în cadrul sistemului justiţiei şi importanţei selecţiei, pregătirii şi conduitei profesionale a acestora, a aprobat prin Rezoluţiile nr. 40/32 din 29 noiembrie 1985 şi 40/146 din 13 decembrie 1985 Principiile Fundamentale privind Independenţa Judecătorilor, adoptate de către Congresul al VII-lea al Naţiunilor Unite. Statele membre au obligaţia de a asigura şi promova independenţa justiţiei, ţinând seama de aceste principii şi respectându-le, în cadrul legislaţiei şi practicii lor naţionale.
Potrivit acestor Principii „cei selectaţi pentru funcţiile de judecător vor fi persoane integre şi competente, având pregătire adecvată sau calificare juridică. Orice metodă de selecţie a judecătorilor va fi elaborată astfel încât să nu permită numirile pe motive necorespunzătoare. La selectarea judecătorilor nu se vor face discriminări pe criterii de rasă, culoare, sex, religie, opinii politice sau de altă natură, origine etnică sau socială, stare materială, naştere sau statut; o excepţie care nu va fi considerată discriminatorie este condiţia ca un candidat la funcţia de judecător să fie cetăţean al statului respectiv” (pct. 10). „Promovarea judecătorilor, oriunde există un astfel de sistem, se va baza pe factori obiectivi, cu precădere pe competenţă, integritate şi experienţă” (pct.13).
Recomandarea nr. 94 (12) a Comitetului de miniştri către statele membre privind independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor (adoptată de Comitetul de Miniştri în data de 13 octombrie 1994) îndrumă guvernele statelor membre să adopte sau să reîntărească toate măsurile necesare pentru a promova rolul judecătorilor ca indivizi şi a sistemului judiciar în ansamblul său şi, în particular, pentru a le statua independenţa şi eficienţa, prin implementarea unui număr de principii.
Primul principiu enunţat (I) este cel al respectării, promovării şi protejării independenţei judecătorilor, în asigurarea căruia toate deciziile care privesc cariera profesională a judecătorilor trebuie să aibă în vedere criterii obiective, iar selecţia şi cariera judecătorilor trebuie să se bazeze pe merite, având în vedere evaluările, integritatea, abilităţile şi eficienţa. Autoritatea competentă în materia selecţiei şi a promovării judecătorilor trebuie să fie independentă de guvern şi de administraţia publică. Pentru a garanta independenţa acesteia, trebuie prevăzute dispoziţii exprese pentru a se asigura, desemnarea membrilor respectivei autorităţi de către puterea judecătorească însăşi, aceasta din urmă fiind cea în măsură să decidă asupra regulilor de procedură ale desemnării.
Al treilea principiu (III) enunţă o cerinţă imperativă pentru asigurarea independenţei magistraţilor, respectiv existenţa unor condiţii de muncă adecvate: „pentru a crea condiţii adecvate de muncă, ce permit judecătorilor să lucreze în mod eficient, este absolut necesar să se recruteze un număr suficient de judecători şi să li se permită acestora să dobândească pregătirea profesională necesară (spre exemplu, stagii practice în instanţe şi, dacă e posibil, pe lângă alte autorităţi şi instituţii) înaintea numirii şi în cursul carierei lor. Această pregătire trebuie să fie gratuită pentru judecător şi să pună accent mai ales pe legislaţia recentă şi pe jurisprudenţă”. În ceea ce priveşte criteriul competenţei profesionale, din ansamblul reglementării internaţionale se desprinde ideea că acesta trebuie să prevaleze, referirile la acest criteriu fiind repetate, astfel: la punctul IIII.1.c se arată că este absolut necesar „să se prevadă o structură a carierei bine definită pentru a se recruta şi menţine judecători competenţi”.
În aplicarea Recomandării nr. R (94) 12, Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni (în continuare, CCJE) a elaborat Avizul nr. 1/2001 referitor la standardele privind independenţa puterii judecătoreşti şi inamovibilitatea judecătorilor în care se arată că independenţa magistraţilor nu este o prerogativă sau un privilegiu în propriul lor interes, ci în interesul statului de drept şi al celor care caută şi doresc înfăptuirea justiţiei.
CJCE a constatat că la nivelul statelor membre există o mare diversitate a metodelor prin care sunt numiţi judecătorii, observând totodată că există o unanimitate evidentă referitoare la faptul că numirile trebuie să fie „bazate pe merit” şi efectuate conform unor criterii obiective, orice considerente politice fiind inadmisibile.
Orice „criterii obiective” care caută să garanteze că recrutarea şi cariera judecătorilor se bazează pe merit, ţinând cont de pregătirea profesională, integritate, capacitate şi eficienţă nu pot fi definite decât în termeni generali. Se urmăreşte în primul rând conferirea unui conţinut aspiraţiilor generale spre „numirea pe baza de merit” şi „obiectivism”, alinierea teoriei la realitate.
Avizul cuprinde o analiză comparată a principalelor modalităţi de numire a judecătorilor, constatându-se diferenţe majore între sistemul de drept continental, în care, de regulă, numirea se face în urma promovării unui concurs, şi sistemul de drept anglo-saxon, în care, de regulă, judecătorii sunt numiţi din rândurile practicienilor cu experienţă. Standardele obiective se impun nu numai pentru a exclude influenţele politice, ci şi pentru a preveni riscul apariţiei favoritismului, conservatorismului şi a „nepotismului”, care există în măsura în care numirile sunt făcute într-o maniera nestructurată. S-a remarcat, de asemenea, că în majoritatea statelor membre nu sunt definite expres aceste criterii. Deşi experienţa profesională corespunzătoare este o condiţie importantă pentru promovare, CCJE a considerat că vechimea în muncă, în lumea modernă, nu mai este general acceptată ca principiu dominant de determinare a promovării.
În opinia CJCE, s-ar impune ca autorităţile din fiecare stat membru responsabile cu numirile şi propunerile de numire şi promovare să introducă, să publice şi să pună imediat în aplicare criterii obiective în scopul de a se asigura că selectarea şi promovarea judecătorilor se fac pe bază de merit, ţinând cont de calificarea profesională, integritate, capacitate şi eficienţă. De asemenea, se mai arată că vechimea în muncă nu trebuie să fie principiul care guvernează promovările, precizându-se în acelaşi timp că o experienţă profesională adecvată este relevantă, iar condiţiile legate de anii de experienţă pot asigura principiul independenţei.
Avizul nr. 10 din 23 noiembrie 2007 al Consiliului consultativ al Judecătorilor Europeni referitor la Consiliul Magistraturii în serviciul societăţii, aduce precizări importante legate de atribuţiile autorităţii independente de executiv şi legislativ, însărcinate cu selecţia, numirea şi promovarea judecătorilor]. Se arată că, pentru a menţine independenţa sistemului judiciar, este esenţial ca selecţia şi promovarea judecătorilor să se facă în mod independent de preferinţă, de către Consiliul Magistraturii, cu excluderea competenţei puterii legislative sau executive.
Avizul evidenţiază caracteristicile necesare procedurii de numire a magistraţilor: transparenţă totală în privinţa condiţiilor de selecţie prin difuzarea criteriilor de numire şi promovare, selecţie bazată pe meritele candidaţilor, apreciate după calificări, competenţă, integritate, spirit de independenţă, imparţialitate şi eficienţă, deschiderea procedurilor de numire unei sfere cât mai largi de candidaţi reprezentativi pentru comunitate[1].
Carta Europeană cu privire la statutul judecătorilor, adoptată în cadrul unei reuniuni organizate de către Consiliul Europei în 1998, referindu-se la procedura de selecţie şi numire a magistraţilor, prevede că selectarea şi recrutarea judecătorilor trebuie efectuate de către o instanţă sau comisie independentă şi trebuie să se bazeze pe capacitatea acestora de a aprecia liber şi imparţial situaţiile judiciare cu care se confruntă şi de a aplica dreptul în spiritul respectării demnităţii persoanelor.
În reglementarea statutului judecătorilor, trebuie să fie prevăzute condiţiile în care este garantată aptitudinea de a exercita funcţiile judiciare specifice, arătându-se cerinţele cărora trebuie să le corespundă diplomele obţinute sau experienţa anterioară şi fie asigurată candidaţilor selecţionaţi pregătirea pentru exercitarea efectivă a funcţiilor lor, prin instruire adecvată care îi revine statului.
Nu numai statutul şi cariera judecătorilor au constituit o preocupare pentru organismele europene şi internaţionale, ci şi statutul şi modalităţile de selecţie şi numire a procurorilor, în considerarea aceloraşi principii. În Recomandarea nr. 19 (2000) a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre privind rolul procurorului în sistemul judiciar penal, adoptată în data de 6 octombrie 2000, se arată că statele trebuie să ia măsuri pentru ca recrutarea, promovarea, transferul procurorilor să aibă loc conform unor proceduri echitabile şi imparţiale care să permită evitarea oricărui element ce ar putea să favorizeze interese specifice sau de grup şi să excludă orice formă de discriminare bazată pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice altă opinie, origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie. Desfăşurarea carierei, promovarea şi mobilitatea procurorilor trebuie să se bazeze pe criterii transparente şi obiective cum ar fi competenţa şi experienţa.
Congresul al VIII-lea al Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru prevenirea criminalităţii şi tratamentul infractorilor (27 august – 7 septembrie 1990) a adoptat Liniile directoare privind rolul procurorilor:
Acestea au enunţat ca principiu esenţial necesitatea ca procurorii să dobândească calificările profesionale pentru îndeplinirea atribuţiilor prin metode de recrutare îmbunătăţite, prin formare juridică şi profesională şi prin punerea la dispoziţia lor a tuturor mijloacelor necesare pentru buna îndeplinire a rolului lor în combaterea infracţionalităţii. Aceste linii directoare au fost formulate pentru a ajuta statele membre în îndeplinirea sarcinilor de a asigura şi a promova eficacitatea, imparţialitatea şi echitatea procurorilor în cauzele penale şi trebuie respectate şi luate în considerare de către guverne în cadrul legislaţiilor şi practicii lor naţionale.
Potrivit acestor linii directoare, persoanele selecţionate ca procurori trebuie să fie integre şi competente profesional şi să justifice pregătirea şi calificarea juridică necesară. Statele au obligaţia de a se asigura că toate criteriile de selecţie a procurorilor conţin garanţii împotriva numirilor bazate în parte sau în totalitate pe prejudecăţi, şi că exclud orice formă de discriminare a persoanelor pe motiv de rasă, culoare, gen, limbă, religie, opinii politice sau de altă natură, naţionalitate, origine socială sau etnică, situaţie materială sau legată de naştere, statut economic sau de altă natură. În ceea ce priveşte condiţia ca un candidat la postul de procuror să aibă calitatea de cetăţean al statului respectiv, aceasta nu este considerată discriminatorie în lumina principiilor sus-menţionate.
O altă obligaţie a statelor este aceea de a se asigura că procurorii au studiile şi pregătirea profesională corespunzătoare şi că sunt conştienţi de idealurile şi îndatoririle etice ale funcţiei lor, de dispoziţiile constituţionale şi legale care garantează drepturile suspecţilor şi ale victimei, drepturile omului şi libertăţile fundamentale recunoscute de dreptul naţional şi internaţional.
II. Modalităţile de primire în magistratură reglementate de legislaţia actuală – evoluţia prevederilor Legii nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor
Recrutarea judecătorilor şi procurorilor în vederea asigurării îndeplinirii tuturor cerinţelor absolut necesare exercitării corespunzătoare a profesiei constituie o preocupare permanentă pentru majoritatea statelor[2].
Titlul II al Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor reglementează cariera judecătorilor şi procurorilor, primul capitol al acestui titlu fiind consacrat admiterii în magistratură şi formării profesionale iniţiale a judecătorilor şi procurorilor.[3]
Potrivit dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 303/2004, „admiterea în magistratură a judecătorilor şi procurorilor se face prin concurs, pe baza competenţei profesionale, a aptitudinilor şi a bunei reputaţii”. Nu considerăm necesar să mai atragem atenţia asupra clarităţii textului de lege indicat, intenţia legiuitorului fiind ca primirea în magistratură să se facă în principal prin concurs, aceasta fiind regula.
Pornind de la această regulă, se disting două posibilităţi de admitere în magistratură: promovarea concursului de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii sau promovarea concursului de admitere direct pe post. Concursurile organizate de către I.N.M. se desfăşoară cu respectarea unei metodologii detaliate elaborate de către C.S.M.
Admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii
Textele legale (art. 13, art. 14, art. 26 alin.1, art. 33 alin. 2 din Legea nr. 303/2004) stabilesc principalele coordonate ale activităţii Institutului Naţional al Magistraturii, respectiv organizarea concursurilor pentru admiterea în magistratură şi formarea profesională iniţială a judecătorilor şi procurorilor.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii se face cu respectarea principiilor transparenţei şi egalităţii, exclusiv pe bază de concurs. Prin acelaşi articol sunt stabilite şi condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească, în mod cumulativ, o persoană, pentru a se înscrie la concursul pentru admiterea la I.N.M., respectiv: să aibă cetăţenie română, să fie licenţiată în drept, să nu aibă antecedente penale sau cazier fiscal, să cunoască limba română, să fie aptă, din punct de vedere medical şi psihologic, pentru exercitarea funcţiei. Candidaţii susţin probe teoretice prin care le sunt verificate cunoştinţele, apoi un interviu prin care se urmăreşte evaluarea atât a profilului psihologic, cât şi a capacităţii de a reacţiona corespunzător normelor de etică deontologie profesională în diverse situaţii, precum şi un test de logică.
Persoanele care au promovat concursul dobândesc calitatea de auditori de justiţie şi vor urma, timp de 2 ani, cursurile de formare profesională iniţială din cadrul I.N.M., ce constau în pregătirea teoretică şi practică pentru a deveni judecători sau procurori, conform programului de formare profesională iniţială avizat de Consiliul Ştiinţific al I.N.M. şi aprobat de Consiliul Superior al Magistraturii (art. 16 din Legea nr. 303/2004, art. 17-20 din Regulamentul Institutului Naţional al Magistraturii[4]).
Programul de formare profesională iniţială include participarea la dezbateri şi conferinţe, întocmirea unui referat la una dintre materiile prevăzute în planul de învăţământ, stagii de practică în cadrul instanţelor şi parchetelor, dar şi al altor instituţii publice, întocmirea caietului de practică şi realizarea de proiecte extracurriculare. Pe parcursul celor doi ani de studii, la sfârşitul fiecărei etape de practică, auditorii de justiţie susţin examene pentru evaluarea cunoştinţelor acumulate (în total aproximativ 30 de examene), în funcţie de mediile finale obţinute după primul an de studii fiecare auditor optând pentru funcţia de judecător sau procuror. La sfârşitul celor doi ani de studii, se susţine un examen de absolvire, din principalele materii, axat pe probleme de ordin practic, în vederea verificării capacităţii de a interpreta şi aplica legea în cazuri concrete.
În funcţie de media finală, absolvenţii I.N.M. optează pentru posturile de judecător şi procuror stagiar rezervate acestora exclusiv la judecătorii sau la parchetele de pe lângă acestea, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 alin. 2 din Legea nr. 303/2004.
Durata stagiului este de un an, pe parcursul acesteia judecătorii şi procurorii stagiari fiind obligaţi să continue formarea profesională iniţială sub coordonarea unui judecător sau procuror anume desemnat de către preşedintele judecătoriei sau, după caz, de prim-procurorul parchetului de pe lângă această instanţă. După încheierea perioadei de stagiu, judecătorii şi procurorii stagiari sunt obligaţi să se prezinte la examenul de capacitate, conform dispoziţiilor art. 25 alin.1 din Legea nr. 303/2004. Examenul de capacitate constă în verificarea cunoştinţelor teoretice şi practice prin probe scrise şi orale. Probele cu caracter teoretic au ca obiect fundamentele constituţionale ale statului de drept, instituţiile de bază ale dreptului, organizarea judiciară şi Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor. Probele cu caracter practic constau în soluţionarea de speţe şi întocmirea de acte judiciare, distincte pentru judecători şi procurori, în funcţie de specificul activităţii acestora, potrivit dispoziţiilor art. 28 din Legea nr. 303/2004.
Admiterea la I.N.M. este o metodă de recrutare în deplină concordanţă cu dispoziţiile şi recomandările incluse în documentele internaţionale la care am făcut referire în prima parte a lucrării. Astfel, sunt întrunite condiţia transparenţei procedurii şi a imparţialităţii acesteia, precum şi cea a existenţei unor criterii şi condiţii de admitere precis reglementate. Fără a renunţa la ideea că inclusiv această metodă de recrutare este perfectibilă, suntem de părere că este cea mai adecvată în vederea alinierii la standardele europene şi internaţionale.
Adoptarea acestei metode de recrutare asigură primirea în sistem a unor oameni în primul rând competenţi (fapt ce rezultă din promovarea unui număr mare de examene cu un grad ridicat de dificultate), formaţi profesional corespunzător în vederea exercitării adecvate a profesiei, pe parcursul a trei ani, suplinindu-se astfel lipsa de experienţă a acestora. Nu în ultimul rând, trebuie avut în vedere faptul că aceştia ajung să activeze exclusiv la judecătorii şi la parchetele de pe lângă acestea, respectiv la nivelul în care se resimte cel mai acut lipsa de personal.
