SCURTE OBSERVAŢII PRIVIND IMPACTUL CODURILOR DE PROCEDURĂ ASUPRA 
SISTEMULUI JUDICIAR
judecător Lavinia Lefterache,
Curtea de Apel Bucureşti
Analiza impactului modificării numărului de membri ai completului de judecată la fond asupra sistemului judiciar are ca punct de plecare resursele umane disponibile, precum şi numărul de cauze înregistrate pe rolul instanţelor. Diversificarea funcţiilor judiciare propusă de proiectele de coduri de procedură (în materie procesual penală, spre exemplu, în afara funcţiei de urmărire penală şi a funcţiei de judecată, au fost introduse funcţia de dispoziţie asupra drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, în faza de urmărire penală, şi funcţia de verificare a legalităţii trimiterii sau netrimiterii în judecată) poate avea aceleaşi consecinţe asupra sistemului ca şi revenirea la completele colegiale.
Semnificaţia schimbării poate fi mai uşor înţeleasă, dacă se are în vedere ceea ce a determinat renunţarea la acest sistem în anul 1997, mai ales în condiţiile în care media numărului de cauze ce revin spre soluţionare fiecărui judecător este mai mare decît cea din anii 1996-1997.
Reforma sistemului judiciar a fost considerată ca o necesitate încă de la începutul anilor ‘90, astfel că prin adoptarea Legii nr.92/1992, sistemul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea a fost reorganizat; prin lege s-au înfiinţat curţile de apel şi parchetele corespunzătoare, precum şi noi judecătorii şi parchetele de pe lângă acestea.[1] Corespunzător noii organizări judiciare, au fost modificate şi completate normele procedurale, prin introducerea apelului, cale ordinară devolutivă de atac, corelativ cu stabilirea competenţelor instanţelor şi parchetelor, crescând totodată numărul de judecători şi grefieri.
În 1997, Legea nr. 92/1992 a fost modificată din nou, legiuitorul stabilind că se judecă de către un singur judecător cauzele date, potrivit legii, în competenţa de primă instanţă a judecătoriilor, tribunalelor şi curţilor de apel.[2] Motivul principal al acestei modificări l-a constituit numărul de cauze ce reveneau spre judecată fiecărui judecător, cu implicaţii asupra calităţii actului de justiţie, duratei de soluţionare a dosarelor, termenului de redactare a hotărârilor, stocului de dosare.
Modificarea a produs efecte imediate, numărul de dosare scăzând în 1997, 1998 şi 1999, deşi, comparativ cu 1996, numărul de dosare înregistrate a crescut. În aceeaşi perioadă, a crescut şi numărul judecătorilor.[3]
Creşterea numărului de judecători, dar şi a numărului de cauze, face ca, în anul 2006, numărul cauzelor care revin spre soluţionare unui singur judecător să fie mai mare decât cel din anul 1996 (455 faţă de 445). Cu toate acestea, în anul 1996, s-a apreciat că este nevoie de o modificare legislativă de natură să reducă numărul de cauze şi, implicit, durata procedurilor. Această soluţie, eficientă după cum arată datele statistice, a fost renunţarea la completul colegial. Diversificarea funcţiilor judiciare propuse şi realizarea lor în virtutea scopurilor pentru care au fost create, celeritatea soluţionării cauzelor, obiectivitatea analizei dosarelor, trebuie analizate şi în raport de acele instanţe sau parchete care funcţionează cu unul, doi sau trei magistraţi.
Proiectele de coduri de procedură civilă şi penală îşi propun modificarea sistemului judiciar, în sensul transformării sale într-un sistem mai accesibil cetăţeanului, în care cauzele să aibă un termen de soluţionare mai scurt, cu mai multe drepturi pentru cei care se adresează instanţelor şi parchetelor. Din păcate, lipsa unui studiu de natură a indica dacă sistemul dispune de resursele necesare pentru susţinerea acestor idei, poate transforma intenţia legiuitorului de a întări actul de justiţie, în opusul ei. Un studiu de impact al modificărilor din procedură asupra numărului de cauze şi numărului de judecători, procurori, grefieri, ar oferi şi un criteriu de stabilire a duratei perioadei tranzitorii, pe care o au codurile înainte de intrarea lor în vigoare, astfel încât să poată fi efectuate modificările administrative necesare bunei funcţionări a instituţiilor juridice reglementate în proiectele de coduri.
[1] În prezent sunt înfiinţate, prin lege, 188 de judecătorii (dintre care 6 în mediul rural), 42 de tribunale şi 15 curţi de apel. Numărul nu include instanţele militare.
Dintre judecătorii nu funcţionează 9 instanţe: Bocşa, Cernavodă, Băneasa, Bechet, Comana, Sângeorgiu de Pădure, Scorniceşti, Urlaţi şi Jimbolia. Dintre cele 42 de tribunale, Tribunalul Ilfov nu este încă înfiinţat. În privinţa judecătoriilor care nu funcţionează, în 2005, o analiză din punctul de vedere al eficienţei aparţinând C.S.M., a condus la concluzia că menţinerea şi punerea în funcţiune a acestor instanţe nu răspunde nevoii de eficientizare a sistemului judiciar în ansamblu şi de îmbunătăţire a calităţii actului de justiţie. (Raportul privind starea justitiei în anul 2005, p. 22, pe www.csm1909.ro). Cu toate acestea, trei ani mai târziu era înfiinţată una dintre judecătorii, cea de la Jibou. Legea nr. 304/2004, în forma anterioară modificării şi completării ei prin Legea nr. 247/2005, stabilea obligativitatea înfiinţării a patru tipuri de tribunale specializate (pentru minori şi familie, de muncă şi asigurări sociale, comerciale, administrativ-fiscale) care urmau să fie puse în funcţiune, în mod eşalonat, până cel mai târziu la data de 1 ianuarie 2008. Sunt înfiinţate 4 tribunale specializate: Tribunalul pentru Minori şi Familie Braşov, Tribunalul Comercial Cluj, Tribunalul Comercial Mureş şi Tribunalul Comercial Argeş.
[2] Legea nr.142 din 24 iulie 1997 privind modificarea şi completarea Legii nr. 92/1992 pentru organizarea judecătorească
[3] Datele provin din Anuarul Statistic al României, publicat de Institutul Naţional de Statistică (capitolul 22)
Related posts: