FJR: Precizări cu privire la modul inadecvat de desfăşurare a „dezbaterilor” parlamentare privind modificarea ”legilor justiției”

Asociația Forumul Judecătorilor din România, având în vedere unele solicitări de clarificare exprimate în diverse medii, aduce la cunoștința opiniei publice faptul că reprezentanţii acesteia nu au fost invitaţi să participe la dezbaterile Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției.

De altfel, în mod regretabil, preşedintele Comisiei şi-a exprimat ferm refuzul de a accepta invitarea Asociației Forumul Judecătorilor din România, solicitată de unii membri ai Comisiei, aspect supus şi tranşat prin vot în cadrul lucrărilor.

Asociaţia a transmis, inclusiv către Parlamentul României, Memoriul pentru retragerea proiectului de modificare a ”legilor justiției”,[1] iniţiat şi susţinut în cursul lunii octombrie 2017 de aproximativ 4000 de judecători și procurori români, adică mai mult de jumătate din numărul lor total, punct de vedere îmbrăţişat şi de sute de adunări generale ale judecătorilor şi procurorilor de la instanţe şi parchete, în cursul lunii noiembrie 2007, precum şi de Consiliul Superior al Magistraturii, la emiterea celui de-al doilea aviz negativ legat de proiectele puse în aceste zile în analiza Comisiei speciale comune. Prin aceste demersuri se solicita îmbunătățirea cadrului legislativ specific numai după efectuarea studiilor de impact cuvenite și după prezentarea unor motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, în scopul modernizării justiției, în acord cu Mecanismul de cooperare și verificare.

Invitațiile trimise de preşedintele Comisiei speciale comune par a fi fost emise pe baza unor afinităţi sau preconcepţii, iar nu pentru a servi unei dezbateri reale şi de substanţă. Explicaţia oferită, în sensul că au fost invitate numai entităţile / persoanele care au depus amendamente în termenul stabilit oficial, nu este pertinentă, în condiţiile în care acestea participă nu numai la susţinerea propriilor amendamente, ci şi la dezbaterea amendamentelor propuse de alte entităţi / persoane.

Chiar dacă Asociația Forumul Judecătorilor din România nu a propus amendamente în forma luată în considerare de Comisia specială comună, cerând respingerea în bloc a proiectelor, observaţiile ce au stat la baza solicitării de reluare a procedurii de elaborare a unui proiect de lege, precum şi cele care au întemeiat avizul negativ exprimat de Consiliul Superior al Magistraturii, reprezintă argumente solide necesar a fi avute în vedere în dezbatere, mai importante decât simpla exprimare verbală a opiniei de către unii invitaţi selectaţi după o procedură netransparentă sau, uneori, decât simpla tăcere a acestora.

De asemenea, din urmărirea înregistrării video a şedinţelor, rezultă că sunt acceptate „amendamente” ad hoc, astfel că este evident că termenul oficial de înregistrare a acestora nu constituia un criteriu obiectiv de limitare a dezbaterii exclusiv la persoanele care s-au înscris formal. Tot din înregistrările video reiese că atitudinea majorităţii membrilor Comisiei speciale comune, din care face parte şi preşedintele acesteia, faţă de reprezentanţii entităţilor care au susţinut necesitatea unei dezbateri efective şi constructive este una ostilă: fie le este limitat timpul, fie li se reproşează că „sunt criticaţi” iniţiatorii propunerii legislative atunci când sunt invocate posibile vicii de neconstituţionalitate şi chestiuni obiective de natură tehnico-juridică, fie nu li se acordă cuvântul (inclusiv membrilor comisiei) cu privire la unele amendamente.

În ceea ce priveşte calendarul Comisiei speciale comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru sistematizarea, unificarea și asigurarea stabilității legislative în domeniul justiției, observăm graba nejustificată de a promova acest pachet legislativ, fără orice studiu de impact și fără a fi prezentate motivări serioase și credibile referitoare la modificările propuse, aspecte care încălcă flagrant recomandările Raportului Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, dat publicității la 15 noiembrie 2017.

O dezbatere parlamentară care ignoră punctul de vedere covârşitor majoritar al magistraturii și recomandările din Raportul Comisiei Europene din cadrul Mecanismului de cooperare și verificare, privind independența sistemului judiciar, nu se poate face (şi nici nu poate fi îmbrăcată într-o aparenţă de legitimitate) prin prezența, activă sau contemplativă, a unor asociaţii profesionale cu reprezentativitate limitată, care nu ţin cont de poziţia fermă a corpului magistraţilor, exprimată inclusiv în adunările generale.

Nu în ultimul rând, o dezbatere serioasă cu privire la trei legi organice extrem de importante nu se poate realiza în procedura de urgenţă desfăşurată în modalitatea expusă mai sus, ci presupune stabilirea unui calendar rezonabil, previzibil şi orientat spre rezultate optime, de cel puţin câteva luni (în care să se procedeze sistematic la comunicarea reciprocă a materialelor de lucru, asigurarea unui termen suficient pentru expunerea argumentelor, discutarea textului de lege propus şi a amendamentelor, punct cu punct, efectuarea de studii de impact şi chiar solicitarea de opinii unor organisme internaţionale).

În aceste condiţii, o eventuală invitare a Asociaţiei Forumul Judecătorilor din România „în al doisprezecelea ceas” nu numai că nu poate fi considerată serioasă şi de natură a servi unui scop democratic-participativ, ci ar fi menită a acoperi lipsa de transparenţă şi de dialog real, ce nu poate fi – prin esenţa sa – unilateral, fugitiv şi cu rezultat prefigurat de atitudini sau chiar declaraţii exprese.

În consecință, Asociația Forumul Judecătorilor din România apreciază în continuare că soluția transparentă și care respectă principiul dialogului interinstituțional și al colaborării loiale între autoritățile statului este abandonarea imediată a inițiativei actuale (profund viciate prin prisma lacunelor, a necorelărilor și a potențialului major de afectare a independentei justiției) și reluarea procedurii de elaborare a unui proiect solid, în cadrul Ministerului Justiției, sau reconfigurarea totală a procedurii de lucru în cadrul comisiei parlamentare. 

judecător Dragoș Călin, Curtea de Apel București, co-președinte

judecător Ionuț Militaru, Curtea de Apel București, co-președinte

 

București, 27 noiembrie 2017

 

Asociația Forumul Judecătorilor din România, persoană juridică de drept privat, independentă, nonprofit, neguvernamentală și apolitică, asociație profesională a judecătorilor, își propune să contribuie la progresul societății prin acțiuni ce au drept scop realizarea unei justiții independente, imparțiale și performante, afirmarea și apărarea independenței justiției față de celelalte puteri ale statului, precum și prin inițierea, organizarea, sprijinirea, coordonarea și realizarea de proiecte privind îmbunătățirea, modernizarea și reformarea sistemului de administrare a justiției.

[1] Pentru detalii, Broșura ”Magistrații romani se opun proiectului de modificare a ”legilor justiției” propus de Ministerul Justiției: august-octombrie 2017”. A se vedea pagina web https://www.juridice.ro/files/Brosura-magistratii-romani-v-modificarea-legilor-justitiei.pdf [accesată ultima dată la 27 noiembrie 2017].

No related posts.

Lasă un comentariu


six − 2 =