Admiterea direct pe post
Suspendată actualmente prin O.U.G. nr. 223/2008[5] privind unele măsuri de reducere a unor cheltuieli bugetare[6], această modalitate de numire în profesie este reglementată de dispoziţiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 anterior modificării prin O.U.G. nr. 100/2007[7] „pot fi numiţi în magistratură, pe bază de concurs, dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 14 alin. 2, persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător, procuror şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, personalul de specialitate juridică prevăzut la art. 87 alin. 1, avocaţii, notarii, asistenţii judiciari, consilierii juridici, persoanele care au îndeplinit funcţii de specialitate juridică în aparatul Parlamentului, Administraţiei Prezidenţiale, Guvernului, Curţii Constituţionale, Avocatului Poporului, Curţii de Conturi sau al Consiliului Legislativ, cadrele didactice din învăţământul juridic superior acreditat, cu o vechime în specialitate de cel puţin 5 ani, precum şi magistraţii-asistenţi la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu o vechime de cel puţin 5 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile”. În primul rând, se impune să observăm adresabilitatea textului de lege, această procedură de numire fiind deschisă unui grup larg de candidaţi, pe cât se poate de divers şi reprezentativ pentru societate, dispoziţia legală citată fiind în acord cu recomandările formulate prin Avizul nr. 10/2007 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni.
După cum se arată şi în Avizul nr. 1/2001 al CCJE, „cerinţele privind vechimea în muncă, bazate pe numărul de ani de experienţă profesională, pot servi la consolidarea independenţei”, acestea fiind o condiţie importantă pentru promovarea magistraţilor, fără a fi absolutizată, în detrimentul celei privind competenţa profesională.
Potrivit art. 33 alin. 13 astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 100/2007 aprobată prin Legea nr. 97/2008 se impune candidaţilor admişi obligaţia de a urma cursuri de formare profesională în cadrul I.N.M.. Aceste cursuri asigură o formare care este adecvată necesităţilor sistemului, şi respectă îndeaproape recomandările forurilor internaţionale, ce vizează inclusiv necesitatea formării iniţiale a tuturor categoriilor de magistraţi, indiferent de modalitatea de primire în magistratură (a se vedea, în acest sens, Recomandarea R 94 (12)/1994, Carta Europeană cu privire la statutul judecătorului, Liniile directoare privind rolul procurorului).
Formarea profesională iniţială a magistraţilor apare, în lumina principiilor expuse în documentele internaţionale, atât ca o obligaţie, cât şi ca un drept al acestora, în scopul pregătirii adecvate şi specifice exigenţelor profesiei, pornindu-se de la premisa că magistratura reprezintă o profesie nouă pentru toate categoriile vizate (după cum se arată în Avizul nr.4/2003 al CCJE).
Conform noilor prevederi ale art. 33 alin. 14 astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 97/2008, candidaţii admişi în condiţiile arătate nu pot fi delegaţi, transferaţi şi nu pot promova la alte instanţe sau parchete timp de cel puţin 3 ani de la numirea în funcţie. S-a urmărit, prin această prevedere, stoparea fenomenului „migrării” candidaţilor admişi prin această modalitate, fenomen care venea în contradicţie cu obiectivul umărit prin organizarea concursului, anume ocuparea locurilor vacante din sistem.
Printre dezavantajele acestei modalităţi de recrutare, am menţiona în primul rând efectul opus celui scontat, produs în perioada 2006-2007. Ne referim aici la numărul extrem de mic de magistraţi numiţi ca urmare a promovării acestor concursuri. Astfel, după cum rezultă dintr-o statistică întocmită de către I.N.M.[8], numărul de locuri ocupate în urma promovării concursului de admitere în magistratură pentru persoanele cu vechime de cinci ani în funcţii juridice a fost de 2 în cursul anului 2007 şi de 28 în cursul anului 2006. Ulterior, în urma concursului organizat la data de 13 aprilie 2008, un număr de 47 candidaţi din 287 au fost admişi pentru judecători si 82 candidaţi pentru procurori, numărul de posturi rezervate pentru concurs fiind 30 posturi pentru judecători şi 50 de posturi pentru procurori. Notele obţinute la concurs de către candidaţi au fost invariabil mai bune decât la concursurile anterioare[9].
Nu se poate insă trece cu vederea diferenţa majoră din punct de vedere al dificultăţii între examenele susţinute de candidaţii admişi prin Institutul Naţional al Magistraturii şi examenele organizate în condiţiile art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004.
Susţinerea unor numeroase examene de-a lungul perioadei de formare în cadrul Institutului precum şi a două examene în plus, examenul de absolvire şi examenul de capacitate indică fără echivoc faptul că balanţa trebuie pe viitor înclinată spre admiterea prin Institutul Naţional al Magistraturii.
Totodată este de remarcat că numărul mare de posturi vacante la judecătorii a fost puternic diminuat prin organizarea a numeroase examene de admitere direct pe post, astfel că acest fapt impune reconsiderarea modalităţii de organizare a acestui tip de examen şi acordarea atenţiei cuvenite admiterii în magistratură prin intermediul Institutului Naţional al Magistraturii şi formării iniţiale a magistraţilor în cadrul Institutului.
Admiterea fără concurs, pe bază de interviu – abrogată
În forma iniţială, art. 33 alin. 5 din Legea nr. 303/2004 prevedea o a treia posibilitate de admitere în magistratură, pentru anumite categorii de persoane şi cu îndeplinirea anumitor condiţii, respectiv admiterea fără concurs. Astfel, textul legal sus-menţionat prevedea că „persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani si care si-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite, fără concurs, în funcţia de judecător sau procuror”. Aceste persoane pot fi numite la instanţe sau la parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Potrivit alin. 7 al aceluiaşi articol 33, „persoanele care au îndeplinit funcţia de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie si Justiţie cel puţin 10 ani si care si-au încetat activitatea din motive neimputabile, precum si avocaţii cu o vechime în profesie de cel puţin 10 ani pot fi numite, fără concurs, la judecătorii sau parchetele care funcţionează pe lângă acestea”. În sfârşit, potrivit alin. 8 al art. 33, „persoanele care îndeplinesc condiţia de la alin. 5 şi 7 prin cumularea vechimii în funcţia de judecător, procuror sau în profesia de avocat pot fi numite judecător sau procuror, fără concurs, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie”.
Prin punctul 4 al art. I al O.U.G. nr. 100/2007 se abrogau alineatele 5 – 10 ale art. 33 din Legea nr. 303/2004, această dispoziţie urmând a intra în vigoare, la data de 01 iunie 2008, potrivit prevederilor ordonanţei.
Prin Legea nr. 97/2008[10], a fost menţinut însă acest examen, legea introducând noi alineate la art. 33[11]:
Prin O.U.G. nr. 46/2008[12] pentru modificarea art. 33 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor ,au fost abrogate alineatele 5-10 ale art. 33 din Legea nr. 303/2004, fiind eliminată în totalitate această modalitate de numire în magistratură, exclusiv pe bază de interviu.
Această ultimă prevedere este salutară, din punctul nostru de vedere, înlăturarea posibilităţii admiterii în magistratură numai pe bază de interviu fiind imperativă, având în vedere atât necesitatea respectării recomandărilor instituţiilor şi organizaţiilor internaţionale, cât şi, mai ales, necesităţile sistemului, care impun admiterea unor oameni în primul rând competenţi din punct de vedere profesional. Suntem de părere că evaluarea cunoştinţelor profesionale şi a competenţei nu se poate face în mod transparent şi nediscriminatoriu decât prin concurs.
Printre dezavantajele majore ale acestei modalităţi de recrutare în primul rând, se remarcă îndepărtarea de la principiile consacrate la nivel internaţional, potrivit cărora orice decizie referitoare la recrutarea şi la cariera profesională a magistraţilor trebuie să se bazeze pe criterii obiective, conform unor proceduri echitabile şi imparţiale care să permită evitarea oricărui element ce ar putea să favorizeze interese specifice sau de grup şi să excludă orice formă de discriminare. Astfel, selecţia şi promovarea judecătorilor trebuie să se facă după meritele şi în funcţie de pregătirea profesională, integritatea, competenţa şi eficienţa acestora.
Fără a reitera aspecte învederate la începutul acestei lucrări, considerăm necesar să atragem atenţia că principala noastră critică vizează lipsa unei reale, efective evaluări a competenţei profesionale, a cunoştinţelor juridice ale candidaţilor. Susţinerea unui interviu, limitat la întrebări cu caracter generic, nu poate în niciun caz să acopere lipsa testării scrise. Dezavantajul principal al adoptării acestei metode îl constituie riscul asumat de a se primi în sistem (şi încă la nivelul instanţelor superioare) persoane care nu întrunesc cerinţele necesare exercitării corespunzătoare a profesiei de magistrat. Fără a generaliza, apreciem că însăşi lipsa evaluării cunoştinţelor, coroborată cu lipsa unei formări profesionale iniţiale, creează şi întreţine în mare parte percepţia nefavorabilă a justiţiabililor asupra competenţei profesionale a magistraţilor şi a calităţii actului de justiţie[13].
III. Calităţi şi competenţe ale viitorului magistrat
Identificarea anticipată a calităţilor şi a competenţelor viitorilor magistraţi este necesară pentru a se contura o politică de recrutare coerentă şi adecvată necesităţilor sistemului.
Independenţa magistraţilor este o condiţie a imparţialităţii, o garanţie a egalităţii cetăţenilor în faţa justiţiei. S-a subliniat în cadrul Grupului de Investigaţie Apreciativă întrunit sub egida C.S.M. în mai 2005[14] pentru elaborarea profilului magistratului, că o justiţie eficientă este o justiţie independentă, iar raţiunea independenţei justiţiei constă în rezolvarea corectă şi imparţială a tuturor cazurilor particulare. Eficienţa justiţiei rezultă din îmbinarea echilibrată a două faţete: independenţa şi răspunderea magistratului.
Asigurarea independenţei în România ţine de un proces mai elaborat, în curs de desfăşurare, care priveşte multiple aspecte: relaţia cu celelalte puteri în stat, numirea magistraţilor în mod independent, întărirea capacităţii de a rămâne incoruptibili prin inamovibilitate şi salarizare decentă.
Asigurarea răspunderii magistraţilor a apărut ca problemă după aprinsele discuţii reflectate inclusiv în mass-media, apărute după organizarea unor modalităţi facile de primire în magistratură. Întărirea răspunderii magistraţilor se face prin recrutarea, menţinerea şi promovarea în sistem a persoanelor capabile şi hotărâte să asigure calitatea actului de justiţie.
Stabilirea unor modalităţi de recrutare care să permită o selecţie cât mai bună a magistraţilor şi delimitarea unui profil adecvat care să stea la baza selecţiei sunt esenţiale pentru asigurarea unui corp de magistraţi care să răspundă nevoilor actuale ale sistemului, anume cunoştinţe temeinice de drept intern, de drept comunitar şi familiarizarea cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, valorificarea corectă a acestora, deprinderea unor tehnici corecte de întocmire a actelor procedurale, cunoaşterea a cel puţin două limbi de circulaţie internaţională, cunoştinţe de operare PC, familiarizarea cu regulile de deontologie profesională.
Profilul magistratului
Profilul optim al candidatului de admis în cadrul formării iniţiale cuprinde calităţi şi aptitudini ale viitorului magistrat ce trebuie evaluate în momentul recrutării. Se impune identificarea capacităţii de a interpreta şi aplica normele juridice şi a capacităţii de gândire logică, structurată, nu a capacităţii de memorare si redare mecanică a informaţiilor acumulate.
Profilul viitorului magistrat se construieşte pe două axe principale: axa aptitudinilor profesionale care se identifică prin susţinerea de către candidat a unor probe de evaluare a cunoştinţelor profesionale şi axa personalităţii care este de natură a fi examinată prin prisma cunoaşterii şi înţelegerii regulilor de comportament şi deontologie, prin intervievarea candidatului.
Raportat la aptitudinea profesională, potrivit Avizului nr. 10/2007 al CCJE, în recrutarea magistraţilor trebuie să se asigure o transparenţă totală a condiţiilor de selecţie, pentru ca ansamblul de judecători şi dincolo de ei, societatea însăşi, să poată verifica dacă această selecţie este în exclusivitate bazată pe meritele candidaţilor apreciaţi după calificările lor, după competenţă, integritate, spirit de independenţă, imparţialitate şi eficienţă.
Cadrul general al aptitudinilor profesionale pe care trebuie să le deţină viitorii magistraţi este fixat prin următoarele coordonate: competenţă, integritate, spirit de inpedendenţă şi imparţialitate, eficienţă. Profilul profesional al magistratului va fi astfel delimitat de aceste coordonate şi va cuprinde toate competenţele absolut necesare în vederea satisfacerii cerinţelor de bază ale profesiei de magistrat.
În ce priveşte competenţa, aptitudinile care alcătuiesc coordonatele profilului magistratului au fost clasificate în cadrul elaborării acestui profil de către Institutul Naţional al Magistraturii[15] în trei categorii:
– competenţe profesionale (capacitate de analiză şi sinteză, capacitatea de organizare şi planificare, de a stabili priorităţi, cunoştinţe generale de bază, cunoştinţe juridice temeinice, integritate profesională, autoritate, disponibilitate în îndeplinirea îndatoririlor profesionale, eficienţă în organizare şi activitate),
– competenţe interpersonale (capacitatea de evaluare şi autoevaluare, capacitatea de a lucra în echipă, de a face schimb de cunoştinţe, abilităţi interpersonale, atitudinea în relaţiile cu colegii) şi
– competenţe sistemice (capacitatea de a transpune în practică cunoştinţele dobândite, abilităţi de cercetare, capacitatea de a învăţa, deschiderea pentru informaţii şi argumente noi, capacitate de adaptare la noi situaţii)[16].
Competenţa profesională presupune aptitudini identificate drept competenţe instrumentale: a) capacitatea de memorare logică şi structurată a informaţiilor, b) capacitatea de analiză a legislaţiei în acord cu informaţiile primite, c) capacitatea de analiză, prelucrare şi adaptare a informaţiilor memorate şi a legislaţiei studiate raportat la situaţii concrete, de speţă. Nu este suficientă verificarea capacităţii de memorare a cunoştinţelor juridice. Ceea ce trebuie verificat cu privire la acest aspect este corectitudinea aplicării acestora. Viitorul magistrat trebuie să fie în stare să gândească independent în chestiuni juridice, să aibă capacitatea de a aplica corect şi cu acurateţe cunoştinţele juridice, să dea dovadă în acest fel de siguranţă în gândire, pentru a arăta că poate face judecăţi corecte din punct de vedere juridic. Verificarea acestei capacităţi se face numai prin rezolvarea unor situaţii de speţă corect şi clar întocmite, de preferat fără probleme care să fi suscitat controverse în doctrină, cerinţa constând în identificarea şi soluţionarea problemelor de drept prilejuite de situaţiile expuse.
Integritatea impune ca viitorul magistrat să aibă integritate morală, să fie conştient că orice sistem, inclusiv cel în care se pregăteşte să intre, prezintă deficienţe (fie organizaţionale, fie de mentalitate) şi că prin manifestarea fermă a poziţiei pe care o apreciază ca fiind cea corectă va putea să contribuie la îndreptarea neregularităţilor. Viitorul magistrat trebuie să posede curaj în a-şi manifesta integritatea şi propriile convingeri şi în acelaşi timp să posede capacitatea de a acţiona cu tact, cu politeţe. Verificarea existenţei acestor aptitudini se face prin exprimarea de către candidat a punctului său de vedere cu privire la situaţii care să implice asemenea probleme, în cadrul unui interviu. Problemele expuse nu trebuie să fie foarte grele, ci trebuie sa fie clare în ce priveşte situaţia apărută pentru a permite candidatului să aibă o imagine transparentă şi pentru a-l pune în situaţia de a alege cea mai bună metodă de rezolvare şi exprimare a propriei integrităţi. Candidatului trebuie să i se permită expunerea punctului de vedere fără a fi tracasat, condus spre o anumită soluţie, ci lăsat să se gândească şi să se exprime potrivit propriilor convingeri.
Coordonata spiritului de independenţă şi imparţialitate este strâns legată de integritate şi este dată de conştientizarea propriilor prejudecăţi şi capacitatea de înlăturare sau ocolire a acestora, înţelegerea comunităţii în care trăieşte, în sensul că fiecare magistrat are rolul de a convinge comunitatea de integritatea, corectitudinea şi demnitatea sa.
Coordonata eficienţei se referă la depistarea acelor aptitudini care permit viitorului magistrat să îşi aducă la îndeplinire în timp util sarcinile: rezistenţa la efort intelectual, predispoziţia spre muncă susţinută, organizare eficientă a activităţii. Aceste aptitudini se vor depista implicit în cadrul probelor ce vizează atât verificarea cunoştinţelor profesionale cât şi a gândirii independente şi imparţiale, logice şi structurate.
Cea de-a doua axă pe care se construieşte profilul magistratului este axa personalităţii ale cărei coordonate pot fi depistate numai în cadrul unui interviu, de către personal calificat în perceperea şi identificarea acestora (respectiv, gândire independentă şi critică, integritate cognitiv morală, conştientizare socială şi angajament, predispoziţie pentru muncă intensă şi învăţare profesională continuă, comunicare clară şi logică, conştiinciozitate, diligenţă şi respect profesional) Personalitatea viitorului magistrat ţine în proporţie covârşitoare de formarea acestuia, astfel încât principalele cerinţe de identificat în cadrul procesului de recrutare sunt: gândirea critică şi independentă şi comunicarea logică şi clară.
Un astfel de profil al viitorului magistrat ar răspunde exigenţelor societăţii şi ale sistemului, magistratul având sarcina de a asigura încrederea justiţiabililor în calitatea actului de justiţie, de a manifesta iniţiativă atât în îndreptarea lipsurilor şi deficienţelor sistemului judiciar cât şi în perfecţionarea cadrului legislativ pe care este chemat să îl aplice.
Metode adecvate de evaluare a competenţelor şi aptitudinilor – condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru a se asigura recrutarea unor persoane care să corespundă profilului dorit
Odată stabilit profilul magistratului actual care să corespundă necesităţilor sistemului, se pune firesc întrebarea care sunt probele cele mai indicate pe care trebuie să le susţină un candidat pentru a fi identificate aptitudinile corespunzătoare acestui profil.
Sistemul de selecţie a magistraţilor trebuie să pună accent pe capacitatea de a interpreta şi aplica normele de drept şi pe existenţa unei gândiri logice, structurate. În acest context rolul Institului Naţional al Magistraturii trebuie reafirmat şi întărit. Trebuie avut în vedere că obiectivul I.N.M. este acela de a perfecţiona metodologia de elaborare a subiectelor prin crearea unei baze de date cu subiecte pentru fiecare disciplină şi tip de concurs sau examen, bază de date care să fie alimentată continuu. Institutul Naţional al Magistraturii şi-a fixat ca obiective pentru politica referitoare la examenul de admitere, reintroducerea examenului tip speţă şi crearea unui test propriu de raţionament logic după modelul LSAT.
În anul 2005, sistemul de admitere în magistratură organizat de către I.N.M. a cuprins probe care permiteau identificarea şi aprecierea tuturor aptitudinilor ce formează profilul magistratului: test grilă eliminator, teză scrisă constând în rezolvarea unei speţe cu probleme de complexitate medie şi ridicată ( care înlocuia lucrarea de sinteză ce punea accent pe capacitatea de memorare astfel încât prin speţă se verifica abilitatea de a interpeta legea şi a rezolva cazuri practice), test de verificare a gândirii critice şi a raţionamentului logic, interviu pentru depistarea motivaţiei şi aptitudinilor cu privire la personalitate, etică şi deontologie profesională.
Criza de personal din sistemul judiciar din ultimii ani a dus la căutarea unei soluţii care să ducă la ocuparea unui număr cât mai mare de locuri. Mergând pe acest obiectiv s-a eliminat teza scrisă constând în soluţionarea unei speţe din cadrul concursului de admitere la I.N.M. în anii 2006 şi 2007. Acest lucru a condus la imposibilitatea unei evaluări complete a condiţiei referitoare la competenţa profesională[17].
Numai analizând aptitudinile cerute pentru profilul viitorul magistrat se stabilesc cele mai indicate probe pentru identificarea acestora.
Standardele europene în materia recrutării magistraţilor pun un accent deosebit pe verificarea nu numai a cunoştinţelor juridice ale candidaţilor dar şi a aptitudinilor şi valorilor specifice acestei profesii. În vederea asigurării unei cât mai bune metode de recrutare se impune aşadar o verificare a tuturor aptitudinilor ce formează profilul magistratului actual.
Este necesar a se verifica în primul rând competenţa profesională a candidaţilor în mod complet. Nu se va pune aşadar accent pe capacitatea de memorare, ci pe capacitatea de analiză, prelucrare şi aplicare a informaţiilor teoretice şi legislative, la cazuri concrete. Testul grilă permite depistarea aptitudinilor de memorare, analiză şi adaptare a informaţiilor teoretice. Se impune aşadar evaluarea şi a capacităţii de gândire şi a acurateţei corectitudinii raţionamentului juridic prin intermediul tezei scrise constând în rezolvarea unei speţe care asigură în fapt verificarea a două aspecte: reţinerea logică şi corectă a informaţiei precum şi aptitudinea de aplicare corectă a acesteia.
Verificarea eficienţei, a gândirii logice şi analitice este de natură a fi asigurată prin susţinerea testului de tip LSAT, rolul I.N.M. fiind în acest caz de foarte mare importanţă. Acesta a elaborat deja un model propriu de test[18]. Testele de raţionament logic introduse la examenul I.N.M. urmează modelul american al LSAT – Law School Admission Test, foarte cunoscut ca fiind un examen dificil dar în acelaşi timp o bază pentru promovarea unui examen la acest nivel. Spre deosebire de şcolile româneşti de drept, şcolile americane sau europene au în fiecare an etape de pregătire pentru acest test, cu informaţii pas cu pas despre cum se rezolvă corect, care sunt tipurile de întrebări şi ce aptitudini anume trebuie să îşi dezvolte orice candidat care vrea să susţină cu succes acest test.
Verificarea integrităţii, independenţei şi personalităţii este necesar a fi asigurată prin contactul direct cu candidatul prin intermediul interviului. Organizarea actuală a interviului pare a îndeplini criteriile necesare pentru o verificare corectă a acestor aptitudini, acesta fiind conceput de către I.N.M. în funcţie de cele mai recente studii internaţionale existente în domeniu, în funcţie de modelele de profil ale magistratului la care s-a avut acces (Germania, Olanda, Franţa) precum şi de Codul deontologic al magistraţilor şi de Legea nr. 303/2004. Interviul este conceput în două etape fiind susţinut în faţa a două subcomisii[19]. Prima subcomisie are rolul de a investiga motivaţiile şi aptitudinile candidatului pentru profesia de magistrat, cea de-a doua subcomisie are rolul de a investiga însuşirea elementelor de etică profesională. Interviul răspunde astfel necesităţii de a identifica acele elemente referitoare la motivaţie şi personalitatea candidatului ce corespund profilului stabilit.
Criteriile ce stau la baza sistemului de recrutare (transparenţa, previzibilitatea, accesibilitatea, nediscriminarea, oportunitatea)
Organizarea sistemului de recrutare în magistratură este necesar a fi realizată în conformitate cu anumite criterii astfel încât să garanteze o procedură de selecţie care să nu fie bănuită de favoritism şi influenţe exterioare de orice natură.
Prioritar, este de subliniat că, potrivit Avizului nr. 10/2007 al CCJE, privitor la selecţia magistraţilor, trebuie să se asigure o transparenţă totală în privinţa condiţiilor de selecţie a candidaţilor.
Transparenţa tuturor condiţiilor pe baza cărora se va organiza selecţia în cadrul procedurii de primire în profesia de magistrat este criteriul esenţial ce trebuie respectat. Este necesar a fi aduse la cunoştinţa publică toate condiţiile pe care trebuie să le îndeplinească candidatul precum şi aptitudinile şi competenţele ce se urmăresc a fi identificate şi evaluate prin probele ce se vor susţine. La momentul introducerii testului de verificare a raţionamentului logic (testul LSAT) în anul 2006, au fost puse la dispoziţia facultăţilor de drept modele de test şi au fost afişate pe site-ul institutului astfel de modele cu mult timp înainte de organizarea concursului. Sarcina facultăţilor de drept a fost aceea de a asigura cursanţilor pregătirea în vederea susţinerii acestui test. Adaptarea programelor şcolare, necesitatea unei pregătiri alineate la nivelul celei oferite la înaltele şcoli din Europa şi Statele Unite ale Americii, sunt obiective ce trebuie avute în vedere de facultăţile de drept din ţara noastră.
Criteriul accesibilităţii şi previzibilităţii impune să fie asigurat efectiv şi concret, prin toate mijloacele actuale de transmitere, accesul la toate informaţiile ce privesc procedurile de selecţie a magistraţilor. Aceste informaţii trebuie să fie prezentate de o manieră clară, explicită, astfel încât candidatul să fie avizat asupra tuturor condiţiilor pe care trebuie să le îndeplinească şi asupra tuturor cerinţelor şi exigenţelor pe care le va impune selecţia. De asemenea, considerăm că, odată aduse la cunoştinţa publică toate aceste informaţii, ar fi de dorit ca acestea să nu mai comporte modificări pe durata desfăşurării procesului de recrutare. Tot în acest context s-ar impune o altă precizare, referitoare la modul în care sunt întocmite baremele de corectare a lucrărilor. Astfel, suntem de părere că acestea trebuie elaborate cu luarea în considerare a tuturor soluţiilor legale posibile, în special atunci când sunt vizate probleme controversate în doctrină, pentru a nu se crea impresia că rezultatele concursului sunt complet imprevizibile.
Criteriul nediscriminării impune ca în cadrul procedurii de selecţie să nu fie impuse drept condiţii cerinţe de natură a crea discriminări între persoane: bazate pe vârstă, sex, opinie, statut, religie, origine etnică etc. astfel cum se subliniază în actele adoptate de organismele europene şi internaţionale, principiul fiind garantat în art. 16 din Constituţia României.
Criteriul oportunităţii impune ca organizarea procedurii de selecţie să răspundă nevoilor sistemului judiciar în ambele sensuri: atât din perspectiva cerinţelor de personal cât şi din perspectiva cerinţei de asigurare a calităţii actului de justiţie. Pentru a se realiza acest criteriu este nevoie de analiza consecinţelor pe care o modalitate de recrutare le produce pe termen scurt, mediu şi lung în cadrul sistemului şi alegerea celei mai adecvate metode de recrutare în vederea asigurării unui sistem judiciar performant şi independent.
IV. Principiul de bază în recrutarea magistraţilor – verificarea îndeplinirii cerinţei competenţei profesionale prin concurs
Potrivit Raportului Comisiei Europene din 4 februarie 2008 privind progresele din România în domeniul reformei sistemului judiciar, angajamentul luat de România a fost cel de elaborare şi punere în aplicare în sistemul judiciar a unei scheme de personal raţionale şi realiste pe baza unei evaluări continue a necesităţilor. Comisia a constatat că jumătate din recrutările în sistemul judiciar au urmat o procedură ad-hoc pentru a asigura ocuparea rapidă a posturilor vacante existente, posturile vacante au fost ocupate pe bază de interviuri şi experienţă în funcţii de specialitate juridică fără a controla calificările sau pregătirea noului magistrat. Şi anterior acestui raport au fost făcute recomandări cu privire la modul de recrutare a magistraţilor, astfel încât aceştia să corespundă noilor exigenţe impuse nu în ultimul rând de evoluţia legislaţiei şi jurisprudenţei, precum şi de aplicarea normelor de drept comunitar şi a jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului.
Astfel, după cum am arătat la punctul 1, prin Recomandarea Nr. R (94) 12 a Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei către statele membre cu privire la independenţa, eficienţa şi rolul judecătorilor, se atrage atenţia statelor membre cu privire la necesitatea numirii şi promovării judecătorilor pe criterii obiective, care să aibă la bază competenţa profesională, integritatea şi eficienţa acestora. Recomandarea prevede următoarele: „1. (…) a. Să se recruteze un număr suficient de judecători şi să li se permită să dobândească pregătirea profesională necesară (spre exemplu, un stagiu practic în instanţe şi, dacă e posibil, pe lângă alte autorităţi şi instituţii), înaintea numirii şi în cursul carierei lor.”
De asemenea, Avizul nr. 4 din 27 noiembrie 2003 al Consiliului Consultativ al Judecătorilor Europeni (Consultative Council of European Judges – în continuare, CCJE), privitor la o corespunzătoare formare iniţială şi continuă pentru judecători la nivel naţional şi european conţine următoarele recomandări:
„…24. În opinia CCJE, ambele grupuri (magistraţii recrutaţi fără a avea o experienţă anterioară şi cei care au o experienţă, cum ar fi, de exemplu, persoanele care au vechime într-o funcţie juridică de 5 ani n.n.) trebuie să beneficieze de formare iniţială: obligaţiile pe care le incumbă profesia de magistrat reprezintă pentru ambele grupuri o profesie nouă şi implică o abordare specifică în multe domenii, în special în ceea ce priveşte etica şi deontologia profesională, procedura, precum şi relaţia cu persoanele implicate în activitatea din cadrul instanţei . (…)
26. Astfel, CCJE recomandă o formare iniţială obligatorie, adaptată însă experienţei profesionale a celor formaţi”.
Se insistă aşadar la nivelul forumurilor de decizie europene asupra necesităţii de organizare a unui sistem de acces în magistratură care să permită o selecţie riguroasă prin verificarea tuturor aptitudinilor cerute pentru modelul de magistrat european precum şi asupra evaluării continue a necesităţilor sistemului, în vederea elaborării unei politici de personal adecvate şi eficiente. În categoria „necesităţilor sistemului” se înscrie nevoia de oameni bine pregătiţi, la curent cu ultimele evoluţii legislative şi jurisprudenţiale, cu noţiuni temeinice de drept comunitar şi protecţie a drepturilor omului. Pentru a răspunde acestor necesităţi ale sistemului, principiul de bază în recrutarea magistraţilor trebuie să fie verificarea şi evaluarea cu prioritate a competenţei profesionale.
Verificarea competenţei profesionale se impune a fi realizată printr-o metodă obiectivă care să permită evaluarea ambelor aspecte ale acesteia: capacitatea de memorare şi prelucrare a informaţiilor, capacitatea de analiză şi aplicare în mod corect a acestora. În opinia noastră singura metodă care permite în mod obiectiv verificarea ambelor aspecte este cea a examenului. Organizarea examenelor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii a demonstrat că prin intermediul acestora se realizează o selecţie riguroasă a candidaţilor, criteriul de bază respectat fiind competenţa profesională.
În ce priveşte teza scrisă constând în rezolvarea unei speţe, a fost subliniat în raportul I.N.M. pe anul 2006 că, deşi eliminarea probei costând în soluţionarea unei speţe a permis ocuparea tuturor celor 180 locuri scoase la concurs, este esenţială pentru calitatea procesului de selecţie menţinerea acestei probe, capacitatea de a gândi independent în chestiuni juridice fiind una dintre calităţile esenţiale ale unui magistrat.
Componentele gândirii critice: interpretarea, analiza, evaluarea, inferenţa, explicaţia şi autoreglarea pot fi identificate doar în cadrul unei probe care să verifice capacitatea de a înţelege a candidatului, posibilitatea de a încadra o situaţie dată într-o instituţie de drept, de identifica textele de lege relevante, de a le aplica şi a opta motivat pentru o anumită soluţie. Aşadar numai în cadrul susţinerii probei scrise care să constea în rezolvarea unei speţe scrise poate fi verificată gândirea şi exprimarea juridică a candidaţilor. Institutul Naţional al Magistraturii a exprimat opinia potrivit căreia este oportună reintroducerea acestei modalităţi de examinare a candidaţilor[20].
Privitor la susţinerea testului grilă, este de notat că în urma testului grilă organizat în anul 2007 au promovat acest test 176 de candidaţi (din totalul de 2.653), numărul de locuri scoase la concurs fiind 240. Scăderea pragului de trecere a testului grilă şi asigurarea accesului la testul scris al unui număr mai mare de candidaţi din care să se permită alegerea acelora care corespund profilului prin examinarea în cadrul tezei scrise ar putea fi o soluţie viabilă în vederea ocupării tuturor posturilor scoase la concurs.
Potrivit Raportului I.N.M. din anul 2006[21] a fost înaintată către Consiliul Superior al Magistraturii o propunere pentru anul 2008, privitoare la introducerea unei probe constând în verificarea cunoştinţelor de limbă străină. S-a propus un test eliminatoriu de verificare a cunoştinţelor de limbi străine, limbile propuse fiind engleza şi franceza, la alegerea fiecărui candidat. Propunerile nu au primit încă soluţionare din partea C.S.M.. Analizând exigenţele care se impun noului magistrat considerăm oportună introducerea unui astfel de test cu condiţia pregătirii din timp a organizării acestuia din punct de vedere al modalităţilor de testare, aducerii la cunoştinţa tuturor facultăţilor de drept din ţară, publicării de modele a unor astfel de teste. Menţionăm că o veritabilă formare din perspectiva cunoaşterii terminologiei juridice a unei limbi străine se poate realiza în cadrul I.N.M., în stadiul recrutării cursanţilor I.N.M. urmând a fi verificate numai aspecte elementare ale cunoaşterii unei limbi străine.
Indiferent de modalitatea aleasă cu privire la desfăşurarea în mod efectiv a concursului, susţinem teza potrivit căreia concursul trebuie să constituie principala modalitate de admitere în magistratură. Prin organizarea unui concurs este asigurată primirea în sistem a unor candidaţi a căror competenţă profesională şi de aptitudini a fost verificată. Totodată, susţinem menţinerea unui standard cât mai ridicat în ceea ce priveşte nivelul cunoştinţelor şi aptitudinilor necesare admiterii la I.N.M. Fără a absolutiza această idee, considerăm că viitorii magistraţi-cursanţi I.N.M. astfel admişi în urma concursului prezintă garanţii mari în ce priveşte săvârşirea cu demnitate, imparţialitate şi corectitudine a actului de justiţie.
Dispoziţiile Legii nr. 303/2004 sunt clare: modalitatea principală de admitere în magistratură este prin concursul de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii (art. 13 din Legea nr. 303/2004). În mod excepţional, aşadar în cazuri extraordinare, pot fi numiţi pe bază de concurs, persoanele indicate la art. 33 alin. 1 din Legea nr. 303/2004, după concurs şi numire, aceştia urmând un curs de formare profesională în cadrul Institutului Naţional al Magistraturii ce va cuprinde obligatoriu elemente de drept comunitar. Totuşi, o pondere importantă a constituit-o în anii 2005, 2006 şi 2007 admiterea pe bază de interviu şi concursul de admitere cu condiţia vechimii de 5 ani[22].
Se constată aşadar că deşi sunt create bazele legislative pentru o selecţie cât mai bună şi pentru o formare cât mai avansată a magistratului, a fost totuşi neglijat rolul Institutului Naţional al Magistraturii, acela de a forma magistratul în acord cu modelul de magistrat european. Începând din anul 1997 Institutul Naţional al Magistraturii a dezvoltat programe, proiecte, a organizat examene, a elaborat materiale şi studii vizând jurisprudenţa naţională şi internaţională, a facilitat schimburi de experienţe, astfel că este necesar ca toată această experienţă să fie valorificată, nu înlăturată.
De asemenea, trebuie observat şi faptul că, deşi poate reprezenta în sine un avantaj incontestabil, experienţa acumulată în alte profesii, respectiv avocat, consilier juridic, jurist, nu înseamnă şi însuşirea tuturor cunoştinţelor necesare, corespunzătoare profilului actual de magistrat. Pentru a putea deveni magistrat, esenţial este să fie întrunite în principal condiţiile referitoare la competenţa profesională şi integritate, iar îndeplinirea condiţiei referitoare la competenţa profesională nu se poate verifica altfel decât prin testare. Aşa cum am arătat mai sus, experienţa anterioară reprezintă un avantaj ce se valorifică în principal ulterior admiterii în profesie, deoarece magistratul în acest caz este deja familiarizat cu sistemul şi în principal cu aspectele administrative ale judecăţii. Soluţia problemei locurilor vacante din sistem nu trebuie să fie aşadar una în detrimentul chiar a sistemului şi a calităţii actului de justiţie. Mai mult ca oricând este imperios necesar să se pună accent şi să se acorde o maximă atenţie modalităţilor de primire în magistratură şi formării magistratului din România la standarde egale cu cele din spaţiul comunitar.
V. Concluzii
Formarea unui corp de magistraţi care să corespundă profilului optim actual al magistratului constituie un deziderat a cărui atingere este necesară pentru a răspunde nevoilor actuale ale sistemului.
Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni a luat act de marea diversitate a metodelor prin care sunt numiţi judecătorii, precum şi de faptul că, la nivelul statelor membre, există o unanimitate evidentă referitoare la faptul că numirile trebuie să fie „bazate pe merit”. Deşi experienţa profesională corespunzătoare este o condiţie importantă pentru promovare, aceasta nu mai poate fi general acceptată ca principiu dominant de determinare a promovării.
Au fost stabilite astfel la nivel european condiţiile ce trebuie a fi îndeplinite de către magistratul care poate şi este necesar să răspundă exigenţelor din sistemul juridic european. Formarea unui astfel de magistrat, perfecţionarea sistemului de pregătire a magistraţilor şi mai ales de selecţie a acestora constituie preocupări permanente şi în alte state membre, acest obiectiv revenind în exclusivitate şcolilor naţionale de magistratură.
Cerinţele pe care trebuie să le îndeplinească un magistrat pentru a corespunde profilului de magistrat actual pot fi însumate astfel: cunoştinţe temeinice de drept intern, de drept comunitar şi familiarizarea cu jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene şi a Curţii Europene a Drepturilor Omului, valorificarea corectă a acestora, deprinderea unor tehnici corecte de întocmire a actelor procedurale, cunoaşterea a cel puţin două limbi de circulaţie internaţională, cunoştinţe de operare PC, familiarizarea cu regulile de deontologie profesională.
Evaluarea cunoştinţelor profesionale şi a competenţei nu se poate face în mod transparent şi nediscriminatoriu decât prin concurs. Însăşi lipsa evaluării cunoştinţelor, coroborată cu lipsa unei formări profesionale iniţiale, creează şi întreţine în mare parte percepţia nefavorabilă a justiţiabililor asupra competenţei profesionale a magistraţilor şi a calităţii actului de justiţie.
Admiterea la I.N.M. întruneşte condiţiile transparenţei procedurii şi a imparţialităţii acesteia, precum şi cea a existenţei unor criterii de admitere precis reglementate. Sistemul de selecţie a magistraţilor trebuie să pună accent pe capacitatea de a interpreta şi aplica normele de drept şi pe existenţa unei gândiri logice, structurate şi este imperativ necesară formarea iniţială, indiferent de modalitatea de admitere în magistratură aleasă şi de existenţa sau inexistenţa experienţei profesionale anterioare.
[1] „Dacă se poate admite că, ţinând cont de rolul important al judecătorului în societate şi pentru a sublinia caracterul eminent al funcţiei sale, numirea sau promovarea ia forma unui act oficial eliberat de şeful de stat, trebuie ca acesta să fie legat de o propunere formulată de Consiliul Justiţiei. (…) Dacă acest sistem de numire şi de promovare este esenţial, el nu este totuşi suficient. Trebuie să se asigure de asemenea o transparenţă totală în privinţa condiţiilor de selecţie a candidaţilor, pentru ca ansamblul de judecători şi, dincolo de ei, societatea însăşi, să poată verifica dacă această selecţie este în exclusivitate bazată pe meritele candidaţilor, apreciaţi după calificările lor, după competenţă, integritate, spirit de independenţă, imparţialitate şi eficienţă. În acest scop este indispensabil ca, în conformitate cu practica instaurată în unele state, criteriile publice de numire şi promovare să fie difuzate de către fiecare Consiliu al Justiţiei. Consiliul trebuie de asemenea să permită, prin rolul său privind în special gestionarea instanţelor şi pregătirea, ca procedurile de numire şi promovare bazate pe merit să fie deschise unui grup larg de candidaţi pe cât se poate de divers şi reprezentativ pentru societate”. – Avizul nr 10/23.11.2007 privind Consiliul Justiţiei, CCJE.
[2] Potrivit unui comunicat de presă a Şcolii Naţionale de Magistratură din Franţa din data de 22 februarie 2008, se doreşte reformarea sistemului de primire în profesie în felul următor: prin introducerea testelor de personalitate pentru a detecta eventualele dificultăţi legate de fragilitatea psihologică a candidaţilor, identificarea capacităţii de raţionament şi decizie, iar în cadrul formării magistraţilor se urmăreşte: dobândirea/aprofundarea cunoştinţelor de limbi străine, stăpânirea dreptului comunitar şi international, cunoaşterea sistemelor de drept străine prin programe de schimb între şcolile de magistratură, stagiu obligatoriu în străinătate. Aşadar se observă clar preocuparea pentru o selecţie cât mai bună şi pentru o formare cât mai avansată a magistratului.
„În ceea ce priveşte recrutarea procurorilor, sunt cunoscute două sisteme: alegerea, care este în mare vogă în democraţiile populare din Europa Orientală, precum şi în alte state, cum este de pildă Ungaria, în care procurorul general al statului este ales de Parlament pentru 6 ani sau Statele Unite, unde district attorneys sunt aleşi de întreaga populaţie; numirea, care este procedeul cel mai frecvent întâlnit în majoritatea statelor, cum este de pildă în Franţa. În Suedia, după absolvirea facultăţii, candidatul face 2 ani de practică într-un tribunal de primă instanţă, iar la sfârşitul acestui stagiu poate cere procurorului general al Suediei să fie numit procuror, ceea ce este posibil după parcurgerea unui examen profesional în faţa unei comisii alcătuite din procurori” (Statutul procurorului în legislaţia română. Istoric, actualitate, tendinţe – material realizat în septembrie 2007, pentru seminarul „Procuror, democraţie şi stat de drept” organizat la Bucureşti, de către prof. Gheorghiţă Mateuţ).
[3] Publicată în M. Of. Partea I nr. 576/29 iunie 2004, republicată în M. Of. Partea I nr. 826/13 septembrie 2005.
[4] Adoptat prin Hotarârea C.S.M. nr. 127/01.03.2007, publicată în M. Of., Partea I, nr.193/21 martie 2007.
[5] Publicată în M. Of. , Partea I, nr. 899 din 31 decembrie 2008.
[6] Până la data de 31 decembrie 2009 se suspendă ocuparea prin concurs sau examen a posturilor vacante la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, inclusiv a posturilor scoase la concurs sau examen, dar a căror procedură de ocupare nu s-a finalizat, din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, indiferent de modul de finanţare şi de subordonare a acestora.
(2) Se exceptează de la prevederile alin. (1) ocuparea posturilor unice ale căror atribuţii specifice nu se regăsesc la celelalte posturi din cadrul structurii organizatorice a autorităţilor şi instituţiilor publice.
[7] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 684 din 08 octombrie 2007.
[8] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_51/det_713/2846.doc
Punct de vedere al Consiliului ştiinţific al INM referitor la prevederile Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul justiţiei.
[9] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_32/det_776/3539.pdf
http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_32/det_776/3540.pdf
[10] Publicată în M. Of., Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008.
[11] Art I, alin. 3 Legea nr. 97/2008 de aprobare a O.U.G. nr. 100/2007 de modificare a Legii nr. 303/2004, articol modifică art I al O.U.G. nr. 100/2007 prin adăugarea după punctul 4, a unui nou punct 4¹ ce prevede: La articolul 33, după alineatul 10 se introduc şapte noi alineate, alineatele 101-‚107), cu următorul cuprins:
«(10¹) Persoanele care au îndeplinit funcţia de judecător sau procuror cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile pot fi numite, fără concurs, în funcţia de judecător sau procuror.
(10²) Persoanele prevăzute la alin. (10¹) pot fi numite la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(10³) Persoanele care au îndeplinit funcţia de magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cel puţin 10 ani şi care şi-au încetat activitatea din motive neimputabile, precum şi avocaţii, consilierii juridici, notarii şi profesorii universitari de specialitate juridică cu o vechime în profesie de cel puţin 10 ani pot fi numite, fără concurs, la judecătorii sau parchetele care funcţionează pe lângă acestea.
(104) Persoanele care îndeplinesc condiţia de la alin. (10¹) şi (10³) prin cumularea vechimii în funcţia de judecător, procuror sau în profesia de avocat pot fi numite judecător ori procuror, fără concurs, la instanţe sau parchete de acelaşi grad cu cele unde au funcţionat, cu excepţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
(105) Persoanele prevăzute la alin. (10¹) şi (10³) pot fi numite judecător sau procuror sub condiţia ca cererea de admitere în magistratură să fie formulată cu 10 ani înainte de împlinirea vârstei de pensionare.
(106) În vederea numirii în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (10¹), (10³) şi (10⁴) vor susţine un interviu în faţa secţiei corespunzătoare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii. Criteriile vor fi stabilite prin hotărâre a plenului Consiliului Superior al Magistraturii în termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanţe de urgenţă.
(10⁷) Pentru a fi numite în funcţia de judecător sau procuror, persoanele prevăzute la alin. (10¹), (10³) şi (10⁴) trebuie să îndeplinească şi condiţiile prevăzute la art. 14 alin. (2).»
[12] Publicată în M. Of. , Partea I, nr. 323 din 24 aprilie 2008.
[13] După cum se arată în Avizul nr. 4/2003 al CCJE, „încrederea cetăţenilor în sistemul judiciar va fi consolidată dacă judecătorii vor avea cunoştinţe detaliate şi diverse care să se extindă dincolo de domeniul legislativ, către domenii cu importanţă socială, precum şi dacă înţelegerea şi abilităţile demonstrate în sala de judecată şi cele personale le vor permite să soluţioneze cauzele şi să trateze într-un mod corespunzător toate persoanele implicate. Pe scurt, formarea este esenţială pentru îndeplinirea obiectivă, imparţială şi competentă a atribuţiilor judecătoreşti şi pentru protejarea judecătorilor de influenţe necorespunzătoare”.
[14] http://www.csm1909.ro/csm/linkuri/23_02_2007__8622_ro.doc
[15] http://www.mpublic.ro/formare_materiale/profil_magistrat.pdf
[16] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_21/det_645/2384.doc Raport de activitate al I.N.M., p. 10.
[17] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_51/det_471/1623.doc Institutul Naţional al Magistraturii a solicitat punerea în discuţia CSM, în şedinţa din 29 iunie 2006, a punctului de vedere al Consiliului I.N.M. şi a solicitat reexaminarea a două dintre hotărârile adoptate de C.S.M. în legătură cu examenul de admitere la I.N.M., şi anume:renunţarea la proba constând în rezolvarea unor cazuri practice la drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal; păstrarea mediei minime 7 pentru declararea ca admis a unui candidat în etapa a doua a examenului.
Renunţarea la proba constând în rezolvarea unor cazuri practice la drept civil, drept procesual civil, drept penal şi drept procesual penal este criticabilă şi pentru următoarele motive:
– reprezintă o îndepărtare de la standardele europene în materie; astfel, printre principiile adoptate de Consiliul Consultativ al Judecătorilor Europeni, cu ocazia conferinţei cu tema „Recrutarea judecătorilor – standarde europene” se numără şi: „Probele de concurs trebuie să aibă ca scop verificarea nu numai a cunoştinţelor juridice ale candidaţilor, dar şi a aptitudinilor şi valorilor specifice acestei profesii.”(s.n.)
– reprezintă un pas înapoi semnificativ în reforma sistemului de examinare la concursurile organizate de C.S.M. prin I.N.M., reformă care a vizat în primul rând conferirea unui caracter practic probelor de examinare. Niciodată în ultimii 5 ani proba constând în rezolvarea unor speţe nu a lipsit de la examenul de admitere la I.N.M. Procentul alocat rezolvării speţelor în barem a crescut în mod constant începând cu 2004 (de la 2 puncte din 10, în septembrie 2004 la 10 puncte din 10, în septembrie 2005 sau mai 2006 la CEDO şi organizare judiciară),Începând cu martie 2005, candidaţii au dreptul de a utiliza legislaţia relevantă cu ocazia susţinerii examenului (evitându-se învăţarea mecanică a legislaţiei).
– reprezintă o modificare a uneia dintre condiţionalităţile programului de asistenţă Program Adjustment Loan derulat cu Banca Mondială.Printre condiţiile acordării împrumutului din partea Băncii Mondiale în cadrul programului PAL 2 se numără şi cea privitoare la „introducerea unor proceduri modificate de selectare şi numire a judecătorilor, inclusiv adoptarea unor regulamente de admitere în magistratură şi de promovare a judecătorilor, precum şi creşterea capacităţii I.N.M. şi C.S.M. de organizare a unor asemenea examene”. Această condiţionalitate a fost considerată îndeplinită prin adoptarea şi punerea în practică în septembrie 2005 a reformelor privind selectarea magistraţilor, reformă ce includea proba constând în rezolvarea unor cazuri practice.
– dezvăluie o lipsă de concordanţă între modalitatea de admitere la I.N.M. (care pune, după modificarea de către C.S.M., accent într-un procent de 80% pe capacitatea de înmagazinare şi reproducere mecanică a cunoştinţelor de drept) pe de o parte, şi profilul magistratului sau programul de formare iniţială, pe de altă parte, şi contrazice, în acest fel, decizii anterioare ale C.S.M. de adoptare a profilului magistratului, a strategiei de formare iniţială şi a programul de formare iniţială. Profilul magistratului adoptat chiar de C.S.M. cuprinde mai multe elemente ale profilului funcţiei, printre care: capacitatea de a gândi independent în chestiuni juridice. Urmare a deciziei criticate, elemente din profil psihologic precum: existenţa gândirii critice şi componentele acesteia (interpretarea, analiza, evaluarea, inferenţa, explicaţia şi autoreglarea) nu mai sunt testate deloc sau într-un procent foarte mic.
[18] http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=29&DetailID=589
[19] http://www.inm-lex.ro/index.php?MenuID=35&DetailID=202
[20] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_21/det_645/2384.doc Raport de activitate a I.N.M. pe anul 2006, p. 12.
[21] http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_21/det_645/2384.doc
[22] În cadrul raportului INM pe anul 2005 s-a arătat că 31% din magistraţi au fost selectaţi prin admitere la INM, 17% prin interviu şi 52 % prin concurs de admitere pentru cei cu cinci ani vechime, http://www.inm-lex.ro/fisiere/pag_1/det_323/905.doc
Related posts:
- Perspective asupra Consiliilor magistraturii
- Priorităţi actuale ale sistemului judiciar
- Independence of Magistrates as a Guarantee to Reduce Political Corruption.Specific Case of Prosecutors in Romania
- Posibilitatea de implicare a corpului magistraţilor în adoptarea unei legislaţii coerente
- Detaşarea judecătorilor şi procurorilor la alte autorităţi publice decât instanţele sau la instituţii publice